Marius Gramaticu

Roman pentru o zi

2011-12-01T21:01:00.000+02:00

E ziua de 1 decembrie.Ziua nationala a Romaniei. Zi de sarbatoare. Zi libera. La multi ani Romania, La multi ani romane !. Se aud astfel de urari, intre cetateni, la radio, la televiziuni chiar si in convorbiri telefonice banale. Frumos. Si? Nici macar in aceasta zi nu ne lasam de obiceiurile si pacatele noastre zilnice, doar le mai estompam. Azi doar un pic de huiduieli si cateva sloganuri. De maine.. aceeasi viata si "bucurie". Roman doar pentru o zi???? Sa fie oare suficient? Dar ieri de ce nu am fost mandri ca suntem romani? Dar alaltaieri de ce nu am strigat voiosi TRAIASCA ROMANIA? Dar de ce maine vom uita ca strabunii nostri au murit la `77, `918 si la `44? Dar de ce poimane nici nu mai stim ca au zacut in inchisori mii de oameni nevinovati sub tirania comunista? Ieri nu traiam in Romania? Poimane valorile si simbolurile isi pierd din insemnatate? De maine numai suntem romani, nu ne mai place sa ne identificam chiar cu simbolurile romanesti de parca subit s-ar umple de ciuma si de parca ar deveni niste faradelegi. Si tot de maine, uitam cu nonsalanta ca inca mai sunt romani care nu gusta cu noi macar fie si pentru o zi acest sentiment sfant de unitate si uniune. Romanii cei din Basarabia si Ucraina, din Timok si Cadrilater. Cu ei ce facem? A, da.... ne vom aminti la anul pe vremea asta. Dar nu asa simplu... ci cu chiote si veselie, ca tot e ziua ProTv sau ziua nu stiu cui sau cine stie ce eveniment mai nascocesc unii si altii intre timp. Ce crunt ne purtam cu noi insine si cu istoria. habar nu mai avem intr-o proportie din ce in mai mare cine si ce suntem. Ne place sa facem sincroane tv cu tot felul de aparitii care mai de care exotice care ne spun La multi ani ! Firesc. Normal. ceea ce ma indigna pe mine e faptul ca sentimentul romanismului si a apartenentei la acest neam si tara e doar pentru o zi. Si chiar in aceasta zi, ne mai huiduim un pic intre noi, "asea" ca sa nu uitam cum se face. E cam acelasi lucru cum tot isi aduc aminte subit ca sunt crestini si cum stiu ei sa faca fapte bune in perioada Craciunului. Pot spune ca aproape mi-e scarba. Si totusi.... mandru ca sunt roman cu toate bunele si cele rele. As vrea sa cred ca inca mai sunt, chiar multi, cei care se simt romani nu numai pentru o zi. La multi ani ROMANIA, oriunde ai fi !

Odihneste-te in pace colonele Muammar Abu Minyar al-Gaddafi !

2011-10-20T20:40:00.001+03:00

Vestea capturarii si uciderii colonelului Muammar al-Gaddafi era asteptata de ceva vreme. Azi a sosit. Imagini neclare cu un corp ce seamana izbitor cu Moammar au circulat pe toate canalele de stiri pana la saturatie.Ceea ce era de intamplat s-a intmplat. Insa dincolo de aceasta stire si imagini raman si se nasc o multime de intrebari.
Evident, nici nu le voi enumera si nici nu voi raspunde.Imi voi exprima insa cateva ganduri si idei. Daca Muammar al-Gaddafi a fost dictator? Poate. Si daca da, numai poporul sau avea dreptul sa actioneze. Fara sprijin americano-italiano-francezo-NATO. Acel popor care primea pentru fiecare cetatean 500 $ pe an numai pentru simplul fapt ca in acte putea atesta acest fapt. Nu cred ca acel grup de rebeli era atat de reprezentativ incat aceste puteri sa sara in sprijinul "bietului" popor libian supus terorii jamahiriei. Cauzele absconse ale rasturnarii regimului si a uciderii conducatorului le putem intui sau chiar numi insa fara probe concrete nu sunt si nu vor fi decat speculatii. Ori chiar sa apara acuzatia de sprijin al unor miscari de terorism. Contra curentului e greu sa te situezi. Uneori ... imposibil. As fi vrut sa spun mai multe.. insa nu imi ramane decat sa deplang soarta viitoare a poporului libian. Asa cum am mai facut pana acuma voi face si in continuare si imi voi afirma simpatia fata de miscarea araba si in special fata de crearea unui stat independent palestinian. Daca moartea colonelului ar fi pretul pentru indeplinirea visului acestui popor sunt sigur ca Muammar ar zambi bucuros din Djanne.Pana atunci, in aceasta seara nu imi ramane decat sa aprind o candela si sa zic cu voce stinsa: Odihneste-te in pace colonele Muammar al-Gaddafi !

Da puteti sa ma lasati ?

2011-10-07T14:46:00.000+03:00

M-ati obosit cu Steve Lucratorul .... A murit, Dumnezeu sa-l ierte da fratilor.... un pic de decenta.. ca nu a murit nush ce sfant..... nu s-a dus la ceruri speranta omenirii pentru lumea de dincolo... Iaca eu nu am nici Iphone si nici Ipad si traiesc bine mersi, in liniste si pace... deci... se poate si fara si nici nu sunt "captivul" produselor respective... Asa ca.... Ia mai scutiti-ma cu genii din astea.... Zi buna va doresc si apa pamantului insetat !Doresc sa fiu scutit sa plang pe toti oligarhii burtosi(fie ei si cancerosi) care isi ingrasa hoiturile si conturile vanzand nimicuri. Sincer? nu am IPhon si traiesc minunat...imi e de ajuns telefonul pe care il am... vreau sa fac o poza... sunt aparate de fotografiat, vreau sa ascult muzica... sunt mp3-uri etc... Iertata sa imi fie ignoranta dar nu cred ca a inventat vreun aparat ce salveaza viata ori sa o prelungeasca sau sa acopere stratul lipsa de ozon din atmosfera. Ceea ce a "inventat" nu a favut decat sa ingrase buzunarele si conturile personale. Cat despre faptul ca a dat locuri de munca... Asta e, si la Jucu s-a inchis fabrica. "Viziune" si alte cuvinte din astea? Mai usor cu pianu pe scari..... Cat despre "suferinta" lui nenea asta... Dumnezeu cu mila...cunosc zeci si sute de oameni cu stare medicala grava si sincer mai degraba ii deplang pe acestia decat pe steve lucratorul. Si inca ceva... NIMENI NU ESTE DE NEINLOCUIT... asa ca....mai sunt inca zeci de alde stevica asta si inca se mai nasc...Mi-e scarba cand vad cum "deplang" unii acest eveniment. Pe mine m-ar fi interesat si ma intereseaza mai mult soarta balenelor albastre si ale rechinilor pitici precum si soarta copiilor subnutriti din Somalia !

De la Pechea la Quebec sau cand romanii traiesc din exceptii

2011-07-10T21:18:00.000+03:00

De la Pechea la Montreal.... spunea un jurnalist intr-un material pregatitor marelui meci de box intre Lucian Bute si un Jean-Paul Mandy cu centura pe masa. Un meci in care pentru a 8 oara Bute isi apara centura de campion mondial al categoriei super-mijlocii.Nu voi comenta meciul pentru ca sunt altii, specialisti sau nu care se pricep sigur mai mult decat mine.Randurile mele, scrise intr-o noapte tarzie de iulie vor sa spuna altceva. Recunosc , ca da... am plans de bucurie. Cu acele lacrimi de bucurie cu care un barbat nu se rusineaza sa le afiseze. Am avut lacrimi de bucurie si mandrie cand Lucian la sfarsitul meciului a multumit si a dedicat victoria tuturor romanilor. Recunosc, da.. mai lacrimez si acum. Si nu dintr-un alt motiv , nici macar inventat. In aceasta noapte, pe toate crolurile marilor televiziuni scrie ca un roman, e pentru a 9 oara campion mondial. Dar hai sa aprind totusi o tigara , sa respir adanc si sa incerc sa imi scriu gandurile. E un moment rar, cam la cateva luni bune, cand acest baiat minunat ma face sa freamat de bucurie. Ma face sa simt ca ceea ce e curat si cinstit nu a pierit de tot. Ca nu e totul pierdut si mai ales inca. De la Pechea la Quebec.. un drum lung de cateva mii de kilometri insa acoperit cu sudoare, munca,seriozitate si din cand in cand cu sange.Lucian ne arata la fiecare victorie a sa multe. Ne arata,dar ne lasam orbiti de flashurile modernelor aparate de fotografiat, ne luam cu reclamele la diverse mancaruri, bauturi si detergenti si uitam. Ne lasam furati de euforia momentului si prea repede uitam. Ce? Uh.... multe. Uitam ca in spatele fiearei victorii se afla mii de ore de antrenament, de privatiuni, de eforturi uneori supra-omenesti. Si? ma veti intreba. Aceasta e cheia unui succes, asa se ajunge campion. Corect! Insa uitam ca Lucian este numai unul. Cam
singurul daca nu chiar unicul in aceste momente de viata planetara dificile care ne arata ce si cum. Ce? si cum? Ne arata ca uitam sa avem visuri si sa ni le urmam sa le ajungem. Ca ne imbacsim cu automultumire si ne oprim , uneori cand nici nu am facut primul pas. Uitam sa ne sustinem zilnic, sa fim alaturi unii de altii, nu numai la astfel de zile. Prin ceea ce face, Lucian Bute ne spune sa nu ne oprim. Sa nu ne abatem de la ceea ce vrem. Ne spune ca de din aceasta aseara, pentru el, deja, a inceput viitoarea lupta. Noi ne-am oprit in prima sticla de bere sau la primul sprit de vin racoros. Bute e un exemplu de viata si nu o afirm nici reverentios si nici pompos. E acel om pe care sincer, daca as fi copil as incerca sa fiu ca el. Lucian ne spune zilnic ca fara lupta, fara vointa si fara caracter nu poti reusi. Si ca sa fie reteta completa ar mai trebui sa zic si un pic de noroc. Dar voi spune ca norocul tine si cu cei puternici si curajosi. Mantuitorul Iisus ne spune: << Indrazniti, Eu am cucerit lumea>>. Indraznim noi? se pare ca nu. Ne automultumim cu putinul zilnic. Ne lasam molesiti si prabusiti de cosul zilnic. Ne adormim gandirile cu "cele mai urmarite talk-showuri" si cu "cele mai de succes" emisiuni de divertisment. Ne complacem sa semanam cu falsi eroi, cu personaje stupide din diverse domenii. Multi dintre noi ba chiar isi vand destinele pe sume derizorii, sume la care nici Satana nu ar incerca sa liciteze asa de jos. Ne aratam muschii vecinilor si ne laudam cu vreo performanta cretina. Uitam sa muncim, uitam sa avem seriozitate. Munca la toate nivelurile si seriozitatea normala.
Iar cand toate aceste aspecte negative se propaga la nivel de masa...de natie... e grav. Inevitabil apar si momentele dezastruoase si ne miram. Ramane siderati cum nici jumatate din absolventii de liceu nu reusesc sa ia si bacalaureatul. Ramanem perplecsi cand aflam grozavii din administratie si politica,desi uitam ca 4 ani somnul ratiunii noastre naste monstri. Abandonam proiecte si dorinte din motive in care in alte momente nici nu intrau in discutie. Rasturnarea scalei de valori? Si da si nu. In minutele premergatoare marelui meci, a aparut un mustacios grizonat si cu ochelari mari(Ion Tiriac). Un nene care dincolo de ceea ce a facut in viata e demn de respectat.
Chiar si cand ne critica savant si acru de parca el s-ar afla deasupra tuturor. Poate si este. Insa a spus ceva ce unii ori nici nu au auzit, ori nici nu au vrut sa auda. "DIn pacate romanii traiesc numai din exceptii. Ce ne vom face cand nu vor mai fi aceste exceptii?" Ei da... Sa mori tu? asa ar raspunde un vecin de al meu. Ei da... are dreptate. Tiriac, nu vecinul. Insa ma inclin si ma recunosc invins. E un adevar. Da asa am eu chef sa fiu gica contra si sa ma imbat nu cu bautura ci poate cu apa rece. Dupa mine , oricine a auzit acele cuvinte ar trebui sa sara muscati de fund si sa replice: te inseli nenea. Dar repet... parca are din ce in ce mai mare dreptate. Nu vreau sa dau mii de exmple care sa imi sustina argumentele. Doar unul. Lucian Bute. In aceasta seara el, campionul e
supremul meu argument. Ca Romania nu naste numai exceptii ci va scoate nu neaparat pe banda rulanta dar cat mai des campioni. Si nu numai in sport sau show-biz. Raman un optimist incurabil si cred ca in generatiile ce urmeaza s-a nascut sau se va mai naste o Nadia, un Nastase(Ilie), un Hagi si de ce nu, un nou Bute. Ca tot ceea ce traim de 21 de ani se va termina intr-o zi, ca acest "blestem" se va rupe si macar la batranetile mele voi prinde o Romanie asa cum am visat, mi-am dorit si poate ca am si luptat. Oricum mi-am propus sa ajung cel putin octogenar. Cat despre
meci? Am trait o bucurie stupida. Uite ma, cum un romanas ii bate pe toti de le tiuie urechile. De parca in pumnul lui s-ar afla si furia mea. Sigur nu. Cum sigur sunt ca de maine(luni de acuma) imi voi vedea de viata mea. Pacat. De aceea nu voi fi un mare campion. Nici macar unul simplu. Dar tu, cel care imi citesti aceste randuri, arata-mi ca esti. Si te voi sustine pana la capat. Fie ca acest drum se opreste la Quebec sau in gara la Berheci.

IN GRADINA CASEI MELE...

2011-06-03T23:58:00.000+03:00

IZGONIREA DIN RAI

2011-02-08T09:53:00.003+02:00

In CER era salasul nostru
Si ingerii vegheau iubirea noastra
Iar heruvimi cu sase aripi
Erau vecini de eternitate

Si clipa-m transformat-o-n vesnicie
Si soarele era atat de-aproape
Edenul era curtea si gradina
Ce-ti ascultau a tale soapte

Dar Sarpele viclean si plin de ura
Caci rautatea inca nu avea margini
Te ispiti cu marul in gradina
Si ai muscat din el... Si ti-au dat lacrimi

N-a fost deajuns atat , o.... femeie
Caci si pe mine-n ceas de seara
M-ai amagit sa fac asemeni...
Te-am ascultat...Imi erai draga...

Tu, cea din coasta mea ivita
Printr-o minune, in al meu somn
De insusi Domnul daruita
M-ai transformat atunci in OM

Vazut-au Serafimii-a noastra fapta
Intregul Rai era intors pe dos
Cum a gresit faptura cea maiastra
Sa cada intr-atat de jos?

Cu Lucifer ne-asamanau atuncea
iar Mihail si-a scos Spada de Foc
Si ingerii ce ne erau pieteni
Fugeau care mai de care incotro

Si a sosit si Ceasul Judecatii
Sentinta a fost atat de grea...
Din clipa-aceea pierdeam raiul
Ce peste mii de ani urma a-l mai vedea

Si-am coborat atunci Femeie
Pe-acest Pamant dur,aspru dar Binecuvantat
Si unul cu celalalt era sortirea noastra
Sa vedem MOARTEA ca plata pentru Pacat

Eu...nu te-am parasit atunci Femeie
Ti-am fost alaturi la bine si la rau
Copii mi-ai daruit, rodul iubirii noastre
Si viata a dainuit de-atunci mereu...
Primit-ai numele de EVA...
ADAM a fost de-atunci numele meu...

PLANSUL DE DUMINICA SEARA

2011-02-05T19:39:00.003+02:00

Ca inaintea infricosatului Tau Divan, Doamne, sunt eu osanditul si fiind mustrat de privelistea cea ingrozitoare a faptelor mele si vazand dreapta hotarare rostita de gura Ta care ma asteapta, strig eu cu lacrimi: Drept esti, o Judecatorule, si dreapta este judecata Ta! Caci intocmai cum mi se cuvine, primesc eu de la Tine !
O, luminilor, prea sfinti Ingeri, picati lacrimi asupra mea!
Caci mila lui Dumnezeu am nesocotit-o statornic, si nu m-am umilit pre mine precum a vrut El. Deci, cu adevarat, dupa dreptate sunt pedepsit. Cand Domnul, mila Sa mi-a pus-o inainte, eu, necugetand, n-am luat-o in seama. Deci cu dreptate, se intoarce acum de la mine. Si cu ce urgie imi vor grai atunci ingerii: ” S-a dus vremea de pocainta. Acum este rasplatirea ” ? Mangaierea a slabit. Pocainta si lacrimile sunt nelucratoare. Muncile se inmultesc. Suspinele mele nu se aud.
Acum este tanguirea nesfarsita. Acum du-te, ia-ti rasplata pentru lucrurile tale cele amare si cumplite, arzandu-te ca o materie a firii celei neadormite si-a viermelui celui amar!
Ca un fiu al intunericului, desfateaza-te ! Ai iubit intunericul cel vesnic, indulceste-te de fetele cele negre, pentru ca ai urat lumina cea de-a pururea nemuritoare ! Acolo va fi plansul cel neincetat si scrasnirea cea dureroasa. Vai mie, sufletul meu ticalos, ca esti gol cu totul de fapte bune !
Cum vei vedea pe Judecatorul cel nemitarnic, Arhanghelii stand si cantandu-I toti pamantenii stiindu-i, de infricosatul Scaun tremurand toti? Caci Judecatorul este fara de mila celor ce n-au lucrat aici mila. Vai mie atunci, suflete necajit! Caci nu va fi glas, nici ascultare. Vesnic se vor veseli cei drepti, vesnic se vor munci ceilalti. Pentru ca pe Dumnezeu cel vesnic nu L-am ascultat.
Deci de nevoie este de-aici sa strigam spre Dumnezeu si oamenilor sa le vestim. Chezasi, pentru aceasta sunt Cuviosii si Dreptii. De aceea, si eu Doamne, vestesc Numele Tau. Iarta-ma pe mine netrebnicul, robul Tau !
Sa nu treci cu vederea ticaloasa mea rugaciune. Mainile mele, intinate, catre tine le intind. Sa nu ma lepezi pe mine cel incarcat de patimi! Ci cauta spre mine cu iubire de oameni si cu blanda Ta milostivire. Pe mine, cu dezmierdarile de tot m-am intinat. Si frumusetea sufletului intru totul am necinstit-o. Cugetelor celor trupesti m-am robit. Si stapanirea mea cea dintai am pierdut-o. Vrajmasul sfatuindu-ma, nebuneste pe el l-am ascultat. Si pe idolii patimilor, in suflet i-am inaltat. Poftele pantecului le-am implinit si stralucirea mintii, de tot am innegrit-o. In cinstea de fiu adevarat fiind, dobitoacelor celor necuvantatoare m-am asemanat.
Frica strasnica si cutremur ma tin cand vad inainte taierea mortii care vine asupra tuturor in chip tainic si ma gaseste pe mine, vai, tot neindreptat.
Pentru aceea, din adancuri strig catre Tine, Doamne, si cad inaintea Ta cu lacrimi. Fii mie milostiv si iubitor de oameni, caci spre Tine am nadejdile mele. Ajuta-ma sa scap de urgia de dincolo!
Binevoieste ca sufletul meu cel impietrit sa castige inaintea Ta puterea de a rodi fapte bune! Gandurile cele sterpe scutura-le cu focul Sfantului Tau Duh ! Sa nu ma tai ca pe pomul eel neroditor si in focul cel nestins, Doamne, sa nu ma trimiti ! Sa nu faci din mine paie ale vapaii iadului, ci ca pe niste grau, Dumnezeul meu, primeste-ma in hambarul Tau.
Genunchii inimil mele imi plec eu, ticalosul. Caci nu indraznesc sa caut la ceruri. Primeste rugaciunea gurii mele celei intinate, Cel Ce esti fara de pacat, Ziditorule si Imparate al tuturor si Atotputernice. Surpa-l pe vrajmasul meu din tot felul de faradelegi izbavindu-ma. O, cum se bucura ingerii si muritorii vazand intoarcerea mea!
Am calcat toate poruncile Tale. M-am amagit cu fapte urate. Sa nu Te ingretosezi de mine, preabunule Stapane ! Izbaveste-ma de robia vicleanului! Cu inima infricosata, Te rog pe Tine, Doamne, Cel Ce cu voia Ta m-ai auzit si m-ai iubit atat de mult, incat pentru mine te-ai intrupat si moarte ai suferit.
O, cum am putut uita dragostea Ta ! Cum am putut sa ma fac rob tuturor dezmierdarilor, spurcandu-mi trupul si sufletul in tot felul si-n tot locul? Pentru aceasta strig: Pacatuit-am, Doamne, si pururea pacatuiesc ! De aceea, inaintea Ta, eu stau acum osandit. Ci da-mi dezlegare de rautatile mele, ca un Dumnezeu milostiv si indurat!
Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, Maica lui Dumnezeu, Usa cea cereasca si Chivot sfant, mantuire intemeiata te am pe tine. Maintuieste-ma, Stapana, in Dar!
Legiuni de Ingeri, in cer, de multe ori suspina pentru mine, ca nu cumva sa se rapeasca fara de veste sufletul meu si sa merg in curgerile focului. Legiutori, Apostoli infricosati sezand pe scaune cu Judecatorul, Ingeri cu palose inarmati si infricosatori, vor desparti inimile pacatosilor.
Atunci se va taingui toata suflarea caci nu vor avea margine, vai, muncile cele cumplite. Apuca mai inainte de toate acestea, suflete. Urmeaza plansul desfranatei si striga dimpreuna cu dansa:
” Izbaveste-ma, Mantuitorule, de infricosata groaza a muncilor celor vesnice! Pe Tine te lauda neincetat Heruvimii si necontenit Serafmiii cei cu sase aripi. Te canta Cetele cele ceresti si iti slujesc si se inchina Tie, Treime in Unime. Lumina nenascuta esti, Parinte, si dimpreuna, fara de inceput, Il ai pe Fiul Tau. Si de-a pururea impreuna vecuitor Il ai pe Duhul Sfant, Care daruieste tuturor suflare de viata, ca un milostiv, indurat si bun.

Cu rugaciunile Mucenicilor si ale Proorocilor, ale apostolilor, ale Cuviosilor si ale Ierarhilor, primeste si glasul nostru, Parinte ceresc. Slava Tie, Doamne, caruia Ti se cuvine Slava si stapaniirea, impreuna cu prea sfantul, bunul si de viata facatorul Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor! - Amin

PLANSUL DE SAMBATA SEARA

2011-02-05T19:37:00.001+02:00

Si astazi, Doamne, cu fata rusinata si-n pamant plecata, indrazesc catre Tine, Stapanul ingerilor si Ziditorul tuturor, eu ca ce sunt pamant si cenusa, ocara oamenilor si defaimarea norodului, vierme si nu om. Sunt mustrat si prihanit cu totul, plin de durere si de intristare.
Cum voi cauta catre bunatatea Ta, Stapane? Ce fel de limba necredincioasa si intinata voi indrazni sa misc catre Tine? Si cum voi face inceputul marturisirii mele? Peste masura am intinat eu, ticalosul, numele Tau. Si mai ticalos decat curvarul din Evanghelie am vietuit curveste. Caci pe acela ce este intru mine dupa chipul Tau l-am intinat si l-am lasat fara paza.

Care pacate ale mele, eu ticalosul, voi cere mai intaii sa mi le ierti? Pe cele intru cunostinta, cu neasemanare neiertate? Sau a tuturor calcaturilor de porunci pe care, cu gandurile mele si cu simturile, nevraind le-am savarsit?
Stiu, Doamne, ca, pentru multele intinari ale sufletului meu si pentru necuratia mea, nu sunt vrednic de chemarea Ta. Nu pot sta intru rugaciune inaintea Ta. Nu pot sa caut si sa privesc la inaltimea cerurilor, caci pornirile rele, fara randuiala uneltind, intru totul sufletul l-au intinat. Haina cea de nunta a Botezului mi-am manjit. Caci toata mintea s-a framantat in gandurile dracilor. Prin toate lucrurile si gandurile, pururea Te amarasc. Iar pe vrajmasul meu, care se lupta cu mine de-a pururi, il trag catre mine si lui ii slujesc. Cugetul ma mustra, fata mi se rusineaza in inima mea. Osandit de mine insumi, astept judecata Ta.
O, cum ma da pe fata inversunarea din mine! Si cum, fara intrerupere, in noroi ma tavalesc. De-a pururi cu ganduri desfranate ma pangaresc. Caci din pruncie chiar m-am facut vas pacatului. Si acum, in fiecare zi, stiind ca ma asteapta Judecata, eu totusi pacatuiesc. Nu vreau sa ma impotrivesc poftelor trupului. Ci intocmai, intotdeauna, ma ratacesc si patimilor robesc.
Vai mie Doamne! – indelunga Ta rabdare cat de rau am cheltuit-o. Vai mie! Vremea vietii am petrecut-o in desertaciuni. Doamne, sa nu ma mustri cu mania Ta! Sa nu dai la vedere toate lucrurile mele cele urate si necuviin- cioase ca sa le afle toata lumea. si nici inaintea ingerilor, spre osana vesnica sa nu ma dai. Stiu ca de toata rusinea si de toata osanda sufletului sunt vrednic, Stapane! O, cum voi putea plange orbirea sufletului meu? Cum voi plange atata necunostinia? Cum voi plainge voirea mea atat de patimasa si nepocaita?
Alaturatu-m-am cu dobitoacele cele fara de minte si m-am asemanat lor. Gol m-am facut eu, ticalosul, prin a mea trandavie caci strain sunt de cei ce intru rugaciune si intru priveghere s-au nevoit. Cauta spre mme, Stapane, cu mila dintru inaltimea cea sfanta a Ta. Vezi neindreptarea sufletului meu celui ticalos si cu judecatile Tale miluieste-ma si ma indreapta.
Ca si cum as sta inaintea Sfantului Scaun al Slavei Tale, ca si cum m-as fi atins de prea curatele Tale picioare, asa ma rog si ma daruiesc Tie cu inima zdrobita.
Miluieste-ma, Milostive, pe mine, faptura Ta. Intoarce-ma pe mine cu Darul Tau. Stiu ca toate le poti si cu neputinta nimic nu este inaintea.Ta. Sa nu astepti vointa mea cea stricata, caci nu am osardie spre a ma indrepta. Plangeti toata firea cea vazuta si nevazuta, pentru mine, cel care intru pacate si-n patimi de tot am imbatranit. Plangeti pentru mine, cel care pentru cei ce ma vad sunt intreg si intelept, dar pe dinlauntru de-a pururea curvesc.
O, suflete ticalos, s-a apropiat dezlegarea ta de trup! Pentru ce te veselesti de privirile cele straine de tine, de care vrei sa te lasi? Cu care lucruri ai veselit pe Domnul, pe Nascatoarea de Dumnezeu, pe Sfinti si pe vecinii tai?
Trezeste-te, suflete ticalos, ca sa nu te afli in scarbe si-n suspine! Ca sa nu plangi fara de folos in vecii vecilor. Caci de ar veni atunci toate in mintea ta, nu te vei ajutora. acum este vremea rascumpararii, pe care toti au folosit-o.
Trimite-mi puterea Ta, Doamne, spre ajutor.Intoarce-ma si miluieste-mi inima, care s-a facut pestera si locas dracilor. Nu sunt vrednic sa-ti cer iertare, Doamne, ca de multe ori m-am fagaduit sa ma pocaiesc Tie si mincinos al fagaduintei m-am facut. De multe ori m-ai ridicat si eu iarasi am cazut. Pentru aceasta atrag osanda asupra mea si marturisesc ca sunt vrednic de toata munca si pedeapsa. Caci de cate ori mi-am luminat mintea cea intunecata si ai adunat din ratacire gandurile mele si eu iarasi, cu sufletul meu, vin spre cel rau.
Totul ma inspaimanta si ma cutremur cand ma gandesc cum m-a biruit patima. Cum voi povesti darurile ce mi s-au dat mie de la Darul Tau Doamne, pe care eu, ticalosul, le-am lepadat si le lepad din pricina lenevirii mele! Caci Tu Stapane, cu nenumarate daruri m-ai umplut pe mine, iar eu, ticalosul, Ti-am rasplatit cu cele potrivnice.
Si Tu, Doamne, cel ce firesc ai indelunga rabdare si adincul milostivirii, sa nu ma parasesti ca sa fiu taiat precum smochinul cel neroditor. Sa nu te grabesti a ma secera din viata crud si fara de vreme. Sa nu ma rapesti pe mine nefiind pregitit. Sa nu ma ridici pe mine mai inainte de a-mi aprinde candela. Sa nu ma iei pe mine neavand imbracaminte de nunta. Ci ca un bun iubitor de oameni, miluieste-ma pe mine, si daruieste-mi ani de pocainta. Si nu pune sufletul meu gol, la jalnica mustrare inaintea infricosatului Tau Divan. Caci daca dreptul abia se mantuieste, apoi eu cel necredincios pacatos unde ma voi arata? Si daca stramta si necajita este calea ce duce in viata, atunci eu, cel ce am benchetuit desfatandu-ma si inaltandu-ma, cum ma voi invrednici bunatatilor celor vesnice? Tu Doamne, Mantuitorul meu, Fiu al adevaratului Dumnezeu, in dar intoarce-ma de la rautatea ce este in mine si din pierzare.
La mila Ta nazuiesc eu, ratacitul. Primeste suspinele mele ca pe lacrimile curvei. Caci Tu, stii, Stapane, cat de lesne e alunecarea spre pacat a firii omenesti!
Adu-ti aminte ca din tinerete se pleaca mintea omului spre cele rele. Sa nu te manii asupra noastra, ci deschide-mi usa milei Tale.
Sa nu biruiasca trandavia mea iubirea Ta de oameni, sa nu biruiasca lenevia mea sarguinta Ta. Primeste, Stapane, si auzi intinata si nevrednica mea rugaciune. Cela ce nu Te intorci de la rugaciunea pacatosilor. Cela ce dai mana celui ce zace jos. Povatuieste-ma pe mine la frica Ta! Da-mi lacrimi de umilinta !
Am ridicat ochii cei duhovnicesti ai sufletului meu catre Tine, Doamne. Sa nu ma lepezi de la fata Ta, ca Binecuvantat este numele Tau in vecii vecilor – Amin

PLANSUL DE VINERI SEARA

2011-02-05T04:05:00.000+02:00

Sufletul meu necajit se apropie de Tine, Sfinte Stapane! Cu lacrimi iti vorbeste Tie despre vrajmasul cel pierzator. Si cu smerenie cade inaintea Ta, rugandu-se din pricina potrivnicului care-l necajeste.
Deci, de vreme ce vine la Tine, auzi-l pe el degraba! Si alergand la Tine cu dorire, cerceteaza-l cu sarguinta ! Daca il vei trece cu vederea, el necajit fiind; va pieri. Iar daca pentru indurarile Tale il vei auzi si-l vei cerceta, se va afla. Daca vei cauta spre el se va mantui. Daca il vei auzi, va prinde putere. Sa nu-l treci cu vederea pe el ca sa nu- apuce vrajmasul. Sa nu pomenesti intaratarile mele cele prea rele cu care am intaratat Darul Tau, Stapane, milostive. Sa nu-mi rasplatesti dupa toate faptele mele. Ci mai vartos daruieste mie, pacatosului, putina vreme spre a afla pocainta adevarata, Iubitorule de oameni, Bunule. A suferit Darul Tau o multime de nelegiuiri ale tineretilor mele, ca acum sa sufere si lepadarea, intaratarea si indrazneala mea.
Nu pot sa uit, o, Doamne, ca Tu insuti Te-ai jurat asupra-Ti ca nu voiesti moartea pacatosului, ci mai vartos sa se pocaiasea de pacatele lui prin indurarile Tale. Darul Tau, Stapane, Iubitorule de suflete, totdeauna biruieste cu indurarile si milostivirile Tale.
Miluieste si mantuieste pe cei ce Te doresc! Si iarasi, indurarile Tale, pretutindeni propovaduiesc prin Evanghelii, prin Apostoli si prin toate scripturile Sfintilor Parinti si Dascali. Stiind pilda curvarului, a lui Zaheu, a Canaainencei, a celei ce-i curgea sangele, a slabanogului, a orbului, a fiicei lui Iair si-a tuturor celor mai inainte scrisi, venind la Tine, ma rog: deschide-mi usa milostivirilor Tale si primeste-ma si pe mine ! Indulceste-mi mintea, ca de multe ori cad intru faradelegile mele cele dintai zacand ca in noroi in gandurile cele intinate. Si vrand sa se coboare Darul Tau in mintea mea, afla mirosul urat, respingator, al gandurilor mele cele intinate. Indata se indeparteaza de mine, neafland o inima pregatita in care sa poata indrepta si sa slujeasca.
Spala-mi, Doamne, inima cu a Ta apa prea luminoasa ca sa-mi vin in simtire!
O, bunatatea si iubirea de oameni a lui Dumnezeu ! Cum doresti sa indemni pe toti oamenii sa se mantuiasca !
Cruta, Doamne, pe netrebnicul tau rob. Cruta milostive Hristoase Mantuitorule, zidirea Ta. Caci daca Tu, Doamne, nu ma vei inlelepti pe mine ticalosul si nu-mi vei da lumina inimii, nu voi putea, din cauza rautatii, sa-mi inteleg lenevirea si pierzania. Cata vreme sunt robit de amarul vrajmas care ma necajeste, voi striga cu lacrimi, ziua si noaptea catre bunatatea Ta : izbaveste-ma pe mine din cursele lui, care in fiecare ceas, cu ginduri desfranate si cu fel de fel de placeri, imi necajeste sufletul.
Puterea Ta, Hristoase, care a certat valurile marii, sa-l certe si pe el si sa-l goneasca de la mine, netrebnicul robul Tau.
Trimite-mi, Stapine, degraba Darul Tau, sa alunge de la mine pe balaurul cel mare impreuna cu toate gandurile grozave si rele. Fiindca strapunsaturile sagetilor lui s-au facut putreziciuni intru inima mea. Si eu in tot chipul le ascund intru a mea nebunie.
Doctorul cel bun striga catre mine. El plati nu ia, sange nu varsa, dar lenevirea mea nu-mi da voie sa ma duc la El. Vine El sa ma tamaduiasca si ma afla mancandu-mi ranile. Dupa ce le-am mancat, ma caiesc, insa cainta mea nu e adevamta.
Izvor al tuturor tamaduirilor si Parinte al indurarilor Tu esti, prea bunule si milostive Dumnezeule, Cel ce daruiesti de-a pururi cele bune celor care cer de la Tine. Caci eu insumi am cerut adesea nenumaratele Tale vindecari si darurile cele bune pe care mi le-ai daruit zi de zi. Nemasurata este adancirea milostivirii Tale care vindeca pe toti care vin la Tine.
Pentru aceasta fara de sfiala rog bunatatea Ta, mult suferitorule de rau, Doamne, sa vina iar peste mine Darul Tau, sa-mi adune mintea si sa-mi vindece ranile cele grele. Caci iata, invaluiri si griji vremelnice ma tulbura si ma fac sa nu ma mai ingrijesc de bunatatile Tale cele vesnice. Fii indelung rabdator asupra mea ! Nici cerul, nici pamantul, nu vor putea sa-ti multumeasca dupa vrednicie pentru tamaduirile pe care Tu le reversi asupra noastra. Caci cu ce cinste vrednica vor putea oare sa Te rasplateasca? Prin lacrimi le daruiesti si prin plans le inmultesti, Tu; in mijlocul nostru. O, putere a lacrimilor !
Daruieste-mi, Doamne, mie, nevrednicului, lacrimi de pocainta ca sa-mi spal pacatele si sa-mi luminez inima, sa-mi sterg datoriille cele multe prin putine lacrimi. O, de-as putea sa-mi spal zapisul pacatelor cu lacrimile mele, sa sting cu ele focul ochillor mei ce arde pentru mine in adancurile iadului. Caci cei care pling aici se vor izbavi de plansurile vesnice.
Dar eu cum stau Doamne? Imi adun necontenit gandurile de pretutindeni, si inca nu m-am slobozit de lucrarile duhurilorcelor rele ce vor sa ma opresc in vazduh din pricina lor. Si inca nu mi-am cunoscut multimea nemarginita a pacatelor mele. Caci cele ce ma cufunda in pacat, rodesc inca in sarmanul meu trup.
O, pana cand eu, ticalosul, ma voi imbata fara de vin de-ale mele pacate? Ca un rob rau, asa-mi bantuiesc si-mi vrajmasesc eu singur mantuirea. Ca si cum altii ar trebui sa vina si sa ia asupra lor ostenelile mele. O, cum nu priveghez si cum totdeauna intarat indelung rabdarea Ta, Doamne ! Inaintea ochilor pururea am amaraiciunea mea. Si Tu toate le rabzi indelung, pentru bunatatea Ta, Doamne. Daruieste-mi doctorie de intoarcere ca sa ma vindece de amaraciunile mele.
Ajuta-ma, Doamne, sa ma pot infrana. Daruieste-mi umilinta inimii ca sa-mi petrec in pocainta toate zilele vietii mele.
Lumineaza ochii cei intunecati ai inimii mele, ca sa vin cu osardie sa lucrez in Biserica Ta. Caci mi-am pierdut vremea vietii in pacate si desertaciune. Ceasul al unsprezecelea a sunat pentru mine, o suflete! Carmuieste-mi, Doamne, corabia vietii mele ! Si daruieste-mi din plin, o Doamne, pricepere si intelepciune ca sa-mi calauzesc calatoria vietii. Caci ceasul despartirii a venit, o suflete, pentru mine.
Si foarte m-am infricosat intelegandu-mi saracia. In loc sa ma bucur, eu mai vartos m-am infricosat. Infricosata cu adevarat este, o suflete, sosirea ceasului mortii pentru cei pacatosi, trandavi si pentru cei ce nu se sarguiesc sa petreaca in curatenie viata aceasta vremelnica. Doar lucratorii cu rugaciune si cu post se pot bucura in ceasul de despartire. Caci vad inaintea ochilor osteneala cea mare a pustnicilor: privegherile, ajunarile, metaniile, rugaciunile, lacrimile; si sufletul lor salta vrand sa piece din casa trupului, la loc de odihna. Pe cand pacatosului ii este scarba de vremea despartirii, el vede inaintea ochilor lenea sa si tradavia. Insa nu i se mai da voie sa graiasca ceva, in stradania lui de implinire a poruncii, dupa cainta ce este atunci in inima lui. Inima lui s-a impietrit de atata lenevire si nu mai e in stare sa se intoarca in clipa aceea.
Vai mie, suflete ! Pentru ce nu te ingrijesti de viata ta?. Pentru ce te risipesti atata in lumea care te inconjoara? Fara de veste se va face chemarea ta si ce vei face acolo, daca aici nu lucrezi nimic? Inaintea Divanului Judecatorului celui infricosat ce vei raspunde?
O, cum te fura vrajmasul si tu nu pricepi! Cum te jefuieste pe tine de bogatia cea cereasca si tu nu cunosti, mandrule si risipitorule!
Indelung rabdatorule, Fiu al lui Dumnezeu, bunule, milostivule si prea blandule Hristoase, sprijineste-ma ! Daruieste-mi, Mantuitorule, cugetare statornica la viata ce va sa fie ca sa indeplinesc bine voia Ta. Macar la batranete fa-ma, Doamne, ajutor si impreuna lucrator al Darului Tau ! O, cum oare voi putea sa stau inaintea infricosatului Tau Scaun eu, risipitorul ? Cum ma voi afla eu, nerabdatorul si cel fara de roada, impreuna cu cei desavarsiti; cu cei ce au adus roada in voia Bisericii Tale. intru ce fel de osanda voi fi aruncat eu, Doamne, atunci cand sfintii se vor cunoaste unii pe altii intru camarile cele ceresti? Cind voi vedea pe Cuviosi, pe Drepti pe imparati, intru lumina neinserata pe veci ducandu-se? lar pacatosii cei rai, mandri si trufasi, cei ce-au benchetuit fara de grija, mergand sa arda in focul nestins.
O, suflete nepricepute, o suflete fara simtire, care ti-ai urat viata cea vesnica! Pana cand obiceiul cel rau, cu pofte blestemate, te va robi pe tine? Oare nadajduiesti, in levenirea ta, ca intarzie de-a veni sfarsitul tau? Nu ! Caci va veni la tine ca un fulger ! Atunci cand nu te astepti, il vei auzi cum te striga sa-ti platesti vama. Privegheaza, o, suflete, cu lacrimi rugandu-te !
Striga din toata inima spre a te gasi intors spre rugaciune in ceasul despartirii, al mortii tale, pentru rugaciunile Prea Curatei Stapanei noastre, Nascatoarea de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria, si ale tuturor Sfintilor Tai ca bine esti cuvantat in vecii vecilor - Amin

PLANSUL DE JOI SEARA

2011-02-04T04:04:00.003+02:00

Iata, iarasi cad la usa Stapanului meu cu cucernicie, inchipuindu-ma si strigand cu frica. De folos ii este robului a nu fugi de mainile stapanului sau dupa ce-a gresit lui ci mai vartos a starui langa dansul. Auzi, Stapane, suspinul meu si, primeste graiul cererii mele pe care il aduc eu, pacatosul, cu cucernicie.
Varsa peste mine, ticalosul, macar o picatura din nesfarsitul noian al indurarii Tale, ca sa am putina osardie spre a ma indrepta pe sine-mi. Caci daca nu vei da lumina Darului Tau sufletului meu, nu voi mai putea sa-mi cunosc pacatosenia.
Vai mie, caci apucand inainte, pacatul a aflat loc de odihna intru inima mea si ma innegreste si ma cufunda, silindu-ma pururea a-L intarata pe Domnul Dumnezeu.
O, vai mie, ticalosul ! Cum nu ma infranez eu de focul cel nestins si cum nu ma cutremur, eu de muncile cele vesnice !
Caci iata: a pus lege in mine si fara intrerupere ma trage intru pierzare. Caci macar ca ma mustru adesea si pacatele nu incetez sa le marturisesc, totusi raman cu sufletul intru cele rele.
Vazand nu vad, fiindca pacatuiesc. Nu ma ostenesc cu sufletul ca, in adevar, sa ma indrept, ci, zi cu zi si fara intrerupere, pocainta mea o prihanesc. Rob sunt pacatului, si nevrand fac raul, ca un ostasit de pacat, lui ma supun. Si putand a fugi de el, m-am facut birnic lui, fiindca l-am lasat sa ajunga imparat in mine.
Platesc leafa trupului ingrijindu-mi patimile. Si macar ca-mi dau seama ca ii sunt rob, cand mi se porunceste de catre el ascult fara intarziere, fug de mania ce va sa fie, dar ca un caine legat in fier ma supun in graba celui ce-mi porunceste. Urasc adica pacatui, fug de faradelege, dar raman in patima, caci sunt robit. Ca un siroi curg asupra mea patimile, ca o fantana adinca . se aduna in mine indemnurile lor. Inlauntrul cugetului de multa vreme le-am unit cu mine si nu imi vine sa primesc despartire de ele. Ma sarguiesc sa-mi schimb vrerea, dar iata ca-mi sta impotriva asezarea cea dintii a patimilor mele. Imi ajuta necontenit sa ma imbogatesc in patimi si datoria cea veche nu-mi ingaduie sa o platesc. Vreau sa-i dau inapoi si el imi mai adauga. Si oricat ma-s sili ca sa platesc dintr-ansa, el adauga necontenit tot altele, ca sa-mi arate intruna ca din a lui platesc. Si vazind el ca necurmarea datoriei ma pleaca pe mine sa fiu ticalos, aseaza in mine zilnic pofte noi si ma face sa uit patimile, ca sa nu le marturisesc. Ma intimpina cu patimi straine, si implinindu-le pe acestea, le uit pe cele ce au venit asupra-mi si necontenit descopar ca sunt dator.
Alerg la patimi ca la niste prieteni si, imprumutandu-ma de la dansele, le am ca niste stapani. Si cele pe care cu putin inainte ma sarguiau ca sa ma izbavesc, iata ca acum ma fac, printr-insele, rob desavarsit vandut.
Ma chinuiesc sa tai si sa rup legaturile lor si iata ca patimi noi ma cuprind si ma tin. Ma lupt si ma ostenesc sa scap intru totul de stapanirea lor si la apropierea de lupta ma simt si ma descopar un ecou al lor.
O, cumplita stapanire in mine a legaturilor pacatului ! O, stapanire a raului, a vicleanului balaur. Ma zbat sa scap de el si mai mult ma prinde, ba inca si mintea mi-am vandut-o pacatului. De somn ma las cuprins, cand vreau sa lupt. Nici macar sa ma rog nu-mi ingaduie vrajmasul, ci ca intr-o funie de arama imi tine legata mintea si voind sa fug, nu lasa legatura. Intemeind pacatul, tot mai adanc in mine trage zavorul puternic pe usa cunostiiniei. Si pentru ca nu cumva sa se uneasa cu Dumnezeu, aseaza drept paznic la usa duhul rau . El mi-aduce mereu inainte tot felul de ganduri proaste, si ma pleaca sa cred ca nu e judecata pentru dansele, pentru ca nimeni nu le tine minte. Iar eu pun inainte oglinda cugetului si stiu ca deasupra mea este spanzurata osanda. Cu aceasta ma tine pe mine, cu aceasta ma leaga, cu aceasta ma vinde si ma cumpara, cu aceasta imi porunceste sa ma supun, dupa cum zice apostolul: ” Iar omul cel trupesc vandut pacatului ” (Romani). Caci pacatul, in trupul meu fiind, imi stapaneste mintea si sufletul, din pricina trupului pe care il unelteste si-l necajeste mereu si-l impileaza. Nici a fugi nu poate, nici sa ma ajute. Vai mie, mort sunt eu, cel vinovat ! Si. orb, cel ce vad ! Ca un caine m-am facut eu, omul. Si eu, cel ce gandesc, m-am pogorat in rand cu necuvantatorele.
Miluieste-te pe sine-ti, o, suflete al meu ! Sarguieste-te, inainte de despartire, sa nu ne incuiem afara impreuna cu fecioarele cele nebune ! Caci nu le e cu putinta a mosteni viata celor morti in pacat. Si nici a castiga cununa alergarii celei bune, celor ce au dormitat.
Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa marea Ta mila si, dupa multimea indurarilor Tale, sterge faradelegea mea. Caci daca ma vei ajuta sa ma izbavesc din ticaloasa robie a patimilor, atunci numai voi putea sa Te slavesc ca pe Dumnezeul meu. Si daca numai Tu vei vrea, ma vei mantui! Si numai daca ma vei binecuvinta Tu, ma voi izbavi.
O, Doamne Dumnezeule! Cred ca poti toate acestea si nu deznadajduiesc. Stiu ca dupa multimea indurarilor Tale, vei curati multimea pacatelor mele. Stiu ca pe toti i-ai miluit si-i miluiesti pe cei ce se intorc catre Tine din toata inima ! Marturisesc ca si eu m-am indulcit de Darul Tau, am pacatuit ca nimeni altul. Tu, cel ce pe morti i-ai sculat, ridica-ma pe mine, cel ce sunt mort cu pacatul.
Tu, cel ce pe orbi i-ai tamaduit, lumineaza si ochii cei intunecati ai inimii melei Tu, cel care din gura sarpelui pe Adam l-ai izbavit, trage-ma si scoate-ma si pe mine din noianui faradelegilor mele.
Caci oaia Ta sunt si mancat de leu m-am facut cu pacatele, dar fiu ma voi face, daca ma voi tamadui cu darul Tau.
Lepadat m-am facut ca un lepros, dar Tu, daca vei voi, sa ma curati ! Stiu, vai, ca intru cunstinta am pacatuit ! Tu, Doamne, pe Zaheu l-ai miluit ca pe un vrednic. Miluieste-mi si pe mine care sunt netrebnic! Lup, era Pavel oarecand, gonind oile Tale. Fiara era rupand oile Tale, dar pastor l-ai facut cu darul Tau, tamaduind si grijind oile Tale. Stiu ca el intru necunostinia a pacatuit. Dar pe mine. Doamne, cela ce cu cunostinta am gresit, miluieste-ma cu darul Tau cel covarsitor ! Vai mie ! Ma sfiesc de cei ce acum se sfiesc de mine, ca nu cumva sa ma rusinez de dansii pentru pacatele mele cele ascunse! Ma rusinez de cei ce m-au nascut pe mine. Ca vaduva din Evanghelie, care suparand pe Judecatorul cu staruinta ei si-a dovedit cererea, vreau sa ma fac. Si ca prietenul cel indraznet vreau sa ma arat catre Tine, prea bunule si singurul Stapan, ca sa intorci sufletul meu cel ce in pacat s-a robit. Acela paine a cerut spre mangaiere, iar eu dezlegarea sufletului de osteneala cer. Acela hrana trupeasca a cerut, iar eu chemarea inapoi a sufletului cersesc. Asculta, ca un bun si prea bun, glasul plangerii si al lacrimilor mele si intoarce-ma ca sa fac rod bun de pocainta.
Racoreste-mi arsita constiintei mele, innoindu-ma pe mine cel invechit cu patimile pacatului, ca, de robia acestora dupa ce ma voi izbavi, sa rasuflu cu usurare vazduhul slobozeniei mele si cu bucurie si veselie sa slavesc bunatatea Ta !
Stiu, o Stapane, ca milostiv esti, Doamne, si voiesti ca sa ma schimbi. Astepti cu nespusa bucurie si bunatate rodul voirii mele. Si gata esti ca sa ma miluiesti o, nemarginit de bunule Doamne ! Dar vrei sa vezi asezamantul meu. Caci miluind, voiesti sa ma inveti. Si iertandu-ma, voiesti sa ma castigi partas al imparatiei Tale.
Vai de simtirea mea ! Vai de ticalosia mea ! O, grasul si pamantescul suflet ! O, inima razvratita ! O, gura. plina de amaraciune ! O, gitlej, mormant deschis ! Pentru ce nu-ti aduci aminte o, suflete, de calea netrecuta a despartirii tale? Pentru ce nu te gandesti catre calatoria aceea? Pentru ce iti tragi asupra-ti pedepsele cele vesnice? Ce faci o, suflete, petrecand ca un animal fara de pricepere ?
Vai, mie cum aleg intunericul mai mult decit lumina!
Cum pe placerea care astazi este, dar maine nu mai e, o iubesc mai mult decat bunatatile cele vesnice si negraite.
Vai mie, cum voiesc, decit podoaba aceea in chipul soarelui, mai mult pe cea intunecata si innegrita s-o imbrac.
Cum, decat imparatia Cerurilor, mai mult cinstesc locuinia cea intunecata si innegrita a iadului eu, pacatosul, singur si intru cunostinta voind sa ma ranesc.
Vino-ti in fire, suflete ! Teme-te de Dumnezeu! Slujeste-L ! Slujeste-I intru toate faptele bune, ca sa nu primesti din mana Lui indoite pedepse. Iubeste pe Dumnezeul tau si umbla in calea Lui cu dreapta credinta. Intelege o, suflete, ca veacul acesta se aseamana locului de lupta al balaurului… Balaurul cel tare, negresit se nevoieste sa biruiasca. El se surpa si e batjocorit de unii care vedem ca se incununeaza prin inselarea lui. Altii prin amaraciunea pricinuita de el, veselia vesnica o dobandesc, altii, prin placerea lor, amaraciunea vietii vesnice vedem ca o afla. Unii, prin lepadarea de sine, pe diavol il biruiesc. Iar pe altii, care se infasoara in sine, cu inlesnire el ii biruieste. Celor ce iubesc pe Dumnezeu din tot sufletul lor, razboiul cu diavolul li se pare usor. Dar celor ce iubesc lumea, razboiul greu si nesuferit le este.
Intelege, suflete ticaloase, ca bucuria veacului acesta si desfatarea si odihna lui, pline de scarbe si amaraciune sunt. Iar necazurile si rastignirile luptei bucurie negraita si viata vesnica pricinuiesc.
Intoarce-te, o, suflete ! Nevoieste-te intru liniste! Ca ceasul mortii si al despartirii sa nu te prinda nepregatit. Intelege o, suflet al meu, care iti este chemarea. Cum iti este priceperea, cum mergi, pentru cine si pana cand? Toti la sfarsitul lucrurilor celor pamantesti au sosit, deci sfarsitul va sosi si la a ta neingrijire.
Intoarce-te o, suflete, la Domnul ! Intoarce-te cat mai ai timp !
Incredinteaza-ti viata cu hotarare in mamile lui Dumnezeu !
Lucreaza cu El si pentru El ! Si pregateste-te ca sa intri in a Lui slava atunci cand, din indurare, va binevoi sa te cheme la El, caruia i se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, acum si pururea si in vecii vecilor - Amin

PLANSUL DE MIERCURI SEARA

2011-02-02T13:08:00.000+02:00

Dorul de-a grai catre Tine, Doamne, ma sileste sa-Ti vorbesc, dar nevrednicia si pacatosena mea imi poruncesc sa tac. Durerile si necazurile vietii ma indeamna sa cuvantez, dar faradelegile trecutului imi spun sa fiu mort. Sufletul meu geme din adancuri si ochii mei lacrimi poftesc. Gresit-ai, suflete !
Pocaieste-te ! Caci iata, zilele noastre ca umbra trec si infricosate si groaznice locuri va sa treci, sufletul meu! Nu intarzia multa vreme amanand zi de zi intoarcerea ta la Domnul !
Umileste-te, sufletul meu, de toate bunatatile cate le-ai luat de la Domnul si nu le-ai pazit. Umileste-te pentru toate cate ai lucrat si Dumnezeu indelung a rabdat pentru tine ca nu intru intunericul cel mai dinafara sa te dai inaintea infricosatului Divan al lui Hristos. Vai mie, pacatosului, ca am intinat si de-a pururi intarzii curatenia inimii mele din pricina trandavirii.
Indrazneala inimi mele a fost rusinata adanc de lene si de fatarnicie, iar pofta cea rea, ca un stapan robului, imi porunceste. Si eu, intocmai ca un prunc, cu frica o ascult. Ma rataceste si ma pierde pe mine, iara eu ma bucur.
Vai mie, Doamne, caci Darul Tau ma trage pe mine la viata iara eu, mai vartos, spre moarte ma trag.
Dimpotriva si-ntocmai cu ingerii, Te sirguiesti ca sa ma faci!
Iar eu, intru rautate, pe mine ma micsorez . Inmultitu-s-au pacatele mele, si de-a pururea se inmultesc si nu este margine intru multimea lor. Si cine va plange pentru mine? Numai Tu singur, Mantuitorule, de-a Ta bunatate indemnat fiind, cauti spre mine, cel necajit. O, cum Te voi ruga pe Tine, Stapane, cind gura mi-am umplut-o cu ocari? Sau cum Te voi iubi cand sunt plin de patimi ? Sau cum va salaslui in mine adevarul cand eu cu minciuna pe mine m-am ocarat? Sau cum Te voi chema pe Tine, cand poruncile Tale nu le-am pazit ? Caci dupa ce-am luat cunostinta adevarului m-am facut rapitor, prigonitor, rau sfatuitor, aspru si cu cugetele asupra aproapelui aruncandu-ma. Nemilostiv spre saraci, manios, lenes si de haina stralucitoare iubitor. Si inca si acum ma aflu intru ganduri intinate, intru intaratati, intru iubire de placere, intru slava desarta, intru mandrie, intru voirea cea rea, intru prigonire, intru manie.
Nimic fiind, ma socotesc pe sine-mi ca sunt ceva. Mintind, de-a pururea impotriva celor mincinosi strig. Intind biserica trupului meu cu ganduri si cu fapte curvesti, impotriva curvarilor propovaduiesc. Judec pe cei ce gresesc, insumi de greseli fiind plin. Judec pe deosebitori si furi, insumi fiind fur si deosebitor. Luminat oamenilor vreau sa ma arat, inauntrul sufletului fiind necurat. In biserica si la masa in fata vreau sa stau. Femeilor vreau sa ma arat vesel si inaintea strainilor ma inalt. Si intre ai mei, cuminte si intelept, iar intre cei intelepti, desavirsit ma socotesc. Si catre cei credinciosi numai intelept ma am pe sine-mi, iar pe cei fara de minte si neinvatati, ca pe niste dobitoace ii defaim. Cand sunt vrednic de ocara, ma mandresc. Cand gandesc sa fiu cinstit, ma dispretuiesc. Daca mi se cere sa fiu drept, ma razvratesc. Iar cand cele adevarate mi se spun, urasc. Mustrat fiind de fratele meu, ma manii. Iar voind sa ma impotrivesc ispitei, obosesc. Nu voi a cinsti pe cel vrednic si nevrednic fiind, cinste cer. Nu voiesc a ma osteni. Daca nu-mi slujeste cineva, ma manii pe el. Nu vreau a merge cu cei ce lucreaza. Si daca nu ma lauda pe mine cineva, il graiesc de rau. Cand il vad pe fratele meu in nevoi, nu-l cunosc, iar cand e sanatos si-n cinste, il vizitez. Pe cei mai mari ca mine ii defaim, iar pe cei mai mici ii trec cu vederea. Cand izbutesc sa ma stapanesc de la vreo fapta rea, ma trufesc. Daci voi ispravi, postul si privegherea, cu nesupunere si cu graire de rau, ca intr-o cursa ma prind. Iar cand intru rugaciune stau si staruiesc, nu iert. Cand face cineva o fapta buna, nu o vad. Dar e destul cu o mica fapta sa greseasca si-l mustru. Pe toate cele frumoase ale oamenilor le nesocotesc, insa de faptele cele desarte ale lor, ma las robit
Pe dinafara ma arat smerit si bland, dar pe dinlauntru sunt mandru si neindurat. Cu pareraa sunt ca si cum n-as dori nimic, dar in fundul inimii sunt bolnav de dragoste de argint. Si ce sa mai vorbesc despre chipul in care imi folosesc vremea, caci numai cu parerea m-am lepadat de lume, pe cand inlauntrul cugetului, eu lumii vorbesc. Barfirile cele din adunari, cercetarile, gandurile ascunse ale oamenilor, pomenirile cele desarte, vorbirile cele fara de folos de la mese, nesatiul darurilor si al luarilor, certurile cele pierzatoare, iata lucrurile pe care le fac cu cugetul meu.
Aceasta este viata mea. Acesta este cugetul cu care ma lupt impotriva mantuirii mele. Si trufia, si slava desarta a mea nu ma lasa sa-mi privesc ranile ca sa ma vindec. Acestea sunt vitejiile mele. Aceasta e oastea de pacate cu care vrajmasul ma cuprinde. Si intru acestea aflandu-ma si ramanand eu, ticalosul, cu slava sfinteniei caut sa ma infasor.
Petrecand in pacate, vreau sa fiu socotit un drept. Si ce raspuns pot sa dau pentru toate astea? Ca diavolul este cel care m-a sfatuit. Dar nici lui Adam un astfel de raspuns nu i-a folosit. Sau poate vreau sa ma indreptatesc cu ispita lui Cain? Dar nici el n-a scapat de-a Domnului dreapta hotarare. Ce raspuns voi da eu cand ma va judeca Dumnezeu?
Nu este nici un raspuns pentru lenevirea mea. Ma tem sa nu fiu si eu dintre aceia pe care i-a zugravit Pavel drept vase ale urgiei pe care diavolul le cere in stapanire, pe care, pentru nebagare de seama, in patimi si in necinste i-a lasat Dumnezeu. O, cat imi este de frica sa nu cada o astfel de hotarare asupra mea !
Doamne, Tu mie, pacatosului, mi-ai pus pocainta. Si pururea vrei sa ma mantuiesti pe mine, nevrednicul. Inviaza, Datatorule de viata, sufletul meu cel omorat cu pacatele. Spala-mi orbirea cea invechita a ticaloasei mele inimi. Si plangi ! Caci cu adevarata lepadare de lume inca nu m-am lepadat si de lanturile trufiei mele inca nu m-am scuturat. Din postul cel adevarat al Bisericii n-am gustat. Si cu slava cea inselatoare a lumii sunt infasurat. Pragurile facerilor de bine nu le-am trecut si bucuriile cele adevarate ale dragostei nu le-am cunoscut. La indrazneala facerilor de bine n-am pasit. Iar pentru greselile lui, pe fratele meu l-am osandit. La lumina cunoasterii adevarului n-am ajuns, dar pe altii despre mantuire vreau sa-i invat. Toate Ti le-a dat Tie Prea Bunul Dumnezeu, o suflete: cunostina, pricepere, intelepciune. Cunoaste-ti folosul ! Cum te socotesti a da lumini aproapelui, intunecat fiind? Fa-te tie doctor, o suflete! Suspina ! Lacrimeaza ! Si spala-ti prin post cuviincios necuratia pacatelor!
Dumnezeule Cel prea bun si inalt, Care singur ai, Stapane, stapanire peste viata si moarte, daruieste-mi, mie pacatosului, in ceasul acela infricosat al venirii Tale, indurarile Tale cele multe, ca sa nu fiu parat acolo, inaintea strasnicului Tau Divan, si sa nu fiu de ocara inaintea privitorilor : ingeri, arhangheli, prooroci, apostoli, patriarhi, ucenici, pustnici si drepti. Mantuitorul meu, pedepseste-ma aici, unde de dulceata pacatului m-am indulcit, ca un parinte bun si iubitor de fii. Si acolo iarta-mi, ca un Dumnezeu ceresc, singur si fara de pacat. Caci tot pacatul eu, ticalosul, l-am lucrat. Si daca pornesc sa ma pocaiesc, nu am lacrimi.
Vai mie ! Cu ce ochi voi mai vedea eu, pacatosul si trandavut strasnicul Tau Divan pe care, Doamne, sezand, ma vei vadi pe mine.
Te stiu Judecator infricosat intru Slava dumnezeirii, vrand sa ma mustri pe mine. Toata viata mea, vrednicul de jale, cu inversunare am cheltuit-o totdeauna si in noroiul dezmierdariior m-am tavalit. Toate greseliie ascunse in adancul sufletului meu, Tu singur le cunosti, Ziditorul meu!
Nimenea nu este ca mine, un locas al pacatului. Nimenea asa ca mine n-a intaratat bunatatea Ta, Stapane, pornirile rautatii intru toate urmand. Dar pentru ca esti adanc fara de fund al tuturor milelor, arde adancul pacatelor mele ! Si sa nu-mi rasplatesti mie cu rasplatiri vrednice de cele ce-am lucrat. Sa nu ma osandesti ln vapaia gheenei, caci nesuferita este urgia Ta, Doamne.
Caci cine va putea suferi oare, ingrozirea ei? Pentru ca focul nu se stinge si viermele nu doarme. Teme-te de ingrozirea iadului, o suflete al meu! Leapada somnul cel greu al lenevirii si dormirea cea pierzatoare a trandavirii. Aproape este sfarsitul ! Langa usa, Judecata. Oare ce ne va intampina dupa ce se va desparti sufletul de trup ? Adunati-va impreuna cu mine, Cuviosi si Drepti, cei ce cu nevointa cea buna v-ati nevoit si ca pe un mort plangeti-ma sau ca pe un jumatate viu si jumatate mort indurati-va, fiindca eu sunt plin de rusine si nu am indrazneala pentru pacatele facute de mine intru cunostinta. Varsati peste mine mila voastra ca pe o tainica lucrare a milostivului Dumnezeu, Mantuitorul nostru.
Rugati-va Lui ca in dar sa ma intoarca si nu nevrednic sa ma aflu in ceasul venirii Lui. Si sa nu aud nicidecum acea infricosata hotarare: ” Du-te de la mine, blestematule, lucrator al nedreptatii, caci nu te cunosc !”. De aceea, Te rog pe Tine, Lumina cea adevarata, Nastere binecuvantata din Sfantul Tau Parinte, Chipul Ipostasului Lui, Cel ce sezi de-a dreapta Slavei Lui necuprinse, Fiu al lui Dumnezeu prea dulce, Hristoase al meu!
Sa nu ma lepezi pe mine cel urat. Caci mult se veseleste vrajmasul meu cand vede ca deznadajduiesc din pricina rautatii si se bucura cind in deznadejde ma dau lui orbit. Tu, cu milostivirea Ta, rusineaza nadejdea lui si ma smulge din dintii si din lanturile lucrarii lui, care, cu mult mestesug, a tabarit Doamne, asupra mea.
Daruieste-mi lumina launtrica ca sa cunosc deplin mestesugurile lui. Caci nenumarate sunt alunecarile pe care mi le pune inainte: semintele, vatamarile, multa castigare, trufia, placerile cele trupesti, teama de post, fuga de rugaciune, lene si odihna multa pentru zburdalniciile trupului. Pe cat se sarguieste ca sa ma piarda pe mine, de atita ma lenevesc pentru a ma mantui. Si pe cat acela ma pandeste si ma vaneaza, pe atat eu nu ma bag in seama si ma las prins.
Ia aminte, suflete ! Grijeste-te si nu dormi ! Nu lua aminte la greselile altora, ci mai vartos cerceteaza-ti greselile tale. Nu umbla sa scoti paiul din ochiul fratelui si al aproapelui, ci osteneste-te zi si noapte, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa-ti scoti barna din ochii tai. Sarguieste-te ! Apuca a te judeca inainte de Hristos, Cel Ce pentru tine s-a rastignit cu trupul pe cruce, caci de nu ne vom judeca aici cu asprime pe noi insine, cum vom putea scapa dincolo de judecata cea groaznica si de osanda lui Dumnezeu?
Indura-Te spre Mine, Doamne pentru milostivirea Ta ! Si ma mantuieste pe mine pentru bunatatea Ta, cu solirile Prea Curatei noastre Stapane, de Dumnezeu Nascatoare, si ale tuturor Sfintilor Tai. Ca binecuvintat esti in vecii vecilor . - Amin.

PLANSUL DE MARTI SEARA

2011-02-01T00:48:00.005+02:00

Vai mie, in ce fel de deznadajduim stau, in ce fel de rusine zac ! Nu este omul cel dinlauntru, precum este cel vazut. Caci macar ca vorbesc despre sfintenie, cugetarea uratelor patimi este in mine ziua si noaptea. Si macar ca ridic in slavi curatenia prin graiurile mele, totusi in inima mea, ma gandesc la necuratenie.
Vai mie, ce fel de judecata imi este gatita ! Pentru ca numai chip de sfintenie am, iar nu si putere. Cu ce fala ma voi apropia oare eu, care de atatea rautati sunt vinovat, de Domnul Dumnezeul meu, Cel Ce-mi cunoaste si cele ascunse ale inimii mele. Ma tem, stand la rugaciune, sa nu se pogoare foc din cer si sa ma arda pe mine, precum, oarecand, pe cei care in pustie, cu foc de la Dumnezeu, Domnul i-a ars.
Dar eu ce voi astepta de la cele ale mele, care cu multa si nemasurata greutate de pacate sunt infasurate?
S-a infocat inima mea, s-a schimbat gandul meu cel dreptcredincios, s-a intunecat mintea mea. De-a pururea ma intorc ca un caine in varsatura sa.
Nu este in mine nici o indrazneala catre Cel Ce cearca inima si rarunchii. Mintea nu-mi este curata si lacrimile imi lipsesc in rugaciune. Caci daca vreau sa suspin, fata mi se apleaca scufundata in rusine. Bate-mi, o, Doamne, pieptul care este locas al patimilor si al gandurilor rele !
Slava Tie, Facatorule de bine al sufletelor si trupurilor noastre. Mari si multe sunt indurarile Tale peste noi pacatosii, Doamne!
Sa nu ma lepezi pe mine cu cei ce zic Tie “Doamne, Doamne”, dar cu inima nu implinesc voia Ta, pentru rugaciunile Prea Curatei Stapanei noastre, Nascatoarea de Dumenezeu. Caci Tu cunosti, Doamne, patimile cele ascunse intru mine. Tu stii ranile sufletului meu. Vindeca-ma, Doamne! Imi vei zidi casa sufletului la care se ostenesc toti ziditorii, caci ma pregatesc catre impotrivirea patimilor. Cand ma apuc de lupta, insa, atunci reaua mestesugire a dusmanului imi slabeste taria sufletului prin placeri, si fara sa fie nimeni care sa ma sileasca, ca pe un robit ma trage catre ele.
Ma sarguiesc sa ma smucesc din vapaia care ma arde si din neiscusinta, dar, impreuna cu ea ma scufund. Cert pe cel bolnav, in timp ce eu sunt mai bolnav ca dansul. Doctor al patimilor vreau sa ma fac eu, ticalosul, si iata ca eu insumi ma dau lor robit. Lumineaza-mi Doamne, ochii inimii ca sa-mi cunosc multimea patimilor.
Darul Tau sa umbreasca peste mine, Stapane. Lumineaza-mi mintea cea intunecata, salasluind in mine lumina dumnezeirii ! Caci Tie nimic nu-Ti este cu neputinta.
Cine nu ma va plange pe mine oare, cand, pentru o mica placere, focul cel nestins l-am cumparat si de Imparatia cea vesnica m-am lepadat?
M-am robit patimior, eu ticalosul!
Cu slobozenia sufletului meu, dobitoc m-am facut. Si nu pot sa caut catre Domnul cel milostiv. Am ingropat in lene darurile Stapanului, cele de viata purtatoare, si am iubit mai mult saracia patimilor! Strain m-am facut de faptele cele bune, in tara departata a rautatii ducandu-ma.
Pe jumatate sunt mort, in viata fiind.
Plangeti-ma, lucratori infrinati, pe mine, care sunt indaratnic si indracit cu pacatele si iubitor de dezmierdari! Plangeti-ma, cei miluiti, pe mine, care L-am amarit pe Cel Ce m-a miluit! Plangeti-ma, cei ce ati iubit cele bune si ati urat cele rele, pe mine, care am iubit cele rele si am urat cele bune. Plangeti-ma, cei cu viata imbunatatita, pe mine, cel ce numai cu chipul sunt imbunatatit, dar cu faptele sunt patimas si nebagator de seama. Plangeti-ma, cei ce bine ati placut lui Dumnezeu, pe mine, care am placut oamenilor. Plangeti-ma, cei ce dragostea cea desavirsita catre Dumnezeu si catre aproapele o aveti, pe mine, care numai cuvintele iubesc, dar cu lucrurile stau departe de adevarata dragoste. Plangeti-ma, cei ce aveti rabdare, si aduceti roade prisositoare Bisericii Domnului, pe mine, cel nerabdator si neroditor. Plangeti-ma cei ce fara de rusine si cu indrazneala va rugati lui Dumnezeu, pe mine, cel ce ma rusinez a cauta la fata Domnului. Plangeti-ma, cei ce aveti blandete, pe mine, cel ce sunt strain de blandete. Plangeti-ma, cei smeriti si curati cu inima, pe mine, cel ingamfat si mandru si necuviincios. Plangeti-ma, cei ce necastigarea apostolilor ati castigat, pe mine, cel indracit, cel ce cu materia sunt ingreunat. Piangeti-ma, cei ce aveti in minte pe Judecatorul si Judecata cea de dupa moarte, pe mine, cel ce marturisesc ca o pomenesc, dar impotriva ei traiesc. Plangeti-ma, mostenitorii Imparatiei Cerurilor, pe mine, mostenitorul gheenei focului.
Rugati-va, Sfinti ai lui Dumnezeu, pentru sufletui meu cel inviforat. Intru ceea ce puteti, Sfinti ai lui Dumnezeu, ajutati-mi !
Caci stiu ca daca veti ruga pe Iubitorul de oameni, Dumnezeu, toate se vor ierta noua, pentru noianul bunatatii Sale!
Si precum Dumnezeu este iubitor de oameni, asa si voi sa nu treceti cu vederea rugaciunea mea, a pacatosului ! Caci eu n-am indrazneala, din pricina multelor mele pacate rele. Lucrul vostru este, o, Sfinti ai lui Dumnezeu, a va ruga pentru cei pacatosi ! Iar la Dumnezeu, lucrul este ca pe cei deznadajduiti sa-i miluiasa
Rugati-va vietii pentru cel mort! Sa trimita Domnul darul Sau si sa opreasca alunecarea sufletului meu smerit! Stapane al tuturor, primeste rugaciunea pacatosului ! Indulceste sufletul amarat de pacat ! Impartasesc celui insetat din izvorul vietii si il povatuiesc cand inima ca intr-un lant de fier imi e tinuta. Sa ma intampine indurarile Tale, Doamne, prin indurarile Sfintilor Tai, inainte de a ma trage impreuna cu cei ce lucreaza faradelegea ! Acolo se vor descoperi cele intru intuneric si cele intru lumina, lucrate de mine.
Vai mie, ce fel de rusine ma va cuprinde, cand ma vor vedea osandit pe mine, care ma socotese acum fara prihana.
Lucrarea cea duhovniceasca am parasit-o, eu ticalosul, si patimilor m-am supus. Vai mie suflete, pentru ce innegresti soarele cu negura patimilor? Pentru ce nu se risipeste negura cand vine de fata raza? Pentru, ce alegem mai curand stricaciunea decat nestricaciunea? Pentru ce ne framantam cugetul pe pamant cu patimile?
Haina cea dumnezeiasca am netrebnicit-o, si nevrednic de Nunta cea imparateasca m-am facut. De bunavoie ne-am daruit pacatelor vrajmasului si vietii noastre robi ne-am facut.
Ce vei zice, suflete al meu Judecatorului, in ziua cea infricosata si groaznica ? Am flamanzit pentru Tine, sau inselat sau gol m-am facut, sau m-am smerit? Te-am iubit pe Tine cu tot sufletul meu? Cu indrazneala striga suflete, catre Domnul ! Primeste darul Lui, tu, cel ce esti slobod.
Pentru ce tot amani intoarcerea cand El te cheama? Pentru ce apuci pierzania si nu mantuirea? Pentru ce nu-ti asculti cugetul cat mai ai inca vreme; pana ce esti domn al gandurilor, pana nu se osteneste trupul si mintea inca e vie, pana nu va zacea in puterea altora binele tau, pana ce mai poti prinde inca Darul cu puterea crediniei si nu, cu indoiala, sa te prazi tu singur.
Pana cand lacrimile tale sunt vestite intoarcerii, intampina, stai vitejeste impotriva patimilor. Lupta cu tarie, cu toata puterea, cu ajutorul lui Dumnezeu. arunca-te cu vitejie asupra lui Goliat, sa nu te apuce mai inainte talharul, sa nu te rapeasca mai inainte ucigasul. Ca nu cumva slujitorii Imparatiei sa te incuie afara. Se cuvine sa ne temem si cu toata strajuirea sa ne pazim. Se cade sa nu ne aratam mincinosi ai marturisirii noastre.
Ca vamesul suspin, ca si curva lacrimez, ca talharul slobod glas, ca si fiul cel curvar strig catre Tine, Iubitorule de oameni, Hristoase, Mantuitorul lumii, Lumina cea adevarata. Intareste sufletul meu cel slabit si robit cu betia dezmierdarilor !
Tamaduieste ranile acestea, precum si abaterile mintii mele!
Spala-ma cu scumpul Tau Sange pe mine, cel inegrit, Rascumparator al pacatului ! Acum este vremea bine primita ! Acum este zi de mantuire. Cu multumirea milei Tale, intoarce-ma, Unule, indelung Rabdatorule! Si ma slobozeste de toata desfatarea cea dezmierdatoare. Sa nu ma arda cuptorul patimilor. Ci, cu roua milei Tale sterge sufletul meu!
Vai mie, ca mi-ai daruit, Doamne, lumina cunostintei si eu o lepad, netrebnicul. De cate daruri ma mai umpli pe mine pacatosul, Stapane, iar eu ticalosul sunt nemultumit si nerecunoscator cu voia ! Totdeauna ma indulcesc cu darul Tau, totdeauna ma intaresc si totdeauna il lepad intru amaraciunea mea si iar ma schimb. Imi aduc aminte, Prea Bunule, de moarte, de muncile cele vesnice; ci ma tragi pe mine totdeauna catre viata, sa ma mantuiesc, iar eu in rautatea mea raman de-a pururi. Pentru aceasta nu voi avea nici im raspuns acolo ! Bat sa mi se deschida usa milei Tale, Doamne; ingaduie-mi ca rugandu-ma sa-mi dobindesc cererea ! Ca nu fara rusine caut sa ma miluiesc. Fii indelung rabdator asupra mea, razvratitul ! Si izbaveste-ma de pacatele care m-au inconjurat, ridica-ma sanatos din adancul faradelegilor !
Slobozeste-ma pe mine de tot lucrul cel rau mai inainte de a ma apuca sfarsitul. Caci in Iad cine se va marturisi Tie? Albeste-mi vestmantul cel intinat mai inainte de a veni porunca cea infricosata si a ma lua nepregatit si nerusinat. Izbaveste-mi sufletul necajit din gura leului si miluieste-l pe dansul cu darul si indurarile Tale.
Pentru rugaciunile Prea Curatei Stapanei noastre, Nascatoarea de Dumnezeu si ale tuturor Sfintilor, ca binecuvantat esti in vecii vecilor - Amin.

PLANSUL DE LUNI SEARA

2011-01-31T03:22:00.001+02:00

Primeste rugaciunea gurii mele celei intinate si necurate, Stapane al tuturor, iubitorule de oameni, Iisuse Hristoase; si sa nu te ingretosezi de mine ca de unul ce sunt nevrednic si nepriceput. Nici sufletul meu, care de iad se apropie, nu-l judeca nevrednic de mangaierea Ta. Cauta-ma pe mine ca pe oaia cea pierduta, caci m-am facut pustiu de a ma indrepta catre toata osardia si tot gandul cel bun. Caci, dupa ce m-am orbit cu dulcetile si cu dezmierdarile, am intunecat sufletul meu si de betia patimilor este innegrita inima mea.
Marturisesc Tie Doamne, Mantuitorul lumii, toata amaraciunea, rautatea si dobitocia mea. Voi spune, iarasi, din inima, toata bunatatea si veselia Ta pe care Tu, Doamne, din nemarginita iubire le-ai revarsat peste mine. Din pricina mea Te-am intaratat, Doamne; m-am aratat fara osardie catre facerea de bine, m-am gandit des la rau si lesne am savarsit tot pacatul. Iar Tu, Stapane, ai trecut cu vederea toata rautatea mea din pricina nemarginitei intinderi a indurarii Tale, Fiule al lui Dumnezeu. Capul meu se inalta prin darul Tau, Stapane, dar se smereste iarasi pentru pacatele mele. Ma trage pe mine, iarasi, darul Tau catre viata, iar eu, mai vartos, catre moarte cu staruinta ma duc.
O, cat de cumplita e obisnuinta patimilor ! Cum leaga mintea cu legaturi de nedezlegat! Si eu, pacatosul, ma leg cu ele de buna mea voie. Si inca ma si bucur cand ma vad legat. Cufundat sunt in adanc: si-n fiecare zi ma bucur de lanturile vrajmasului si ma indulcesc intr-insele. Ne leaga cu legaturi pe care nu vrem sa le vedem, si de-a pururi ne intinde curse, in care ma prind. Pentru ca el insusi cunoaste cugetul si pornirea. Si fiindca este mai tare, intr-o clipita ma leaga.
Acesta este plansul, aceasta este tanguirea, pentru ca ma ferec eu singur, ca si cu niste obezi, cu voile mele. Caci putand sa zdrobesc legaturile intr-o clipita de ochi si sa ma fac slobod de toate cursele, nu vreau s-o fac. Ma las biruit de trandavie si de obisnuinta patimilor. Cu voia ma supun lor. Acest lucru, de rusine plin,este mai greu de plans. Pentru ca merg cu voile mele la vrajmasul meu si el imi leaga sufletul si ma omoara in patimi, bucurandu-se. Si putand sa sfarm legaturile, iata ca nu poftesc! Este oare alta rusine mai cumplita decat aceasta a mea? O, nu !
Nimic nu este mai de rusine decat ca cineva sa faca voile vrajmasului sufletului sau ! Si asa, aflandu-ma eu, ticalosul, si cunoscand legaturile mele, le ascund din falsa evlavie.
Iar cugetul meu ma mustra si ma omoara in adancul sufletului: “pentru ce nu te trezesti ticalosule?”.
Oare nu stii ca langa usa este infricosata zi a judecatii?
Scoala-te ca un puternic! Rupe-ti legaturile! In tine este puterea dezlegarii ca si puterea legarii. Asa ma mustra pururea, in adancul sufletului, sfanta stiinta. Si eu nu vreau sa ma izbavesc din legaturile curselor. Ma tanguiesc si suspin in fiecare zi, si iarasi in chip zilnic ma descopar legat. Vrednic de jale si ticalos sunt eu, nesporit in lucrul cel bun al vietii mele, fiindca nu ma tem de cursele mortii.
Trupul imi este imbracat cu chip de cucernicie, de ochii privitorilor mei, dar sufletul imi este ferecat, ca in niste obezi, de ganduri necuvioase. Pe dinafara ma fac cucernic cu multa sarguinta dar inauntru sunt uraciune in fata lui Dumnezeu. Imi indulcesc graiul cu oamenii, cautand sa par bun, in timp ce sunt amar si rau cu voirea.
Si ce oare voi face in ziua cunostintei? Atunci cand judecatorul Dumnezeu va da pe fata totul inaintea judecatii? O! Ce mare frica ticaloseste inima mea, fiindca ma strang eu insumi in lantul nemarginitelor faraldelegi!
Eu insumi stiu ca acolo ma voi munci daca nu voi imblanzi aici, cu lacrimi, pe Judecatorul. Pentru aceasta, ma rog sa nu Iti incui indurarile, Stapane, intru urgie; ca Tu Insuti astepti intoarcerea mea, pentru ca nu voiesti sa vezi pe cineva arzand, ci voiesti ca toti oamenii sa se mantuiasca in viata cea vesnica. Indraznesc deci, la indurarile Tale, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, cad inaintea Ta, rugandu-ma. Cauta spre mine si ma miluieste! Scoate din temnita faradelegilor sufletul meu!
Straluceste-mi in minte raza de lumina, mai inainte de a ne duce la judecata ce va sa-mi fie infricosata. Frica mare ma apuca pe mine, ticalosul si inversunatul. Cum ma duc eu acolo, cu totul gol de fapte bune! Frica si cutremur ma cuprinde, Doamne, cand ma vad pe mine fara de osardie spre bunatate. Si cu ganduri potrivnice ma svarcolesc intr-una, plecandu-mi dracilor, care, cu dezmerdarile patimilor, spre pierzare pururea ma amagesc. Ma aseman prea bine negustorului trandav si lenes, care, in fiecare zi, isi pagubeste capitalul cu castigul. La fel si eu ticalosul, ma pagubesc zilnic de bunatatile mele cele ceresti intru multe invaluiri, care mi trag spre rau, caci simt in mine cum, in fiecare ceas, eu ma fur singur. Si vrand, ma aflu intru acelea pe care le urasc. Ma inspaimant eu insumi de voirea mea, care, in multe chipuri, se arunca intru necazuri in pricina ca pacatuiesc. Si ma inspaimant iarasi de pocainta mea, care nu are temelie tare pe stanca cea izbavitoare care ma poate mantui. O, cum nu ma lasa in pace vrajmasul sufletului!
Cum pune in fiecare zi temelia zidirii pe care, cu mainile mele, iarasi o risipesc!
N-am pus inceput bun pocaintei sufletului. Sunt un rob al trandaviei. Cu insasi voia mea si cu multa osardie slujesc vrajmasului. O, cine va da capului meu apa cea fara de nume care sa-l spele? Si cine ochilor mei izvoare de lacrimi cu care sa plang totdeauna catre induratul Dumnezeu? Sa cer dar de la el sa trimita har mie, pacatosului, Si sa ma scape de marea cea innebunita, care, cu valurile pacatului, inviforeaza necontenit inima mea.
Caci voile mele au biruit ca niste rani care nicidecum nu primesc doctorii de vindecare.
Femeia cea pacatoasa, inteleapta s-a aratat fiindca s-a temut si s-a sarguit si-a urat lucrurile pacatului, aducandu-si aminte de rusinea cea vesnica ce va sa fie si de chinuirea cea nesuferita a muncii iadului.
lar eu, pentru patimile pacatului,in fiecare zi rugandu-ma, nu ma indepartez de dansele, ci raman de-a pururea nebun,intru obiceiul cel rau. Spre nadejdea de pocainta imi este asteptarea, furandu-ma cu desarta-i fagaduinta si zicand: ma pocaiesc, in vreme ce eu niciodata nu ma pocaiesc cu adevarat. Ma pocaiesc numai cu graiul in timp ce cu lucrurile, mult stau in urma de adevarata pocainta. Deci imi uit firea, facand cunostinta cu raul si, intaratand pe Domnul, neintrerupt pacatuiesc. Izvor de pocainta nu am aflat caci cu intarire am facut pacatul, si nu fara de voie am pacatuit. Si Iuda, vanzatorul, loc de pocainta nu a aflat, caci cu Domnul fiind, a pacatuit si stia ceea ce facea, fiindca avea cunostinta Domnului. Deci pentru pacatele noastre,intru cunostinta facute, ce voi astepta eu, ticalosul?
Si daca cel ce numai gandeste raul intocmai e cu cel ce-a lucrat, apoi eu ce raspuns voi da pentru nenumaratele multimi, ale faradelegilor mele? Ham, gandind rasul tatalui sau, lepadat a fost. Cei ce s-au unit, in car de foc s-au inghitit nimic zicand sau facand. Si cei din vremea lui Ilie, asemenea au patimit. Si Saul cu gandurile slujirii de idoli numai invoindu-se, s-a lepadat de Dumnezeu. Si Aristotel, numai sfatuind pentru pacat, a murit. Si fiii lui Aron, gresind, s-au sfarsit. Si Anania si Safira, cu nebagare de seama petrecand, vreme de pocainta n-au aflat.
Dar eu cel ce fac intru cunostinta fapta mea, privesc la invoirea mea si zic ca astept cu credinta hotararea dreptatii ce mi se cuvine.
Pentru ce ma las amagit de chipul smereniei mele cand eu sunt eu totul strain de faptele cele bune si cele potrivnice fac inaintea lui Dumnezeu? Fariseii au suferit mustrare atunci cand Mantuitorul Hristos le arata pe fata minciuna portului si-a chipului lor !
Iar eu adesea ma plictisesc de mustrarile cugetului si caut sa mi-l adorm spre a scapa de ele. Atunci amar este adevarul celor ce cauta sa-l ascunda. Ci eu vin acum, Doamne, sa-mi descopar chipul si se vor arata viermii, si voi dezveli fata si ochii, si vor vedea cei de fata fatarnicia mormantului si minciuna faptei mele se va descoperi si vor privi toti fata mea de fariseu. Caci chiar aici, in lume, ea se face vazuta, nu numai dincolo in vesnicie, unde o va arde focul.
Tinde-i mana de ajutor celui ce se tavaleste Doamne! Caci voind a ma scula nu pot, pentru ca sarcina pacatelor mele s-a ingreunat peste masura si obiceiul cel rau ma opreste, legandu-ma. Vad si ca intr-o negura umblu, si intru mult intuneric misc mana mea, si ca un slabanog sunt. Mi se pare ca sunt sarguitor si iata ca ma plictisesc curand.
Ma rog sa ma izbavesc, si cu toate ca postesc, vad ca sunt impiedicat de duh vrajmas. Vreau sa ma blagoslovesc mult, dar cu inima nu-L iubesc pe Dumnezeu.
Cum voi indrazni sa cer iertare pentru pacatele, mele, cand petrecerea de mai inainte eu nu o uit; sau cum ma voi dezbraca de omul cel vechi, care se strica, cand poftele amagirii celei vechi nu ma leapada ?
Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta, si dupa indurarile Tale sterge faradelegile mele.
Gura mea netrebnica striga catre Tine, Stapane, si inima mea necurata si sufletul meu intru pacate intinat. Auzi-ma pentru bunatatea Ta, si rugaciunea mea nu o lepada. Caci nu lepezi rugaciunea mea, ci a celor ce nu se pocaiesc intru adevar. Dar pocainta mea, Doamne, nu este curata! Un ceas ma pocaiesc si doua Te intarat. Intareste sufletul meu pe piatra pocaintei. Lumineaza, cu darul Tau, intunericul din mine.
Pleaca-Te, bunule Dumnezeu, catre plansul inimii mele, dar nu pentru dreptatile mele, caci nu au nici o bunatate, ci pentru multa si negraita Ta bunatate si pentru indurarile Tale!
Ridica din nou, Doamne madularele mele pe care le-a frant pacatul! Si lumineaza inima mea pe care a intunecat-o pofta cea rea!
Izbaveste-ma, Doamne, de tot lucrul cel rau cu care se straduieste sa ma surpe pe mine potrivnicul. Nu-Ti intoarce fata de la mine.
Sa nu-mi zici mie: ” Adevar zic tie, nu te cunosc pe tine “.
Mantuieste, Doamne, din moarte, sufletul necajit! Tu, cel ce ai stapanire peste viata si peste moarte! Caci Tu ai zis, Stapane: ” Cere si ti se va da! ”
Curata-ma, Doamne, de tot pacatul, mai inainte de sfarsit. Si daruieste-mi, iubitorule de oameni, in toata viata aceasta care mi-a mai ramas, sa izvorasc lacrimi din inima spre curatirea intinaciunii mele celei sufletesti, ca sa pot sterge de aici din datoriile mele cele multe, macar putine greseli, si sa ma mantui acolo prin acoperamantul mainii Tale celei atotputernice, atunci cand va tremura tot sufletul de Slava Ta cea Infricosata.
Asa, Stapane, Fiule al lui Dumnezeu, auzi-Ma si primeste rugaciunea pacatosului robul Tau !
In dar mantuieste-Ma pe mine cu Darul Tau !
Ca milostiv si iubitor de oameni Dumnezeule esti si Tie slava inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor - Amin. –

Bai nene, ma cuprinse nostalgia....

2010-11-06T14:38:00.001+02:00

Gasii pe internet(o mare inventie a omenirii) un text ce, Doamne, imi dadu o mare nostalgie.... Si pentru ca, de voie,fara de voie, trait-am acele vremuri, il pun aicea sa il cititi si voi.... Sa nu ma judecati va rog.... caci am mai completat si eu cate ceva...Iar la sfarsit , citind, o lacrima v-apare, sa nu o stergeti rusinati.... E copilaria, adolescenta si tineretea noastra...

Iti mai aduci aminte?
- Banane verzi tinute pe dulapul din bucatarie la copt.
- Dozele goale de Coca-Cola, pepsi, bere...etc, expuse pe dulap
- Roboteii din pachete goale de tigari straine
- O portocala mancata in jumatate de ora, decojita de toate cojile si pielitele si degustata pe indelete.
- Pif si. Rahan. Sau daca nu, benzile desenate din Cutezatorii.
- Practica in uzina si. practica agricola.
- Bomboanele Cip, multicolore si mici cit o gamalie, care se mancau direct cu limba.
- Dropsurile chinezesti anti-tuse..... Ca si lipiciul Pelican...
- Uniforma azurie de PTAP, cu bereta care putea fi purtata sugubat, pe-o ureche. Trageri (vorba vine... prilej de picnic UTC-ist).
- Catalogul Neckermann pe post de coffee table book, pe care-l rasfoiai in vizite si cu care te jucai jocuri de genul "alege-ti un singur lucru de pe fiecare pagina".
- Cenaclul Flacara.
- Drajeurile cu dextroza Olimp.
- Tenisii de Dragasani si. baschetii chinezesti.
- Comandantul de unitate cu snur albastru (cel mai tare!)(am fost si eu, pt un an).
- Focul din ultima seara de tabara.
- Brigazile artistice
- Ciocolata chinezeasca Golden Bee, cu o albina gigantica pe ambalaj.
- Televizoarele Venus, Diamant si Sport. Telecolor!!!
- Album duminical. Gala desenului animat. Cascadorii rasului.
- Orele de dirigentie, orele de constitutie, orele de economie politica.
- Cacao (sau ce-o fi fost...) indiana Maltova mancata direct din borcan, cu lingurita.
- Glucoza "din fabrica" - cu textura de sapun, dar care macar nu-ti spargea dintii.
- Pufarine.
- Orasul strabatut pe jos in creierii noptii si prin nameti pentru ca ai pierdut ultimul autobuz plecand de la un "majorat".
- Coniac albanez, vodca poloneza, vermut Mamaia,Rom Jamaica,Coniac Ovidiu(the best class)
- Cerneala Pescarus (pentru popor) vs. cerneala Pelikan (pentru " premianti").
- Fotbalul cu fise pe catedra
- Matricola si bentita.
- Peisaje decolorate si acoperite de rahat de muste in compartimentele de tren, in camerele de hotel si in scara blocului.
- Radioul Gloria, cu nume de orase exotice unde ascultai cotele apelor Dunarii, "Moldova Veche (cu accent pe primul "o") baisse cent centrimetres..., corul Madrigal, teatru radiofonic si, bineinteles,
" Aici Radio (pauza scurta) Europa Libera".
- Metronomul lui Radu Teodoru si. topurile lui Andrei Voiculescu.
- Pick-up-ul cu placi din Bulgaria si. magnetofonul rusesc Majak
- Cipicii crosetati din macrame si espadrilele cu talpa de sfoara.
- Cravatele din piele de la Fondul Plastic (basca, toate celelalte orori de la Fondul Plastic...).
- Bicicleta Pegas cu coarne si. semicursiera Turist.
- Gumela si. guma chinezeasca in foita de orez.
- Mihai Constantinescu, Marius Teicu, Olimpia Panciu, Eva Kiss, Gil Dobrica, Marian Nistor, Marina Scupra,Mihaela Runceanu, Mirabela Dauer,Dan Spataru,Cornel Constantiniu, Angela Similea
- ABBA si. Boney M
- Circuitul casetelor video in natura.
- Canistrele cu benzina din portbagaj la plecarea in vacanta.
- Raftul cu scule in portbagajul fiecarei Dacii.
- Apa calda maxim 2 ore/zi
- Bateria de la masina carata pana sus, in apartament, ca sa ai lumina pentru teme.
- Fondu' clasei.
- Fier vechi (?), castane (?!), sticle si borcane ("atita-ti trebuie, sa-mi iei borcanele de muraturi!"), maculatura (ideal, cartele perforate de calculator, ca trageau greu la cantar).
- Careul din prima zi de an scolar.
- Uniforme zdrentuite in ultima zi de liceu.
- Jurnalele dinaintea filmelor de la cinema (cine-si mai aduce aminte despre ce era vorba in ele?...)
- Elevul de serviciu pe scoala.
- Elasticu' = sarit pina la pierderea cunostintei.
- Nectarul bulgaresc ("bea-l cu apa minerala, ca e prea gros, o sa ti se opreasca in gat...").
- Caramelele bulgaresti si. bomboanele cubaneze lipicioase
- Nita & Nastasescu. Revista de fizica & chimie. Comentarii la romana.
- Ciorapii flausati (ideal cu trei dungi).
- Maieurile de plasa chinezesti, vopsite si purtate peste tricou de alta culoare.
- Ceasurile Raketa.
- Aparatele foto Smena.
- Apa minerala Aurora, cu sedimente ("e buna, are fier, minerale...").
- Tigarile Cismigiu (Kent-urile romanesti care va sa zica).
- Frucola si. Brifcor si Zmeurata.
- Patinele cu rotile (patru, ca la masina).
- Pungile de un leu.
- Serialul "Liniile maritime Onedin".
- Cupa Campionilor Europeni.
- Dumitru Prunariu.
- "Povestiri istorice" si. "Legendele Olimpului".
- Winnetou si. Old Shatterhand.
- Caciulile rusesti din blana de iepure.
- Caciula de dama tip "burlan", jambierele multicolore, mania tricotatului.

- inghetata Polar (nu Polara ;) ) atat de gustoasa, incat la fiecare inghititura erai nevoit sa iei cu limba grasimea care se sleia pe cerul gurii;
- centura de la uniforma de pionier, de un maro inconfundabil!;
- guma de mestecat "Turbo" cu surprize una si una!
- maturatul frunzelor din curtea liceului, inutil de altfel, pentru ca toamna fiind, dupa fiecare "matura" frunzele erau la loc;
- insigna de pionier, cu flacara vesnic arzatoare si tresele de pionier albastre (clasele I-IV) si galbene (clasele V-VIII);
- tabloul tovarasului, pus la loc de cinste deasupra tablei manjite (nu stearsa) cu buretele plin de creta si zeama de bors;
- cuiele si vitrinele goale din alimentara sau, in cazurile fericite, umplute cu "adidasi" si dreptunghiuri de slanina;
- dosarele pline de grasime pe care o vinzatoare "amabila" le rasfoia in cautarea familiei pentru care cumparai ratia de ulei si zahar;
- tigarile de guma de mestecat (roz de obicei, dar gaseai si albe);

- artex-ul :) !!!
- ceasurile chinezesti cu melodii

- muzicutele
- jocul 'nu te supara frate'
- prastiile cu scoabe
- stilourile chinezesti

- penarele patratoase din lemn

- indienii si cowboy-ii din plastic :)
- bicicleta 'pegas' !!!
- semicursiera :)
- jocul 'dacii si romanii' !!
- rezista 'cutezatorii' !!!
- flori fete si baieti, melodii sau cantareti !!!!
- colectia jules verne cartonata !!!!
- HC-85 !!!
- vizitele la fabricile de textile !!!
- gazeta matematica !!!
- 'programul prelungit' de la tv moldova !!
- somata !!!
- pistolul cu capse !!!

-desenele animate cu: Mihaela, Pic si Poc, Patratel, Lolek si Bolek

- circulatul cu masina duminica, numerele cu sot sau fara sot

- jocurile cu patura pe iarba in spatele blocului
- cazematele din zapada

Mai ziceti voi, de v-aduceti aminte.... E viata noastra.... in cateva cuvinte.....

Si...am uitat ceva?... poate... da mai conteaza?

LA ADIO TU !

2010-11-05T21:36:00.005+02:00

Ocroteste Doamne pe romani de crunta durere ce se abate, in dureros de calda noapte, de sfarsit de an cu multe cifre goale....cand inima unui titan a incetat sa bata, iar suflul nostru s-a oprit pret de-o secunda, in zori de zi, nemeritata poate, aflaram vestea ce ne indurera peste masura.... o zi cum alta nu a fost, o zi pagana, plina delacrimi ....si cum simtiram aproape toti, ca ne pleca un munte la culcare.... un munte ce nu a mai vrut sa stea , in lumea aspra si mizera... cu noi ce il huleam in timp ce el ne iubea...un om , o viata efemera....ce a facut si bine si poate a facut si rau, dar nu suntem iisusi sa judecam aicea...in dimineata, pleca la Domnul un roman, cu suflet mare, iar peste zi epigonii aparura, dadeau din cozile de arama stralucitoare...si sincer, noi "astia mai batrani" nu avem decat , poate, o singura vina,mare... ca nu am explicat macar in soapta la copii, ce suflet astazi ne dispare... ca cei mai tineri dintre noi, abia acum habar au de cel fara de voie ne intristara... ca zeci de ani tacut-am vinovati, si am plecat aproape toti grabiti din tara, sa ne rupem oasele la cei bogati, pe un blid de linte si un pumn de galbeni, ce se termina, acusa-n graba... ca ne e frica parca,sa strigam in cor, ne mor parintii, ne mor mamale si tatii, alaturi de cel ce a scris usor, poezia unor generatii..ca astazi facem de vrem nu vrem economii la gaz, lumina si ades la carne, dar facem si economie din pacate la sentimente,lacrimi si la zambete curate...si chiar de ni se face stomacul ghem, sa inganam in aceasta noapte un cantec, ce se va rosti etern... " si totusi exista iubire,si totusi exista blestem,dau lumii , dau lumii de stire, iubesc, am curaj si ma tem"...ne pleaca astazi dintre noi, un om ce a starnit pasiuni cat o armata, ce a lasat in urma lui mai multe decat multi, adunate laolalta.... e vreme trista, de lacrimi si rugaciuni, si maine in biserici este slujba....sa nu uitam sa-l pomenim pe cel ce s-a mutat la vesnica odihna...pe cel ce in timpuri grele scria lui mos gerila,sa il aduca inapoi pe mos craciun....of doamne ce memorie scurta... si cat de repede ne place sa hulim...ne mor parintii, mamele si tatii... si mai sarac e neamul romanesc...cu zi ce trece e tot mai rece parca, cu zi ce trece parca e si mai trist... iar noi cei tineri devenim batrani, se-nfaptuieste un schimb de generatii...de parca o repetabila povara traim..au mai ramas putini dintre cei buni, noi suntem rai, hulpavi si fara de credinta...iar cand plec genunchiul bolnav de suferinta, sa pot sa zic din suflet:Doamne ocroteste pe romani!

poze 12 martie 2010

2010-03-21T19:21:00.005+02:00

DE ZIUA MEA

Fragment din cartea ce o scriu

2009-08-14T17:43:00.004+03:00

... GHERASA ...

Apoi m-a trimis acasă, să spun tuturor mininea săvârşită cu mine, căci multă milostivire a avut acest Joshua ben Joseph din Nazaretul Galileii

- Asta a fost tot? întrebă unul din cei ce-l ascultase.

- Da! Ce vrei mai mult?

- Zicem şi eu. Interesant oricum.

De grupul ce stătea în jurul acelui om se apropie câţiva bătrâni, mai marii sinagogii din Gherasa. Cel mai în vârstă si care părea conducătorul lor spuse:

- Tu eşti cel care ai fost vindecat de acel Joshua ben Joseph?

- Da, eu sunt. Ce s-a întamplat?

- Nimic. Vrem doar sa vorbim cu tine. Singuri! Apăsă batrânul cu voce puternică. Cei prezenţi se ridicară şi plecară lasând pe omul vindecat singur cu bătrânii.

- Nu-ţi facem nimic. Vrem doar să ne spui si nouă ce s-a întâmplat. Am auzit destule, cu înfloriturile fiecăruia. Acum te ascultăm pe tine.

- Păi cine să ştie mai bine? Doar eu am fost acolo!

- Tocmai de aceea am venit. Povesteşte te rog! Zise mai marele sinagogii, făcând un semn către însoţitorii lui. Aceştia se aşezară.

- Cum să vă spun? ştiţi bine despre mine cine eram şi cum ajunsesem. Aveam casă, familie, ceva animale. Toate păreau că merg bine. Până într-o zi când m-am simţit cam rău. De la ce, nu stiu. Duceam o viata buna, indestulata. Ce-i drept ca pe la sinaogoga veneam mai rar, despre pastrarea legilor mai putin. Nu eram un evlavios, insa zic eu, nici cel mai mare pacatos. Acea stare o puneam pe seama mancarii multe si a cidrului baut cu nesat. Apoi, mai ales cand beam, ma enervam amarnic si saream la harta cu oricine, ma certam de la nimic. Aveam sotie tanara si frumoasa. Am inceput sa o banui ca m-ar insela. Biata femeie. Nici prin gand nu i-ar fi trecut. Eu, ce-i drept, am mai calcat pe alaturi, mai ales cand plecam din oras cu diverse treburi. Nu exista sa nu ma duc la alta cand treceam prin Magdala ori Tiberiada. Ba chiar in Magdala aveam o tiitoare cu care am cheltuit o multime de bani. Imi mergea din ce in ce mai rau, vrand chiar sa-i dau carte de despartire femeii mele, insa auzind de acest gand fratii mei s-au opus. Certurile erau zilnice si din ce in ce mai tari. Necazul il innecam in vin si in sichera. Capul ma durea tot timpul iar de la un timp auzeam tot felul de ciudatenii. Cu timpul, eram mai nervos si mai artagos. La nervi cadeam jos si ma zvarcoleam, faceam urat de se speriau toti. Vroiam sa vand tot mai pe nimic. Doar sa am bautura si femei. Fratii mei, vazand aceasta, m-au scos afara din oras, luandu-mi bruma de avere ce mai aveam, ca sa nu se risipeasca in zadar. Singur fiind, m-am apucat de cersit, apoi saream la oameni sa-mi dea de mancare si de baut. Dormeam printre pietre, printre vechi morminte, nu imi pasa cum ajunsesem. Despre Yahve? Ma despartisem cu totul, eram o sluga a celui rau. O sluga buna caci pentru mancare si in special bautura eram in stare sa si omor. Si poate chiar am facut-o, da nu tin minte. Intr-una din zile, multi oameni au venit la mine si cum dormeam au tabarat cu totii lagandu-ma cu lanturi grele. Am avut o putere atunci, nu stiu de unde, de le-am rupt fara mari eforturi. Am ramas doar cu legatura de pe maini si pe picioare. Aceia au fugit cu totii vazand puterea mea. Mi-au strigat ca de voi intra in orice sat sau cetate ori oras din imprejurimi ma vor omori fara nici o judecata. Rataceam prin pustie, cu mintea tulbure si incetosata. Ganganii si animale era hrana mea.

Intr-o buna zi, am vazut o corabie ce s-a apropiat de tarm, venind dinspre Capernaum. Am ranjit, gandindu-ma ca a aparut o prada. Aceia ori erau nestiutori, caci multi se fereau de acel drum pe care pusesem stapanire, ori inconstienti caci nu aveau nici o sansa in fata mea. Doar daca venisera special sa ma omoare. Erau vreo 12-14 oameni. Si fara arme. Putini. Pentru mine nu era nici o problema. Nici arcuri nu aveau. „Victime sigure” mi-am zis atunci. I-am asteptat sa se apropie si am inceput sa urlu si sa topai, sperand ca ii voi speria. N-a fost asa. Acei oameni au venit spre mine. In fruntea lor era un barbat ce ma privea cu atentie. Privirea lui ma frigea, ma facea sa ma zvarcolesc, sa ma dau de pamant. Nu mai traisem asa ceva. Simteam ca imi vine sfarsitul. Am cazut intins, fara de vlaga, simtind cum ma golesc de toata fiinta. Barbatul acela s-a apropiat de mine si mana lui de-mi frunte s-a atins. Si auzeam ca vorbeste, da nu cu mine, cu glasuri ce parca ieseau din pamant. Si valea rasuna de alor vorbe, „Legiune” auzeam si tare, de parca o legiune isi striga numele acolo. Simtii cum trupul mi se despica de durere si fara de voie am intors capul si am vazut o turma de porci. Hm! Imi spusesem, iaca cata mancare si nu o vazusem. Apoi am cazut in nestire. Dupa un timp, nu stiu cat, mi-am revenit. O liniste ce demult nu o mai avusesem simteam ca ma cuprinde, parca murisem si totusi eram viu. Barbatul mi-a dat mana si m-a ridicat de jos. Eram nauc, nu ma recunosteam. Vedeam urmele de lanturi si nu stiam ce sunt cu ele. Din grupul acelor oameni s-au apropiat doi, unul mai batran si altul foarte tanar si mi-au dat unul paine si altul un vas cu apa. Am mancat cu inghitituri mari caci eram flamand peste poate iar apa am baut-o cu nesat de parca era cel mai bun vin. Barbatul cu vocea blanda m-a mangaiat pe frunte apoi mi-a scos cativa scaieti din par. „Acum esti sanatos. Sa nu mai gresesti” mi-a spus uitandu-se in ochii mei. Lacrimile imi curgeau siroaie caci nimeni nu a mai fost asa bun cu mine. Doar mama, cand eram mic si cand nu faceam vreo boacana.

De pe malul abrupt se auzi grohaituri si tipete. O turma de porci parca o luase razna neascultand de pastorii ei. Toti porcii, pana la unul s-au aruncat in mare, murind in apa. Dupa cateva clipe la tarm pluteau porcii umflati de mare. Urata priveliste! Porcarii au plecat indata in oras sa duca vestea. Nu stiu a cui era turma insa era o paguba mare caci era numeroasa. Cineva primea o veste nu tocmai buna. Tanarul ce imi daduse apa ca sa beau mi-a dat o haina sa ma imbrac, caci in nebunia mea umblasem gol iar batranul mi-a dat sandale sa ma incalt. Nu stiam cum sa le multumesc, imi venea sa le sarut mainile si picioarele in semn de multumire. Cu totii ne-am indreptat spre oras iar la poarta cetatii ne asteptau o multime de oameni. Auzisera, cred, de cele intamplate. Credeam ca veneau sa multumeasca aceluia pentru minunea ce o facuse cu unul de-al lor. Shlomo ben Eliazar, unul din bogatanii cetatii a iesit dintre intimpanatori si cu voce aspra a spus:

- Tu esti Joshua ben Joseph din Nazaretul Galileii?

- Da! A raspuns barbatul ce imi facuse atata bine.

- Te rugam Joshua sa pleci de la noi. Ne-ai adus necazuri. Turma cea mai mare din cetate s-a innecat azi in prezenta ta. Multumim ca l-ai vindecat pe acel nebun, cum il cheama…..aaaa…. Yekud, dar sa stii ca in cetatea noastra Gherasa nu esti bine primit. Nu vrem sa avem necazuri si mai mari. Intelege, e mai bine asa.

Joshua ben Joseph a privit lung si calm, a spus: „Cum vreti!” si a facut cale intoarsa. Am mers si eu cu binefacatorul meu. Cum puteam sa il las pe cel ce ma vindecasa? Ajunsi la corabie l-am rugat sa ma primeasca si pe mine cu ei, sa il urmez oriunde s-ar duce, sa-l slujesc cu dragoste si cinste pana la ultima mea suflare.

Joshua a zambit si cu aceeasi vorba calma mi-a spus: “Nu Yekud. Te vei intoarce in cetate si vei spune tuturor ce s-a intamplat cu tine. Si celor ce nu sunt din cetate spune-le. La toti ce vor sa te asculte povesteste. Drumul tau nu este cu al nostru. Fa ce ti-m spus si este de ajuns.”

Apoi s-au suit in corabioara si au plecat. Am ramas la mal pana ce nu s-au mai vazut deloc pe apele Ghenizaretului. M-am intors in cetate si iata ca de doua zile asta fac. Povestesc la toti, dupa cum mi-a poruncit, minunea intamplata cu mine. Iata ce am avut de spus.

- Yekud, te intelegem si te credem, spuse batranul. Insa trebuie sa intelegi si tu ca aceasta poveste aduce tulburare in cetatea noastra. Gherasa a pierdut mult cu acea turma de porci ce s-a aruncat in mare. Uite, ai aici 400 de drahme de argint. Suma frumusica, sa poti trai din ea ceva vreme. Tu in cetate nu mai ai nimic. Sotia ta s-a recasatorit, fratii tai nu mai vor sa aiba de a face cu tine. Esti sarac, doar haina de pe tine. Nimeni nu iti va da de mancare sau de lucru. Nici pastor la porci nu ai sa fii. Fii destept, asa cum noi credem ca esti. Ia banii si pleaca cat mai repede si cat mai departe de Gherasa. Nu ne supara pe noi, batranii sinagogii si nici pe Shlomo ben Eliazar.

- Sa plec ziceti? Acesti bani sunt pentru mine?

- Da Yekud! E cel mai bine asa. Poti pleca chiar acum, unde vrei, doar sa nu te mai intorci.

- Pot eu sa supar pe batranii sinagogii si mai ales pe Shlomo ben Eliazar? Nu pot. Am sa fac cum vreti. Atunci, ramaneti cu bine, spuse Yekud, ridicandu-se.

Batranii se ridicasera si ei.

- Cu bine Yekud! Drum bun!

- Cu bine! Raspunse Yekud si pleca spre poarta cetatii.

Nu stia unde se va duce si ce va face, insa stia ca oriunde va ajunge si la oricine va asculta va spune povestea lui. Batranii ramasesera multumiti ca au scapat de „nebun”. Nu va fi tulburare in cetate si asta era bine si nici foarte mult nu i-au costat.

„Poate il voi intalni din nou pe Jeshua” gandi Yekud. Acum putea incepe o alta viata fara ca trecutul sa atarne in urma lui.

„Slavit sa fie Yahve” isi spuse Yekud la iesirea din cetate….

Amintiri

2009-08-11T12:21:00.005+03:00

Sunt chinuit de amintirea mării

Ca şi cum într-o altă viaţă

Aş fi murit înecat.

Sunt exilat pe o insulă pustie

Pentru a retrăi acest coşmar.

Corăbiile trec, nici nu le pasă,

Că pe o insulă, cineva, se zbate în zadar.

Pământul se învârte

Şi-n goana lui nebună

Nu-l doare de un Nimeni

Care într-o altă viaţă,

Cândva,

A fost pescar.

Trecut, Prezent si Viitor

2009-08-11T12:14:00.003+03:00

Hainele mele sunt pline de praful Timpului

Peste lume se aşează cenuşa Trecutului.

Lumea şi Timpul vor să asiste

La naşterea Viitorului.

Eu nu sunt sigur că hainele mele

vor rezista până atunci.

Şi din creierul meu,

Plin de durerea Prezentului

Se naşte un gând, Trăieşte şi Moare.

Lumea si Marea

2009-08-10T09:59:00.005+03:00

M-am pierdut in imensitatea lumii

Cum se pierde un bob de nisip

In imensitatea marii.

Si cum nimeni nu a gasit acel bob de nisip

Nici pe mine nu m-au gasit.

Lumea nu s-a intristat de pierderea mea

Iar apele nu s-au tulburat.

Speranţa

2009-08-06T19:29:00.001+03:00

SPERANŢĂ, speranţe, s.f. Sentiment de încredere în rezolvarea favorabilă a unei acţiuni, în realizarea unei dorinţe; nădejde, sperare. ² Expr. În speranţa că... = nădăjduind că..., având încredere că... ² Încredere în viitorul, în reuşita cuiva.

– Din it. speranza.

NĂDEJDE, nădejdi, s.f. Încredere sau convingere că ceea ce faci sau doreşti se va

realiza; speranţă, nădăjduire. ² Loc. Vb. A trage nădejde = a spera, nădăjdui.

- Din sl. Nadezda

Cuvinte obişnuite, definiţii normale din dicţionare. Însă dincolo de acestea, speranţa, nădejdea sunt parte din viaţa noastră.

În lumea antică, majoritatea “gânditorilor” socoteau speranţa ca o iluzie temporară, ca un simţământ efemer ce revine însă în inima omului, un “bun” dăruit de zei, ultimul din cutia frumoasei Pandora.

Era mereu asociată cu acest episod nefast din istoria mitică şi astfel, speranţa, nu era socotită de cei mulţi ca o virtute.

Poate părea că speranţa este o necesitate psihologică, o încercare modestă a omului de a pătrunde în viitor. Deşi nu există motivări raţionale pentru a spera, omul continuă să spere. De-a lungul istoriei speranţa a fost “definită” de poeţi, de scriitori prin epitete ca “vagă”, “tremurătoare”, “slabă”. Sfinţii părinţi dau cea mai scurta definitie a nadejdii spunând ca ea este: "aşteptarea cu încredere a bunatăţilor făgăduite de Dumnezeu " (Învăţătura de Credinţă Ortodoxă).

Acolo unde există credinţă în Dumnezeul cel viu, în care omul se increde că Îşi va îndeplini promisiunile, speranţa în sensul biblic devine posibilă, deorece speranţa de care se ocupă Biblia este foarte diferită de cea “seculară” şi în comparaţie, speranţa biblică devine realizabilă, devine virtute. O asemenea speranţă, speranţa biblică, numai este o problemă de temperament, nu mai este condiţionată de circumstanţe sau posibilităţi umane. Speranţa biblică nu depinde de ceea ce posedă un om, de ceea ce ar fi el în stare să facă atât pentru el cât şi pentru ceilalţi şi nici de o altă fiinţă omenească pentru el.

Speranţa biblică, adică promisiunea făcută oamenilor de către Dumnezeu, de a fi scoşi din robia păcatului, a început să se realizeze cu Avraam şi este împlinită prin Mîntuitorul nostru Iisus Hristos. În situaţia în care s-a găsit Avraam, nu exista nimic care să justifice speranţa lui că Sara va da naştere unui fiu << împotriva oricărei nădejdi, Avraam a crezut cu nădejde că el va fi părinte al multor neamuri, după cum i s-a spus: "Aşa va fi seminţia ta">>(Romani 4:18). Prin urmare speranţa biblică este inseparabilă de credinţa în Dumnezeu.

Ca urmare a ceea ce Dumnezeu a făcut în trecut, în cadrul pregătirii pentru venirea lui Hristos şi ca urmare a ceea ce Dumnezeu continuă sa facă, creştinul adevărat îndrăzneşte să aştepte binecuvântări viitoare,ce nu pot fi văzute în prezent. Pentru el, bunătatea lui Dumnezeu nu se epuizează niciodată, acel “cel mai bun” urmând să fie. Speranţa lui creşte în timp ce el meditează la Dumnezeu, la facerile Lui din Scriptură “căci toate câte s-au scris mai înainte, s-au scris spre învăţătura noastră, ca prin răbdarea şi mângâierea, care vin din Scripturi, să avem nădejde”(Romani 15:4). Prezenţa lui Hristos în om, în creştin, este speranţa unei slave cereşti ” Taina cea din veci ascunsă neamurilor, iar acum descoperită sfinţilor Săi, cărora a voit Dumnezeu să le arate care este bogăţia slavei acestei taine între neamuri, adică Hristos cel dintru voi, nădejdea slavei.” Mîntuirea lui, se sprijină pe o asemenea speranţă “căci prin nădejde ne-am mântuit; dar nădejdea care se vede nu mai e nădejde. Cum ar nădăjdui cineva ceea ce vede? iar dacă nădăjduim ceea ce nu vedem, aşteptăm prin răbdare” (Romani 8:24) iar această speranţă a mântuirii este ca un “coif”, ca una din părţile esenţiale ale armurii ce ne apără în lupta împotrica răului “Dar noi, fiind ai zilei, să fim treji, îmbrăcându-ne în platoşa credinţei şi a dragostei şi punând coiful nădejdii de mântuire”(1Tes.5:8). Speranţa creştină trebuie să fie puternică şi statornică ca “ să avem îndemn puternic ca să ţinem nădejdea pusă înainte, pe care o avem ca o ancoră a sufletului, neclintită şi tare” (Evrei 6:19), pentru a pătrunde în lumea veşnică şi invizibilă. Datorită credinţei lui, creştinul are o încredinţare, o siguranţă că lucrurile pe care el le speră sunt reale “Iar credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute”(Evrei 11:1) iar speranţa lui nu îl dezamăgeşte niciodată.

În perioada cât a fost printre oameni, Domnul nostru Iisus Hristos, în învăţăturile sale nu a făcut referiri explicite la speranţă. El sfătuie pe ucenicii Lui să nu se teamă cu privire la viitor, deoarece acel viitor estre în mâinile unui Tată iubitor. El le spune să aştepte, că după Învierea Lui, vor primi “puteri” spirituale, că vor avea posibilitatea să facă lucrări mari - să învingă păcatul şi moartea, şi să aştepte cu nerăbdare să împărtăşească gloria Sa eternă. Invierea lui Iisus le-a reînoit speranţa. A fost actul în care Dumnezeu şi-a descoperit puterea în istorie într-un mod fără precedent. Înaintea Lui panica, disperarea şi frica morţii,dispar.

Credinţa creştină este credinţa în “ Dumnezeul cel Viu ”, în Dumnezeul cel Înviat din morţi. Creştinul îşi îndreaptă credinţa spre “ Dumnezeul nădejdii ”, cel care îl umple pe credincios de bucurie şi pace, de speranţă “Dumnezeul nădejdii să vă umple pe voi de toată bucuria şi pacea în credinţă, ca să prisosească nădejdea voastră, prin puterea Duhului Sfânt ” (Rom.15:13)
Datorită învierii, creştinul este izbăvit de condiţia umilă de a avea limitată speranţa în Iisus Hristos numai la această lume “dacă nădăjduim în Hristos numai în viaţa aceasta, suntem mai de plâns decât toţi oamenii” (I Cor.15-19). Chemarea omului ca să fie ucenicul lui Hristos, poartă în ea speranţa de a împărtăşi în cele din urmă gloria Lui. El se deosebeşte de toţi ceilalţi care nu cred în Dânsul “ ca să nu vă întristaţi, ca ceilalţi, care nu au nădejde” (1 Tes 4:13).Speranţa lui este strânsă pentru el în ceruri şi va fi împlinită la venirea Domnului.

Existenţa acestei speranţe face ca bucuriile trecătoare să nu îl satisfacă pe creştin, acţionând de asemenea la purificarea vieţii şi făcându-l să sufere cu voioşie.

Cel ce citeşte cu atenţie şi evlavie Noul Testament, va observa cât de des este asociată speranţa cu “răbdarea” sau “statornicia”, remarcabilă fiind alăturarea speranţei de “dragoste” şi “credinţă” Această combinaţie întreită între credinţă, speranţă şi dragoste se găseşte pomenită în multe locuri din scrierile Legii Iubirii.

Prin legătura sublimă cu dragostea, speranţa creştină este eliberată de orice urmă de egoism. Creştinul adevărat nu speră în binecuvântări doar pentru el însuşi, dorind a le împărtăşi şi cu alţii. Cel ce îşi iubeşte cu adevărat semenii speră că şi ei vor avea parte de lucrurile bune, pe care Dumnezeu doreşte să le ofere.

Speranţa devine astfel virtute teologică şi ne face să-L dorim pe Dumnezeu ca binele nostru suprem, să aşteptăm cu răbdare şi deplină încredere fericirea veşnică, fiind încredinţaţi că Dumnezeu ne dă mijloace şi momente potrivite pentru a o dobândi. Omul care trăieşte această virtute este ferm convins în biruinţa binelui asupra răului, a adevărului asupra minciunii câtă vreme se află în stare de har, a faptelor bune împotriva păcatului “ca să nu păcătuieşti e nevoie de teama judecăţii lui Dumnezeu. Pentru ca cel ce a păcătuit să nu cadă în deznădejde, e folositoare nădejdea spre milostivirea lui Dumnezeu” (Sf. Vasile cel Mare).

Apostolul Pavel a dat dovadă de speranţă la fel de mult ca şi de dragoste şi credinţă cînd l-a trimis înapoi pe Onisim, sclavul fugar al lui Filimon “. Auzind despre dragostea ta şi despre credinţa pe care o ai către Domnul Iisus şi către toţi sfinţii, ca părtăşia ta la credinţă să se facă lucrătoare în deplina cunoştinţă a oricărei fapte bune, pe care o faceţi pentru Hristos Iisus; căci am avut multă bucurie şi mângâiere, din dragostea ta, întrucât inimile sfinţilor s-au odihnit prin tine, frate” (Filimon 5-7).

Credinţa, speranţa şi dragostea sunt aşadar inseparabile “şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea” ( 1 Corint 13:13). Speranţa nu poate exista separată de credinţă, iar dragostea nu poate exista fără speranţă. Acestea trei sunt lucrurile care rămân, şi împreună însumează modul de viaţă creştin.

Ancorată în lumea viitoare, speranţa însufleţeşte toată viaţa creştină.

cateva poze

2009-08-05T21:50:00.005+03:00

releu bucium
Iasul vazut din viile Visanului

Bogatia Visanului

Din nou fragmente din cartea ce o scriu

2009-08-05T21:32:00.004+03:00

Iubite Iulius Petrius,

Sotia sa, Favia, era o femeie frumoasa, mult mai tanara ca el si-l asculta intrutoate. Iubitoare era Flavia si tinea casa ca o adevarata matroana.

Durerea celor doi, insa mai ales a lui Antonius era ca nu aveau copii. Insa erau inconjurati de prieteni ce faceau zilele mai usoare suferindului Antonius.

Iar Flavia cea tanara, cu firea zvapaiata, dorea sa nu ramana vaduva si de s-ar fi intamplat aceasta nu pentru mult timp. Si iata ca asa se facu ca se indragosti de tanarul si chipesul Eustatius, negustor si el, fara prea multzi bani, insa promitea mult pentru viitor. Si cei doi au pus la cale , draga Iulius un complot monstruos menind a duce la moartea lui Antonius. Flavia n-ar fi vrut sa plece de la el, stiind ca ar pierde cam tot ce avea.

Si tanarul Eustatius gandi, ca fara sa dea de banuit, ar putea sa scape de Antonius daca iubita lui Flavia ar pune in bautura sotului ei o licoare obtinuta dintr-un amestec de vin si o anumita broasca, licoare ce ar duce la sfarsitul amicului Antonius.

Chiar el prepara licoarea si o daduse Flaviei. Acum cei doi monstri asteptau ca sa se intample obstescul final al vietii celui ce nici nu banuia.

Pret de cateva zile Antonius bau acel amestec aducator de moarte fara sa banuiasca macar ca propria lui sotie o doreste.

Dar, o, minune, in loc sa moara Antonius se facu mai bine. Suflul ii reveni si nu se mai simtea obosit, aproape se vindecase. Curios intreba sotzia daca ii pusese ceva in bautura iar ea jelind si socotindu-se nemernica ii povesti toata tarasenia.

Antonius afla astfel ce gandira cei doi, insa nu se manie prea tare ci hotari sa o lase , pe Flavia, precum a vrut, cu Eustatius impreuna insa fara nici un ban din partea lui.

Morala draga Iulius Petrius, la toata povestea asta este: Sa ai grija ce fel de broasca iti alegi!

Ramai cu bine prietene si Jupiter te aiba in paza sa!

Draga Iulius Petrius,

Demult numai am vreo veste de la tine. Ce s-a intamplat, draga prietene, cu tine? Suparatu-te-am cu ceva? In afara de corespondenta oficiala nimic nou despre tine. Oare ce s-a intamplat intimpul de cand esti in Cezareea? Stii, iti simt lipsa ta in Jerusalem, fara tine zilele trec mai greu. Nici in inspectii nu prea ma mai duc. Imi lipsesc noptile pline cand ne plimbam pe strazile orasului. Mai tot timpul mi-l petrec cu Sebastian Apricus, care , da-mi voie sa-ti spun, de la o vreme incepe sa te inlocuiasca . La inceput a fost oarecum mai greu, acomodarea cu el, dar sa stii ca nu e baiat rau deloc. Tu cum de descurci, cand ai langa tine in permanenta pe Pontius Pilatus ? Mie imie destul de usor in jerusalem, dar uneori mai greu, caci am ramas raspunzator a toate in cetate. Iudeii nu prea dau mare bataie de cap, mai ales acu, in caldurile verii. Uneori te invidiez caci tanjesc dupa racoarea de pe malul Cesareii. Aventuri ? Aici e liniste. Toate sunt asa cum le stii. Tu, ceva aventuri? Sau orasul nu iti ofera nimic? Desi nu as crede asta, caci lumea e pestrita, femei destule si frumoase.

Poate ne vom revedea cat de curand si vom sta linistiti la vorba, in prezenta unui vin bun. Il dau eu, stai linistit.

Ramai cu bine, prietene si sa auzim de bine.

Marius Gramius

La moartea lui Michael Jakson

2009-08-05T21:19:00.002+03:00

Sau când visele mor

Când scriu aceste rânduri nu au trecut încă 24 de ore de la moartea lui Michael Jakson sau MJ cum îl alintau americanii. Undeva în miez de noapte, întâmplător urmărind CNN am văzut anunţul Breaking News iar americanii erau stupefiaţi şi anunţau decesul lui MJ. iniţial am crezut că e o glumă mai mult decât proastă însă am realizat că cnn nu ar face aşa ceva niciodată. am schimbat imediat pe posturile de ştiri româneşti care încă nu preluaseră şocantă ştire.Am revenit la americani. Ei , dă, MJ trecuse în lumea celor drepţi. Cauzele erau confuze la acea oră, detalii puţine. Sincer, nici acum nu mă interesează foarte mult. Ştirea principală e aceeeasi, MJ nu mai este. Trecând minute bune, urmăream în gol şi siderat creierul meu refuza să accepte această ştire. După ce şi posturile romaneşti au preluat ştirea, am realizat că asta se întâmplase. Am luat telefonul şi am sunat la un bun prieten. Eram sigur că nu dormea şi nici nu avea cum să afle. Mi s-a părut de bun simţ să îl sun şi să îi spun. Prima lui reacţie? Cam aşa: Fuck! nu cred! explicându-i că e reală şi incontestabilă ştirea, continuarea a fost: Bagami-aş, nasol. Nici eu şi nu cred că bunul amic am fi catalogaţi fani MJ sau atraşi profund de personaj. Repet, nu am fost şi nu mă consider vreun mare fan sau mare amator de MJ. Şi atunci? Ei bine, orele care au trecut au cernut gânduri şi măcinat neuroni la greu. Cu ce să încep? Cu faptul că, înainte cu vreo câteva ore de marea ştire ascultasem Smooth Criminal, una din piesele preferate ale lui MJ. Coincidenţă? Desigur DA. Ca mine, milioane de oameni au făcut asta, adică să asculte vreo melodie de ale lui MJ înainte de Finish. Am stat până în zori de zi urmărind alternativ CNN şi posturile de ştiri romaneşti, vrând să desluşesc cât mai multe. nicio şansă. Peste tot şi toate MJ nu mai era. La postul american deja apăruse mesajele de la spectatori. Printre zecile ce rulau pe ecran şi pe croll, unul mi-a atras atenţia: RIP MJ, adică "rest în peace Michael jakson". Mi-a apărut o grimasă: mare criză şi la americanii ăştia de a făcut economie de litere la mesaj. Primele raze de soare m-au adormit. M-am trezit la câteva ore, după un somn greu, ţeapăn. Obişnuitele tabieturi de dimineaţă şi am dat drumul la tv. Evident că nu a fost vis. Ecranele îl arătau pe MJ şi se discuta despre el şi despre eveniment. Cu trecerea orelor, gândurile şi sentimentele au început să defileze. Primă reacţie a părinţilor: mai ai auzit? a murit "miluţă jakson"! ăsta era alintul între noi pentru MJ. îl romanizaseram. Ziua ce a urmat a fost una anostă, cu un soare ce nu s-a prea arătat şi nici ploiaia ce nu a îndrăznit să curgă. Căldură mare în schimb şi zăpuşeală. Prin perengrinarile mele prin oraş, nu m-am întâlnit decât cu un cunoscut, care era public fan MJ. Trist? îl întreb. Sigur, a venit răspunsul. Cu muzica lui am crescut.Nu am cuvinte, a fost reacţia. Având de mers destul de mult cu mijloacele de transport în comun, am găsit un loc şi vrând-nevrând am lăsat gândurile să se agite. Cam aşa, avea dreptate persoana, cu muzica lui MJ am crescut şi eu. pe muzica lui MJ am încercat şi eu să dansez ca el, zbătându-mă în zadar să realizez moonwalk. MJ, madonna, modern talking şi câţiva alţii sunt cei care au înfrumuseţat sfârşitul copilăriei şi adolescenţa. Amintirile curgeau despre vremurile când sorbeam vreun videoclip sau filme de pe casetele video aduse din afară şi traduse cu sârg de irina nistor, când cumpăram şi ascultam cu nesat vreun disc de ebonită ori casete aduse de pe la bulgari sau polonezi ori ruşi. Era mare mândrie să deţii o astfel de colecţie de discuri ori de casete(despre casete parca aveai cine stie ce colectie ori ceva cu totul interzis). Cand stateam cu orele si ne uitam la imaginile date de aparatele video ce ni se pareau cea mai mare minune a tehnicii. Iar printre artistii vazuti era desigur si MJ. Sau plateam pana la 25 de lei pentru casete audio ori benzi magnetice copiate uneori cu faşait, dar merita. Aveai muzica! Iar ca adolescent, recunosc ca am fost tentat a incerca moda MJ, cu pantaloni negri de raiata cu sosete albe si pantofii decupati la glezne. Era un punct tare atunci cand te vizita un coleg ori vreun prieten si pe peretii dormitorului tau statea mare si trona MJ, madonna, modern talking ori vreun alt cantaret sau formatie. Era supapa acelor vremuri de inainte de `89. Si tanar si batran aflase de MJ, aparuse si ceva bancuri pe care sincer nu le mai retin. A venit si vanzoleala din decembrie, insa interesul pentru starul MJ nu disparuse inca. Am cumparat albumul Dangerous pe caseta(piratata evident), undeva de la o toneta improvizata din centrul orasului. Am fost cativa prieteni care am facut o "escapada", caci vanzatorul nu aparea decat la anumite ore si avea putine casete. A fost concertul din 92. Sincer am crezut multa vreme ca a fost vreo conspiratie a puterii de la acea vreme pentru a da o lovitura de imagine. Era cel mai mare eveniment media de la decembrie si care personajul principal nu erau romani, ci MJ desigur. Influienta lui a fost desigur si mai mare. Viata purtandu-ma prin diverse locuri si timp de aproape 2 ani, cateva fete si nu numai ma strigau simplu : Maicăl. Asa cum strigasera si acele fete pline de lacrimi la aeroport: I love you Maical! nu pleca Maical! Si doar pentru ca purtam o palarie neagra, cu boruri mari, cu banda neagra. Exact ca a lui MJ. Purtam palaria pentru ca imi placea si pentru ca vroiam sa port desi eram extrem de tanar pentru a purta acest accesoriu vestimentar ca obisnuinta. Vroiam doar sa arat ca eu crescusem, ca nu mai eram un copil sau adolescent ci devenisem matur. Difuzarea si accesul cat de cat la posturile tv a videoclipurilor si a muzicii lui MJ nu mai reprezenta demult vreun act de curaj sau bravura. Timpul a trecut si MJ a trecut intr-o relativa uitare. Au aparut altiii, mai frumosi, mai cu "sound", mai promovati, fie romani fie straini. Si cum mergeam, la postul radio de la sofer se auzi melodia Smooth Criminal. Coincidenta? DA. Insa acordurile melodiei m-au readus la realitate. Pentru cateva momente, desigur. Da domnule draga, si eu am crescut pe muzica lui MJ. Sincer imi pare rau si sper sa fiu iertat ca nu am afirmat-o cu tarie atunci, la momentul intalnirii ocazionale, in aceasta zi trista. Am crescut cu MJ, am visat uneori sa fiu MJ, sa am faima lui, banii lui, chiar viata lui. Am vizionat pana la stergere videoclipurile lui MJ. Bad, Billie Jean, The way you make me feel, Dirty Diana, Smooth Criminal, Thriller, apoi Who is it, Earth song, They dont care about us, Black or white, In the closet,Remember the time si mult, multe altele, pe care acum nu imi vin in minte, sunt melodii ce mi-au placut, m-au atras. Da, DOMNULE MJ, ai fost un pacifist, un antiglobalist, un ecologist si un luptator antirasial desavarsit. Nu stiu daca erau din inima ta MJ sau pus de altii, insa mesajele tale m-au pus un pic pe ganduri, m-au convins uneori. Da, MJ, fara a fi un infocat, te-am iubit, te-am respectat, te-am apreciat. Tu MJ, un suflet de copil, cu toate relele din tine ai fost pentru mine un frate mai mare, ce-i drept ce nu aveam cum sa te vad niciodata deaproape, insa suficient de multe ori pe ecran, un unchi din state si nu unchiul sam. Tu, MJ ai fost subiectul unor nenumarate ore de discutii cu prietenii, cu familia. Ai facut parte din viata mea. Se spune ca barbatii se maturizeaza atunci cand nu mai parte de jucariile si placerile copilariei si tineretii. Tu MJ, ai fost uneori un vis, alteori o stare, cateodata model pentru milioane de oameni de pe pamant. Astazi MJ nu mai este. Si tot astazi incepe ceva ce nu mi-am dorit niciodata: sa devin matur. Si inca nu vreau. Insa fara MJ, fara alte si alte lucruri sunt fortat sa ma maturizez. Cate un pic dispar toate acele lucruri ale copilariei si tineretii. Si sincer, MJ, azi am lacrimat. Si sunt convins ca si mine au facut altii. Si au facut-o sincer, fara istericale sau avantaje. Astazi a mai murit un vis, a mai aparut un fir de par alb, mic si nevazut insa bine contabilizat de viata si varsta. Sincer MJ, te-am crezut un pic nemuritor. Nu e vina ta. Oricum asa vei fi. Greu de spus cand va aparea cineva ca tine MJ, care sa cante atatea melodii si la nici una sa nu se atinga de glasul tau vreo tasta de computer, sa amestece in muzica pop atatea interferente rock, old-house si alte stiluri fara a o altera in niciun fel. Trebuie sa recunoastem MJ eforturile tale pentru aparitia dvd-ului video, Triller fiind prima piesa ce a aparut pe format videodisc. Si cate si cate alte lucruri care acum nu se spun. Poate si natura profesiei ma face sa vad doar partea buna a vietii unui om si cel mai important, ce a ramas bun in urma celui ce nu mai este. Din pacate MJ va mai fi putina vreme in prim-time. Lumea il va uita repede, si cel mai dureros ca acest trist eveniment va fi transformat in ceva comercial. Asta e, MJ, traim in aceasta lume si in aceste vremuri. Insa sunt sigur MJ, ca peste ani vor fi tati ce vor pune copiilor lor sa asculte si creasca cu muzica ta, asa cum si eu am invatat sa merg si am crescut ascultand la un antic magnetofon rusesc pe lampi Beatles, Rolling Stones, Elvis, Bee Gees, Goombay Dance Band, Boney M, Frank Sinatra, Jakson 5 si cati altii. Am inteles in timp si mesajul sec al acelui american: RIP MJ. Da MJ, vor exista cei care cu adevarat nu te vor uita niciodata. Odihneste-te in Pace Michael Jakson. Dumnezeu sa te ierte!

Filocalice

2008-01-16T19:56:00.001+02:00

Orice plănuire a ta să o începi cu Cel ce este începutul a tot binele, ca să fie după voia lui Dumnezeu ceea ce ai de gând să faci. (Marcu Ascetul)

Primeşte necazurile, că întru nimic nu te păgubeşte în cele ce le ai de mai înainte; dar leapădă lăcomia, căci ai să dai socoteală. (Marcu Ascetul)

Faţă de încercările care vin, mulţi s-au împotrivit în multe chipuri. Dar fără rugăciune şi pocăinţă, nimeni n-a scăpat de asuprire. (Marcu Ascetul)

Dumnezeu judecă faptele după intenţiile lor. Căci zice: ''Să-ţi dea ţie Domnul după inima ta''. (Marcu Ascetul)

Cel ce vrea să facă ceva şi nu poate e socotit de către cunoscătorul de inimi, Dumnezeu, ca şi când ar fi făcut. Iar aceasta trebuie să o înţelegem atât cu privire la cele bune, cât şi la cele rele. (Marcu Ascetul)

Cel ce priveghează, rabdă şi se roagă nestrâmtorat, se împărtăşeşte în chip vădit de Duhul Sfânt. Iar cel ce e strâmtorat în acestea, dar rabdă totuşi cu voia, primeşte şi el îndată ajutor. (Marcu Ascetul)

Cel blând pentru Dumnezeu e mai înţelept decât cei înţelepţi şi cel smerit cu inima e mai puternic decât cei puternici. Căci ei poartă jugul lui Hristos întru cunoştinţă. (Marcu Ascetul)

Cel ce primeşte necazurile din timpul de faţă în aşteptarea bunătăţilor de mai târziu, a aflat cunoştinţa adevărului şi se va izbăvi uşor de mânie şi de întristare. Îşi cunoaşte mult mai bine complexitatea firii cel ce suportă necazurile decât cel pentru care decurge lin, fără nici un fel de probleme şi care în felul acesta rămâne la suprafaţa fiinţei lui nepusă la încercare prin grele necazuri.

Precum pe ostaşul care a primit răni grele în vremea războiului, împăratul nu porunceşte să-l scoată din oaste, ci mai degrab să-l înainteze în gard, aşa îl încununează Împăratul ceresc pe cel care a suportat de la diavol primejdii multe.

Fragment din cartea ce o scriu

2008-01-16T06:44:00.000+02:00

-Ce-i? Intra!
-Gramius, probleme!
-Zii Apricus!
-Sanhedrinii au condamnat la moarte un om, şi îl duc la Poarta Leilor, unde cred ca îl vor omorî acolo, cu pietre.
-Fir-ar sa fie de evrei! Taxe nu stiu să plătească da` tare mai sar la vorbe. Apricus, ia caţi oameni crezi şi supraveghează îndeaproape. Daca o iau razna, acţionezi. Stai mai departe sa nu îi intarâţi mai mult decat trebuie însa destul de aproape ca să actionezi. La primul cuvânt împotriva Romei, îi arestezi pe toţi, ori omori cât poţi.
-Am inteles!
Gramius se aseză cu greu iar în mintea sa gândurile zvâcneau puternic. " Pilat e în Cezareea de Saturnalii, eu aicea cu nebunii ăştia. O, Jupiter, mai trebuie mult să rabd ? Sa nu iasă vâlva mare, sper". Gramius ieşi din Antonia şi însoţit de o gardă se îndreptă spre casa lui Nicodim. Intră.Nicodim era acasă şi îl primi respectuos. Acolo mai era un sanhedrin, Gamaliel, bătrânul învăţat. Salută. Prezenta lui nu era neobisnuita în casa lui Nicodim iar Gamaliel nu se sfii şi nici nu se arătă mirat.
-Bună bătrâne învăţat! zise Gramius
-Pace şi ţie, răspunse Nicodim.
-Iertare, Pace si ţie si lui Gamaliel Invatatorul. Ce s-a mai intamplat si azi? Chiar vreti sa starniti iar o revolta?
-Dimpotriva, cred ca asa nu va fi nici una, raspunse Gamaliel. Pacat de tanar, caci e invatat si talentat. Insa daca asa a hotarat Sanhedrinul... Apoi sa stii ca acest tanar..
-Stiu, vorbea multimii despre Joshua ben Joseph, cel condamnat la moarte, cunosc,am fost informat. Mai oameni buni, numai probleme imi creati. Acum va trebui sa
explic lui Pilat judecata voastra. Credeti ca eu nu stiam de el? Credeti asta?
-Desigur ca stiai asta, marite Gramius, zise Nicodim, insa decizia a fost a Sanhedrinului insa noi, ne-am opus.
- Da, va cred, insa ? nefericitul ala e omorat cu pietre acum, iar voi stati aici.
-Si ce ai vrea sa facem? Sa dam si noi cu pietre? intreba Gamaliel
Gramius se uita lung la acesta. Nicodim deasemenea, neastepdandu-se ca batranul invatator sa vorbeasca asa de dur cu romanul. Gamaliel continuă:
- Sa stii ca atat Nicodim cat si eu ne-am opus acestei morti asa cum am putut. Hannah are influenta cea mai mare in Sanhedrin, iar noi, ce putem face? Caiaphas e doar o biata papusa in mainile lui socru-sau. Si degeaba te superi pe noi, ca banii grei ii platesc tot Hannah, Caiaphas si ai lor. Iar eu nu vad nici o drahma.
- Daca nu as stii cine esti si daca nu as fi in casa lui Nicodim pentru care am un
respect deosebit,batrane Gamaliel erai deja arestat, pentru vorbele tale, raspunse Gramius. Nu ma supar insa si am sa iti raspund: Da, atat Pilat cat si eu am luat bani ca sa fie numit Caiaphas in functia de arhiereu, iar dupa cele intamplate acum 2 ani am crescut pretul, ca sa stii. O parte din banii astia merg la Roma, o parte se intorc la voi, evreii, prin Joseph din Arimateia cu care fac afaceri. Insa intelegerea era sa fie liniste. L - I - N - I - S - T - E. Si? Nimic! NIMIC! Tot timpul galagie, razvratiri,condamnati, de toate. Parca ati inebunit in ultimii ani. Chiar nu imi pasa ca omul asta vorbea multimii. nu il consideram periculos. Voi? DA! Pe asta de ce nu l-ati mai adus la judecata? Ca e Pilat plecat? sau preabunul Hannah si marele arhiereu Caiaphas nu aveau multime destula la spectacol? Nu mai aveti incredere in judecata romana?
-Marite Gramius, delictele acestui om, nu sunt de natura sa afecteze conducerea romana. Acesta era impotriva credintei noastre, doar atat, apoi, in treburile legate de Templu si credinta noastra sanhedrinul are aceste competente. Iertare de iti par
vorbele mele obraznice, insa asta e realitatea. Asa cum am mai spus, atat Nicodim cat si eu m-am opus acestei executii.
- Chiar nu ma mai intereseaza! Faceti ce credeti! insa nu uitati ca inca sunteti sub
stapanire romana, si daca pana acum am fost cat de cat mai apropiat de voi, va spun
ca nu mai iert si nu mai crut nimic. Va rog, asadar prieteni, nu ma faceti sa fiu
impotriva voastra. Va asigur ca voi fi fara mila. Va urez o zi buna!
Gramius iesi fara sa mai astepte vreun alt cuvant din partea celor doi. Se indrepta
spre Antonia. Acolo il astepta o scrisoare oficiala cu motivatia executiei din acea zi trimisa de insusi marele arhiereu Caiaphas in numele sanhedrinului si inca o alta
scrisoare tot din partea acestuia prin care era lamurita problema si mai scria ca un
cadou frumos il astepta si urma sa ajunga pana la lasarea serii. Gramius se apuca de
scris raportul catre Pilat.
"grea zi! parca nu se mai termina! si azi sunt Saturnaliile, poftim bucurie! sa vedem ce cadou imi va face Caiaphas si apoi voi trimite raportul" gandi Gramius. Trimise dupa Apricus si se apucara sa joace amandoi zaruri. Era sarbatoare doar.

Familia in lumina Sfintei Scripturi - Consideraţii generale

2008-01-15T04:36:00.000+02:00

Familia formează nucleul societăţii care se naşte din căsătorie. După Sfânta Scriptură, familia este un aşezământ rânduit de Dumnezeu şi care datează de la facerea primilor oamenilor creaţi în mod special şi binecuvântaţi ca să fie rodnici, să se înmulţească, să umple pământul şi să-l stăpânească(Facerea 1,27) . Ea s-a bucurat de respect la poporul evreu care a considerat că stă la temelia oricărei organizaţii politico-sociale şi religioase.La baza oricărei familii se află căsătoria instituită de Dumnezeu ca o legătură şi comunitate de viaţă fizică şi spirituală dintre bărbat şi femeie prin care se desăvârşeşte înmulţirea şi perpetuarea neamului omenesc.În lumina Sfintei Scripturi căsătoria apare ca o legătură indisolubilă dintre bărbat şi femeie (Facerea 2,24) şi care a fost zdruncinată din cauza păcatului.

Începutul omului începe cu familia prin crearea primilor oameni, Adam şi Eva, prin binecuvântarea lor în Eden şi se încheie cu nunta cerească dintre Hristos Mirele nenuntit şi Biserica – Mireasa nenuntită(Apocalipsa 18,23). Clement Alexandrinul vorbeşte despre un har al căsătoriei în rai, dat de Dumnezeu prin binecuvântare iar cuvintele rostite de Adam, profetic, se vor împlini în viaţa oamenilor şi vor ajunge să fie desăvârşite în taina unirii lor în Hristos şi în Biserică. "Şi a zis Adam: "Iată aceasta-i os din oasele mele şi carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup."

În Vechiul Testament, referitor la căsătorie se întâlneşte idea creaţiei – comună în tot restul umanităţii, a ideii perpetuării, continuarea neamului, asigurarea urmaşilor.De la legătura monogamă, omul păcătos a ajuns la poligamie, primul care a făcut acest lucru a fost Lameh, urmaş al lui Cain, cel ce şi-a luat două femei, pe Ada şi pe Sela(Facerea 4,17) . În vremea lui Moise, poligamia era practicată la scară largă, încât el nu o poate îndepărta, iar Legea Divină luptă împotriva ei prin prescripţiile sale: oprirea căsătoriei aceluiaşi bărbat cu două surori, de a nu comite acte de desfrânare, de a trata sclava dată fiului nu ca o concubină ci ca pe o fiică a sa, dreptul sclavei de a deveni liberă dacă stăpânul său o respinge.În Vechiul Testament prin credinţa în Dumnezeu ca şi Creator al omului şi al întregului univers, dincolo de realitatea ei concretă, căsătoria dobândeşte o dimensiune exhatologică şi o perspectivă a transfigurării. Alianţa încheiată de Dumnezeu cu poporul ales schimbă radical concepţia iudaică despre familie şi căsătorie. Prin Avraam, Dumnezeu încheie primul legământ cu omenirea pentru împlinirea făgădinţei izbăvirii, iar căsătoria este înţeleasă ca o imagine ce va descopri alianţa între Dumnezeu şi poporul său.Istoria biblică vechi-testamentară confirmă că omul s-a străduit să respecte monogamia, deşi de multe ori a încălcat-o. Monogamia va fi restabilită numai de Mântuitorul Hristos iar căsătoria monogamă o va ridica la treaptă de taină. La vechii evrei căsătoria nu avea un caracter religios şi consta din două momente: logodna şi cununia (eres şi chatuna). Actul logodnei consta într-un contract încheiat între părinţi sau fratele mai mare al logodnicei şi părintele logodnicului în prezenţa unor martori, contract iniţial verbal apoi scris1. Viitorul soţ plătea preţul de cumpărare de 50 de sicli de argint părinţilor fetei, plată ce se putea face şi prin muncă sau acte de eroism. După încheierea logodnei viitorii soţi purtau numele de ,,mire şi mireasă” iar după un timp de la logodnă urma căsătoria.
Mireasa în caz de încălcare a contractului din vina ei risca să fie ucisă cu pietre iar logodnicul avea voie să desfacă contractul încheiat şi trebuia să dea carte de despărţire 2.

Începutul restaurării lumii este legat de nunta din Cana Galileii, unde Hristos dă ,,vinul cel bun”- Sângele Său. Iar Împărăţia lui Dumnezeu este anunţată de o nuntă, la care Mirele este Hristos, înconjurat de casnicii, prietenii săi – Sfinţii, însoţit de prietenul Mirelui – Sfântul Ioan Botezătorul(Ioan 3,29), şi de cele cinci fecioare care s-au împodobit cu curăţia inimii în înţelepciune.Căsătoria – după Evanghelie – devine Cununie, Taină a Nunţii şi are ca temelie Iubirea. Părintele Stăniloae afirmă că ,,Sfânta Treime este structura supremei iubiri iar lumea operă a iubirii lui Dumnezeu destinată îndumnezeirii” 3 .Dumnezeu cel întreit, îl crează pe om ca o persoană capabilă de a se împărtăşi şi de a împărtăşi iubirea, dar dumnezeiesc. Prin căsătorie, bărbatul şi femeia, împreună, alcătuiesc umanitatea completă.În Taina Cununiei, bărbatul şi femeia – mirele şi mireasa – uniţi în Hristos şi în Biserică încep călătoria comună spre Împărăţia Cerurilor, ca un singur trup, spre unirea desăvârşită cu ei însuşi şi cu Dumnezeu, în nunta cea cerească.Prin Taina Nunţii se descoperă Taina Iubirii lui Dumnezeu. Căsătoria nu mai are sensul şi scopul strict al procreării ci scopul final constă în desăvârşirea omului, bărbat şi femeie, uniţi în Taina Nunţii şi în unirea lor cu Dumnezeu.Fiecare e la fel de om însă integritatea şi-o trăieşte numai împreună în unitatea conjugală constând în diferenţiere şi complementaritate. Chiar dacă cei doi, soţ şi soţie, diferiţi prin structură fizică şi mentală se regăsesc prin Hristos şi dragoste într-un întreg, acest întreg trebuie închinat dumnezeirii. Astfel se va desăvârşi prin taină, unirea lor în Hristos şi Biserică(Efeseni 5,32).

Prin căsătorie ca şi Taină omul nu este doar o fiinţă cu funcţii şi necesităţi fiziologice şi sociale ci intră direct în legătură cu valorile şi comuniunea cu Dumnezeu. Origen afirmă: ,,Dumnezeu este cel care uneşte pe cei doi soţi” 4 Taina Nunţii este un act sfânt, de origine dumnezeiască, în care, prin preot, se împărtăşeşte harul Sfântului Duh, unui bărbat şi unei femei ce se unesc liber în căsătorie, care sfinţeşte şi înalţă legatura naturală a căsătoriei la demnitatea reprezentării unirii duhovniceşti dintre Hristos şi Biserica.5Experienţa cea mai grea a omului este însingurarea, iar bucuria mântuitoare este iubirea jertfelnică.

Teologia nunţii creştine s-a construit pe textul paulin din Epistola către Efeseni: “Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica Sa”, nunta dintre Hristos şi Biserică fiind model pentru cea dintre bărbat şi femeieDespre căsătorie, Mântuitorul vorbeşte în predicile sale, spunând clar în ce condiţii nu mai este sub binecuvântarea lui Dumnezeu(Matei 5,31-32)Mai mult ne arată cât de uşor putem să păcătuim, atrăgându-ne desigur atenţia despre şi la păcatul adulterului (Matei 5,28) În Biserică, dintru început, căsătoria a fost considerată căsătorie creştină sau căsătoria a fost încheiată în Hristos pentru că era căsătoria dintre două persoane botezate în Hristos.

Viaţa creştinului este o continuă Nuntă în Biserică, nuntă care începe în Botez şi se împlineşte în Euharistie. Calitatea de creştin implică trăirea adevărului evanghelic nu numai o cunoaştere teoretică a acestuia. Sfântul Apostol Pavel ne arată că nunta are loc în Împărăţia lui Dumnezeu şi nu poate fi limitată la un plan terestru. Mântuitorul făcând un ultim retuş asupra concepţiilor vechi-testamentare cu privire la căsătorie, adaugă o consideraţie specific eshatologică şi arată că dobândirea Împărăţiei lui Dumnezeu trece înaintea căsătoriei,astfel încât fecioria devine, pe lângă viaţa conjugală, o stare creştină în Împărăţia lui
Dumnezeu (Matei 19,12) . Această relaţie nupţială cu Hristos este caracteristică tuturor celor botezaţi, fără excepţie sau distincţie. 6

Fecioria şi căsătoria se întâlnesc în curăţia inimii, care înseamnă castitatea – virtutea potrivit căreia în inima omului nu mai are loc decât Dumnezeu. Vocaţia monahală şi vocaţia familială se împlinesc în vocaţia sfinţeniei întruchipată şi împlinită de Maica Domnului. Aceste două vocaţii nu se împart şi nici nu se contrazic, ele comunică împlinindu-se în moduri diferite.,,Sfinţenia monahală şi sfinţenia conjugală sunt cei doi versanţi ai Taborului; culmea şi a unuia şi a celuilalt este Duhul Sfânt. Cei ce ating vârful prin una sau prin alta din cele două căi, întră in <> şi aici ambele căi, contradictorii pentru raţiunea umană se află interior unite, tainic identice” 7 Căsnicia nu închide uşa către împărăţia Cerurilor şi nu împiedică nici desăvârşirea în duh. Problema nu stă în rânduielile vieţii dinafară, ci în aşezările sufleteşti, în simţămintele şi năzuinţele lăuntrice.Dimensiunea ecclesiologică a Nunţii se desprinde şi din faptul că devenind biserică, familia- căsătoria în sine, este taina prin care se împlinesc toate celelalte taine, căsătoria creştină intrând astfel într-o rânduială a Bisericii care-i conferă statutul de Taină în plenitudinea harică a tuturor lucrărilor dumnezeieşti. În Hristos fiecare casă, fiecare familie ,, este o mică biserică, mireasă a lui Hristos” 8 ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur.

Trecerea de la Vechiul Legământ către Legea Iubirii, începutul împlinirii celor ascunse are loc la o nuntă – Nunta din Cana Galileii deşi ,, ceasul n-a venit încă”, Maica Domnului grăbind sosirea vremii mântuirii. Mântuitorul Iisus Hristos a petrecut aproximativ nouă zecimi din viaţa Sa pământească în familie, alături de Maica Sa.

Să încercăm să ne dăm seama cât de mare a fost bucuria mirilor de la nunta din Cana, când L-au chemat alături de ei pe Fiul lui Dumnezeu. Nu L-au chemat să facă minuni şi nu ştiau că vor fi învredniciţi să ia parte la una. Nu L-au chemat decât pentru ca prin prezenţa Sa să binecuvânteze unirea lor. De unde ştim aceasta? Pentru că Hristos nu a fost chemat singur. Ci împreună cu ucenicii Săi. Astfel, cei care L-au chemat L-au recunoscut drept Învăţător. Familia este chemată sa fie o mică biserică. Soţii sunt datori să meargă pe calea mântuirii, să meargă pe calea sfinţeniei, să îşi crească pruncii în credinţă şi să le fie modele demne de urmat.

La nunta din Cana Galileii Hristos a prefăcut apa în vin, adică ceva puţin în ceva mult mai preţios. Hristos ne-a arătat atunci că prin harul lui Dumnezeu legăturile dintre oameni trebuie să fie noi, trebuie să stea sub semnul sfinţeniei.Întrebaţi fiind cei doi soţi ce i-a adus unul spre altul se ajunge într-un punct în care mulţi răspund invariabil: ,,Nu ştiu”. Tinerii creştini hotărăsc să-şi unească vieţile prin nădejdea împlinirii unei vieţi duhovniceşti, pentru întemeierea unei familii real creştine, străduindu-se să împlinească cuvântul şi poruncile lui Dumnezeu. Ei devin astfel o valoare unul pentru celălalt, tovarăş de viaţă, fiecare simţind o creştere lângă celălalt, devenind, după graiul popular ,,parte” sau ,,jumătate”.Lumina din suflet rămâne vie, însoţită de adunarea într-o familie închegată, solidă, în care iubirea se păstrează fără să se schimbe. Iar aceasta, însoţită de rugăciune, credinţă, fapte bune sporeşte valoarea între cei do soţi dar şi între aceştia şi copiii lor.

Familia este un aşezamânt dumnezeiesc. Familia a fost, este şi va fi pentru toate timpurile şi în toate împrejurările vieţii realitatea cea mai sigură, temelia cea mai de nezdruncinat, instituţia cea mai desăvârşită care asigură dezvoltarea atât a vieţii fizice, cât şi a celei sufleteşti. Sfântul Apostol Pavel în scrierile sale transmite creştinilor din diverse comunităţi cum să se comporte în viaţa de familie, ce înseamnă din punct de vedere creştin căsătoria, Taina Cununiei. Aceste referiri apar atât în Epistola către Efeseni cap.5 sau în Epistola Întâi către Corinteni cap.7.

Familia asigură prosperitatea şi fericirea societăţii şi a individului. Ea trebuie mereu aparată, îndrumată şi de slujitorii altarelor. Mijloacele care-i stau la îndemâna preotului pentru îndrumarea vieţii morale şi sociale ale familiei sunt multiple. În primul rând vizitele pastorale mai ales în familiile dezechilibrate, tulburate, în care sunt conflicte între părinţi sau între părinţi şi copii, unde şi-au făcut loc păcate grele, prin care se sapă la temelia familiei. Prin toată priceperea şi ştiinta lui, preotul are obligaţia să lupte pentru salvarea integrităţii familiei şi punerea ei pe temelia sigura a virtuţilor. Prin predici, cateheze, ori cuvântări ocazionale, prin îndrumări particulare, prin toate ocaziile care i se oferă, preotul trebuie să fie activ în a dezvolta şi cultiva în sânul familiei creştine şi al tuturor credincioşilor deprinderi sănătoase de dragoste, de muncă, de ascultare faţă de autorităţi, respectarea semenilor etc. Preotul prin predici şi mai ales în scaunul sfintei spovedanii, va combate păcatele şi viciile care destramă familia, aratând ca un parinte bun, dar şi aspru în acelaşi timp, gravitatea şi urmările păcatelor grele, cum ar fi: avortul, desfrâul, divorţul, lipsa educaţiei copiilor. Pentru aproximativ nouă secole Taina Sfintei Cununii era integrată în rânduiala Sfintei Liturghii. Abia însă în a doua jumătate a scolului al VIII-lea apare o rânduială separată a Slujbei Cununiei, impusă de nevoia Bisericii de a-i căsători pe cei care nu puteau primi Sfânta Împărtăşanie.9 Convieţuirea bărbatului cu femeia este deci un aşezământ dumnezeiesc, ce are începutul odată cu crearea neamului omenesc. Căsătoria nu este numai o taină a Noului Testament, ci şi o taină a creaţiei, când Dumnezeu a despărţit unitatea din Adam în două persoane de sex deosebit, unindu-le apoi într-o legatură indisolubilă.
Dar în decursul vremii, păcatul a corupt această legătură in mii de chipuri. Mântuitorul restaurează caracterul religios al căsătoriei, prin harul Sfântului Duh care purifică, înnobilează iubirea conjugală şi, cu privire la indisolubilitatea căsătoriei, a afirmat voinţa Sa divină (Matei 5, 31-32; 19, 3-9).

Biserica a recunoscut totdeauna căsătoriei caracterul de Sfânta Taină. Mântuitorul însuşi restabileşte căsătoria în starea ei originală, subliniind unitatea şi indisolubilitatea ei şi o înalţă la rangul de Taină, dându-i harul dumnezeiesc. A aprobat monogamia si a condamnat poligamia (Matei 19, 5).Cu cât se va respecta cu religiozitate Sfânta Taină a Căsătoriei, prin care soţii se
dăruiesc unul altuia, cu atât familia va fi mai bine întemeiată pe bazele moralei
creştine şi va fi mai unitară şi mai durabilă. Cu cât soţii vor fi mai profund pătrunşi de adevărul că menirea lor este aceea de a se sprijini, de a se completa, de a se respecta, cu atât moralitatea familiei va fi consolidată. Când cei doi soţi sunt pătrunşi în adâncul sufletelor lor de adevărul că Însuşi Dumnezeu, Creatorul celor văzute şi nevăzute, stă de faţă în Sfânta Taină a Căsătoriei, fiind martorul declaraţiilor şi primind jurămintele ce îşi fac mirii între ei, din înălţimea cerului El trimite harul si binecuvantarea Sa, când cei doi se tem a ajunge vreodată la gândul despărţirii, în asemenea condiţii familia devine sfinţită, întărită de puterea divină şi nimic nu va tulbura liniştea ei.

Căsătoria este un mod de viaţă, o expresie dinamică a iubirii cu adevărat libere de orice patimă, o chemare a omului , bărbat şi femeie, să păşească împreună pe calea desăvârşirii.Pornind de la originea şi semnificaţia căsătoriei, putem afirma că două sunt caracteristicile căsătoriei şi anume: unitatea şi indisolubilitatea.
1. Unitatea sau monogamia a fost considerata totdeauna drept proprietatea
fundamentala a căsătoriei (Facere 2, 24). Mântuitorul Hristos întăreşte această calitate a căsătoriei atunci când spune: "Oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, săvârşeşte adulter; şi cine s-a însurat cu cea lăsată săvârşeşte adulter" (Matei 19, 9).Dacă revelaţia Vechiului Testament ne arată că prin căsătorie, cei doi devin una, afirmaţie reluată şi de Noul Testament, tot aici, în Legea Nouă aflăm că unirea bărbatului şi a femeii în taina nunţii constituie simbolul unităţii dintre Hristos şi Biserică. După cum sensul simbolului se găseşte în cel simbolizat, sensul unirii bărbatului şi femeii prin căsătorie în taina nunţii se găseşte în unirea dintre Hristos şi Biserică, situaţie în care infidelitatea, poligamia şi poliandria sunt excluse, pentru că Biserica nu are mai multe capete, după cum nici Hristos nu are mai multe Biserici pentru care să fi murit şi înviat.
2. A doua proprietate a căsătoriei o constituie indisolubilitatea
Aceasta calitate se fundamentează pe cea dintâi şi pe iubirea dintre cei doi soţi.
Simbol al unităţii dintre Hristos şi Biserică, căsătoria se fundamentează realmente pe iubirea care angajează în mod absolut şi responsabil pe soţ faţă de soţie şi invers.Din textele evanghelistilor sinoptici (Mat. 22, 23-32 ; Mc. 12, 18-27 ; Lc. 20, 27-37) vedem că Mântuitorul înţelegea căsătoria drept instituţie pământească, obligaţiile lumeşti dintre soţi încetând faţă de celălalt după moartea acestuia. Indisolubilitatea căsătoriei trebuie respectată atâta vreme cât cei doi soţi sunt în viaţă, cu excepţia cazului când unul dintre ei a săvârşit adulter. Soţul nevinovat este liber să ceară divorţul, însă nu este obligat s-o facă. Harul căsătoriei este acceptat şi trăit de om în mod liber, dar poate fi şi respins prin păcatul faţă de instituţia sacră a căsătoriei.Harul primit în Taina Căsătoriei întăreşte, pe de o parte unitatea celor doi, iar pe de alta parte, cuplul celor căsătoriţi este inserat în comunitatea Bisericii - comunitatea celor ce se împărtăşesc cu Sfintele Taine spre viaţa de veci. Cei doi nu-şi mai aparţin doar lor, ci şi Bisericii, dar acum altfel decât mai înainte. Căsătoria nu este, aşadar, numai o chestiune individuală sau de cuplu. Funcţiile ei nu pot fi limitate numai la preocupări şi satisfacţii individuale sau limitate la universul familiei, pentru că darurile lui Dumnezeu acordate mădularelor Bisericii vizează în ultima instanţă comunitatea bisericească - creşterea, întărirea şi unitatea acesteia.
Prin harul primit în această Sfântă Taină, cuplul conjugal intră în relaţie concretă cu Dumnezeu şi cu lumea, altfel decât ar intra printr-o căsătorie consumată doar în limitele naturalului sau printr-o viaţă singulară. Scopul primordial al căsătoriei este, deci, desăvârşirea soţilor în iubirea care-i duce şi la viaţa în Hristos. Înţeleasă numai în modul în care evreii o înţelegeau - drept instituţie care perpetua specia - căsătoria ar fi limitată doar la viaţa de aici, aşa cum, de altfel, le-a spus-o Mântuitorul; înţeleasă însă drept comuniune după modelul comuniunii dintre Hristos şi Biserică, ea va avea consecinţe eterne. Dat fiind că se întemeiază pe iubire şi pe dăruire prin iubire (nu prin contract, ca în lumea veche), căsătoria nu este fără consecinţe în viaţa de dincolo pentru că nu este lipsit de consecinţe eterne faptul că s-a dovedit sau nu iubire totală şi irevocabilă faţă de cel de alături de care s-a primit binecuvantarea Bisericii. Consider că nu va rămâne fără consecinţe eterne starea în care, angajării unia faţă de celălalt i-a corespuns sau nu iubirea adevarată şi invers, dacă iubirii adevarate celalalt i-a raspuns cu o iubire egală.Căsătoria este instituţia în care Dumnezeu a intervenit încă de la facerea lumii cu o grijă specială. Ea nu este numai problema celor ce se căsătoresc, ci vizează viaţa comunităţii sociale, a comunităţii eclesiale, viaţa de aici (sub toate aspectele ei) şi viaţa de dincolo. Din punct de vedere Noutestamentar, în lumina faptei minunate din Cana Galileii - care trebuie privită ca o simetrie a evenimentului trait de familia paradisiacă - nu doar relaţiile dintre bărbat şi femeie sunt revoluţionate, ci chiar instituţia familială şi prin extensie, întreaga societate umană. Simbolul acestei revoluţionări, al acestei transfiguăari, este prefacerea apei în vin: relaţiile naturale, tradiţionale, sunt ridicate la un alt nivel, al maturitatii spirituale şi al înţelegerii active. Devine acum posibil ca, în măsura în care toţi membrii familiei se raportează către acelaşi Hristos, Legea să
poată fi interiorizată, transformată în chiar fiinţa omului, pentru că de acum - Hristos locuind în fiecare din cei ce cred - toţi devin temple ale Duhului Sfânt şi posesori ai spiritului Legii (1 Corinteni 3, 16;).Familia este reinstituită - în Hristos şi în Biserică - ca loc al educaţiei dar şi transformată în laboratorul duhovnicesc al deprinderii luptei cu patimile, patimi care sunt distructive pentru persoana umană şi pentru comunitatea omenească. Părinţii şi copiii primesc în egală măsură sfaturi apostolice, diferenţiate potrivit vârstei fiecăruia (1 Ioan 2, 12-14): copiii trebuie să înveţe ascultarea de părinţi pentru a dobândi cele făgăduite, iar părinţii trebuie să-şi privească fiii ca persoane chemate la desăvârşire şi nu ca obiecte, educându-i "în învăţătura şi certarea Domnului" (Efeseni 6, 1-4;).
Educaţia creştină, în continuarea tradiţiei vechiului popor al lui Dumnezeu, presupune iniţierea şi adâncirea în înţelepciunea descoperită omului de sus. Adresându-se episcopului Timotei, Sfântul Pavel îl îndeamnă să rămână statornic în învăţătura pe care a primit-o în familie, "de mic copil", prin cercetarea Scripturii, care, insuflată de Duhul Sfant fiind, îl poate mereu conduce la înţelepciune şi bună-purtare (2 Timotei 3, 14-16). Clericii, prezentaţi ca modele pentru vieţuirea creştină, trebuie să aibă familii bine întemeiate, cu "fii ascultători", cu "fii credincioşi" (1 Timotei 3, 4 si 12; Tit 1, 6), aceştia din urma fiind garanţia capacităţii pastorale a părinţilor lor: "dacă nu ştie cineva să-şi rânduiască propria casă, cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu?" (1
Timotei 3,5).În aceste condiţii, importanţa socială a familiei este covârşitoare. Deteriorarea relaţiilor sociale este, din perspectiva creştină, o consecinţă imediată a dizolvării familiei, proces care se petrece atunci când familia nu mai este unificată de aceeaşi credinţă şi nici însufleţită de iubire. Ceea ce, înseamnă că - vocaţia societăţii umane fiind aceea de a deveni o familie mare - nu se poate visa constituirea unei societăţi a comuniunii atâta vreme cât familia e rănită în chiar fiinţa sa cea mai intimă.

Nu mai este pentru nimeni un secret că, în occidentul şi în orientul european dar şi în societatea ultramodernizată nord-ameicană deopotrivă, majoritatea tinerilor preferă să nu se mai căsătorească, optând pentru relaţii temporare, neconvenţionale, oficiindu-se pentru distracţia lumească aşa-zisele căsătorii pe termen limitat, oficiate de diverse autorităţi sau autointitulate autorităţi în preajma "zilei îndrăgostiţilor" - şi lipsite de angajament social, doar pentru mofturi de moment, căsătorii valabile cel mult 24 de ore. Astfel de manifestări sunt clare simptomuri ale renunţării la valorile tradiţionale, creştine şi chiar seculare deopotrivă. Într-o viziune teologică, fenomenul apare ca o ultimă consecinţă a păcatului, înţelegând drept renunţare la orice responsabilitate înaintea lui Dumnezeu şi a comunităţii umane. Şi toate acestea doar în numele “distracţiei”, de respectarea tradiţiilor şi a evenimentelor de import. Un proces la fel de serios este acela al disoluţiei rapide a unui număr mare, în creştere, de familii convenţional constituite (uneori chiar trecute formal prin ritualul tainei cununiei), proces datorat despărţirii temporare a soţilor, fiind plecaţi în străinătate pentru a câştiga mai bine, mai mult. Însă impactul e deosebit de nociv şi distructiv totodată. Soţii nemaifiind împreună, deciziile se iau greu, se pierde şi acea mică scânteie de iubire între soţi, apar dramele şi traumele familiale ale exodului după o ,,viaţă mai bună”. Faptul e cu atat mai dureros, cu cât instituţia matrimonială nu pare a mai fi inţeleasă în dimensiunea sa de angajament întru realizarea unei comuniuni din ce în ce mai desavârşite între membrii familiei. Căsătoriile se desfac pentru motive la fel de ridicole şi superficiale ca şi cele pentru care se contractează, trădând, de cele mai multe ori, interese pecuniare, confuzie între erotism şi iubire, patimi neîmblânzite, instabilitate sufletească... Ba chiar şi legislaţia în materie nu mai protejează familia ajungând ca să se poată desface căsătoria într-un singur termen de judecată, cu acordul ambelor părţi, din Codul Familiei şi din Codul de Procedură Civilă este scos termenul de adulter, etc.În aceste condiţii, şi nu e cazul să insist asupra acestor aspecte, nu se mai poate vorbi cu uşurinţă, la scară largă, naţională şi internaţională, de familia tradiţională, purtătoare şi garanta a unor valori, a înţelepciunii practice despre care am vorbit mai sus; cu atât mai puţin despre o familie în stare să propună şi să susţină saltul către
vieţuirea superioară, întru asemănarea cu Dumnezeu, fapt ce ar echivala - în aceeaşi perspectivă teologică - cu realizarea societăţii perfecte.

Mai mult, ceea ce până acum era ştiut a fi "celula de bază" a organismului social, familia, este împiedicată să-şi poată implini vreo funcţie reală, corpul social fundamentandu-se numai pe indivizi. Familia este antrenată în această dramă de opţiunile societăţii moderne, care preferă să înlocuiască realitatea socială cu elemente statistice, cum e individul, mult mai usor de manevrat, în statistici şi în relaţii inter-sociale. Aspectul care interesează aici este acela al pierderii de către familie a funcţiei sale educative. Teologic vorbind, aceasta pierdere este o consecinţă a abandonării temeiurilor creştine ale vieţii şi ale familiei.

Creaţi după chipul lui Dumnezeu, oamenii reflectă şi trebuie să reflecte în relaţiile dintre ei modul de fiinţare a Creatorului şi Arhetipului lor. Şi anume IUBIREA. Iar în familie aceasta se impune cu atât mai mult.Comuniunea mirilor se împlineşte şi desăvârşeste în comuniunea lor cu Dumnezeu în Jertfa Euharistică în care devin ,, Un singur Trup” în Trupul lui Hristos, care-i întegrează în Împărăţia Veşnică, uniţi în Taina iubirii dumnezeieşti.

Adevărul Tainei Căsătoriei este înalt iar Sfânta Scriptură o postulează pe aceasta ca una din porţile Ierusalimului ceresc .

1. Studiul Biblic al Vechiului Testament, Manual pentru Facultăţile de Teologie

2. Preot Dumitru Abrudan si Preot Emilian Cornitescu – “Arheologia biblică” 3. Pr.Prof.dr.Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică

4.Origen “Comentariu la Matei”

5.Prof.dr.Dumitru Stăniloae, “Teologie Dogmatică”

6. Irinee Hausherr ,, Paternitatea şi îndrumarea duhovnicească în Răsăritul creştin,,

7. Paul Evdochimov "Taina iubirii,,

8.Sfântul Ioan Gură de Aur "Comentariu sau Explicarea Epistolei către Efeseni,,

9.Pr.dr.Vasile Gavrilă „ Cununia- viaţa întru împărăţie”

Testamentul Sfântului Teodor Studitul

2008-01-14T06:21:00.000+02:00

Testamentul lăsat de Sfântul Teodor Studitul obştii Mănăstirii Studion

De vreme ce ticălosul meu trup este bolnav fără leac şi nu vă pot aduna pe toţi la mine, fiilor, fraţilor şi părinţilor, în ziua sfârşitului meu, fiindcă mănăstirile sunt risipite prin locuri depărtate şi, apropiindu-se ceasul ca să mă duc din viaţă, nu mai este nici vreme, m-am apucat să scriu acest testament, pe care vi-l las tuturora.Am socotit dumnezeiesc şi cuviincios lucru, ca toţi să audă cuvântul meu cel mai de pe urmă şi, auzind, să priceapă cum cred, ce mărturisesc şi pe cine las egumen după moartea mea, ca să rămână între voi unirea şi pacea lui Hristos, pe care a lăsat-o Domnul sfinţilor Săi ucenici şi apostoli, când a fost să se despartă de pământ pentru cer şi să şadă pe scaunul din dreapta lui Dumnezeu.

Sfaturi către noul stareţ

Las ca părinte, luminător şi dascăl al vostru pe domnul şi părintele meu şi părintele vostru al tuturor, prea cuviosul Egliston. În taină, el este mai aproape de Hristos şi decât mine şi decât voi toţi, pentru că s-a înălţat prin smerenia lui asemănătoare cu a lui Hristos. Cu toate că el este împăcat aşa cum se găseşte, cred şi nădăjduiesc ca, prin povăţuirile şi rugăciunile lui către Dumnezeu, să vă mântuiţi toţi, dacă îi veţi fi ascultători şi supuşi.Mai apoi, după moartea lui, las pe cel care îl veţi alege voi, prin obşteasca sfătuire, după voia lui Dumnezeu, după placul fraţilor şi după dorinţa mea.Aşadar, ascultă Părinte şi frate, tu care vei fi egumen! Iată, înaintea lui Dumnezeu şi a îngerilor Săi cei aleşi, îţi încredinţez toată frăţimea în Hristos. Cum să o primeşti? Cum s-o ai? Cu ce fel de poveţe? Şi cum s-o păzeşti?Îţi las aceste porunci, pe care porunci eşti dator să le păstrezi şi să le păzeşti neclintite. Caută, aşadar, să nu schimbi felul şi rânduiala ce ai primit de la smerenia mea în ce priveşte obştea, afară de mare trebuinţă. Să nu agoniseşti nimic din lucrurile lumii, nici să vă strângeţi comori deosebite, chiar şi de un argint. Să nu-ţi împovărezi sufletul şi inima cu vreo putere sau grijă, afară de cele date ţie de Dumnezeu şi de mine: fiii şi fraţii duhovniceşti. Să nu te îndeletniceşti cu rudele şi cu prietenii tăi şi nici să ceri de la ei vreo moştenire, în viaţă sau după moarte - pentru că nu eşti din lume, ca să te împărtăşeşti din ale lumii - afară de cazul când cineva din lume îmbrăţişează viaţa noastră, dar şi atunci să faci cum au făcut sfinţii Părinţi.

Mănăstirea să nu aibă sclavi

Slugă să nu ai, nici pentru trebuinţa ta, nici pentru a mănăstirii încredinţată ţie şi nici la ţarine, căci şi sluga este chip al lui Dumnezeu şi au numai mirenii, precum au şi nunta. Lăuntric, tu să fii sluga fraţilor, cu toate că în afară eşti socotit stăpânul şi dascălul lor.Să nu foloseşti pentru nevoile obştii dobitoc de parte femeiască, pentru că partea femeiască a fost izgonită din cuprinsul nostru, din mănăstire, ţarini şi orice loc, aşa cum au făcut sfinţii Părinţi dinainte de noi şi după cum nu suferă nici firea.De asemenea, să nu încaleci pe catâri sau pe cai, dacă n-ai nevoie, mai degrabă, să umbli pe jos, asemenea lui Hristos. Dar şi atunci, ai voie numai când catârul este de parte bărbătească. Totdeauna, ai grijă ca toate lucrurile să fie de obşte şi fratele să n-aibă nimic al său, de la aţă până la ac.Împarte sufletul şi trupul tău cu dreptatea dragostei între toţi fiii tăi duhovniceşti şi între fraţi. Să nu te faci frate cu mirenii şi nici să ai cu ei legături de cuscrie, fiindcă ai fugit din lume. Părinţii n-au făcut asemenea lucruri, iar de se va găsi la cineva, nu este lege.Nu mânca împreună cu femeile, afară de mama ta cea bună şi de sora ta, însă, şi cu acestea, nu cred că este nevoie, după cum poruncesc sfinţii Părinţi.Nu pleca departe, dacă nu-i nevoie, lăsând turma singură, datoria ta fiind să te nevoieşti a mântui oile cele cuvântătoare ale lui Hristos.

Haine simple, odăjdii de preţ

Să nu calci legile sau canoanele sfinţilor Părinţi, mai ales ale marelui Vasile, ci să lucrezi şi să vorbeşti, ca şi când ai avea mărturii din sfintele Scripturi.Să nu-ţi părăseşti turma ta pentru alta şi să nu alergi după vrednicie mai mare, fără voia fraţilor.Să nu faci prietenie cu vreo călugăriţă şi să nu dormi în mânăstire de maici.(…)Să nu deschizi oricărui fel de femeie poarta mănăstirii, afară de mare trebuinţă, însă dacă împrejurările cer, lucrul acesta să nu fie cunoscut de toţi.Când va trebui să dormi afară de casa ta, să nu rămâi în case femeieşti, nici tu nici fraţii tăi duhovniceşti, ci alege case ale bărbaţilor evlavioşi. (…)Să nu-ţi faci haine de mult preţ, afară de odăjdii, îmbracă-te asemenea părinţilor, cu haine simple, aşa cum am făgăduit.Nu mânca bucate scumpe, cu lăcomie, nici la tine acasă, nici la ospeţe întâmplătoare, pentru că astfel de bucate sunt ale lumii acesteia, nu ale lumii viitoare.Nu strânge averi în mănăstirea ta, ci orice prisos împarte-l celor ce au nevoie, după porunca sfinţilor Părinţi.Să nu dai nimănui mai multă stăpânire decât trebuie fraţilor. Nici sufletul tău să nu-l desparţi de legile şi poruncile dumnezeieşti, chiar dacă vei fi închis până la sânge.Nici un lucru să nu-l faci numai după părerea ta; ci la orice lucru făcut, sufletesc sau trupesc, să ai sfatul şi rugăciunea părintelui tău duhovnicesc.Iar pentru trebuinţele mănăstirii, fie că este nevoie de unul, fie de doi sau de mai mulţi, alege pe cei mai înţelepţi, aşa cum am poruncit părinteşte, mai sus.Păzeşte cu scumpătate acestea şi toate cele ce ai mai primit de la mine, ca să-ţi fie ţie bine şi să te uneşti cu Domnul. Ridicându-te, însă, cu vorba sau cu sfatul, împotriva celor poruncite, te depărtezi de Domnul, atât pe tine cât şi pe alţii.

Sfaturi pentru fraţii din mănăstire

Apropiaţi-vă şi voi, fiii mei şi fraţi în Domnul, şi ascultaţi sufletescul meu cuvânt.Primiţi egumenul aşa cum l-aţi ales toţi, pentru că nimeni n-are voie să aleagă altă viaţă şi alt trai în afară de obştea frăţească, care vă leagă de Domnul.Sărutaţi-l ca pe un moştenitor al meu, dându-i toată cinstea şi evlavia.Supuneţi-vă lui ca mie, fără teamă că va pune lege nouă şi nici să-i cereţi mai mult decât darurile pe care i le-a dat Duhul Sfânt. Este de-ajuns să păzească ce i-am poruncit eu, smeritul. Iar de mă iubiţi, fiii mei, păziţi poruncile mele şi pacea va fi cu voi.Păziţi, fără de sminteală, îngereasca făgăduinţă pe care aţi făcut-o, vieţuind în chip ceresc. Aţi urât lumea, nu vă mai întoarceţi la lucrurile ei; v-aţi izbăvit de lanţurile patimilor trupeşti, nu vă mai legaţi iarăşi cu ele; v-aţi lepădat de bucuriile şi lucrurile zadarnice ale acestei vieţi, nu vă întoarceţi înapoi, ca să fugiţi de supunerea noastră plină de trudă şi să ajungeţi jucării ale dracilor.Răbdaţi, aşadar, până la sfârşit pe drumul ascultării, ca să luaţi cununa neveştejită a dreptăţii.De asemenea, păzind smerenia, lepădaţi-vă de voinţa voastră şi întipăriţi în inima voastră numai cele orânduite de egumenul vostru.Dacă veţi săvârşi acestea până la sfârşitul vieţii voastre, veţi fi fericiţi, pentru că veţi fi primiţi în ceata mucenicilor şi, încununaţi în împărăţia cerurilor, veţi câştiga şi bunătăţile veşnice.

„Să fiţi îndrăzneţi“

Fiţi sănătoşi, fiii mei, eu plec acum pe calea neîntoarsă, adică niciodată nu mă voi mai întoarce, cale pe care au purces toţi de la zidirea lumii şi pe care şi voi toţi veţi purcede, după trecerea acestei vieţi.Nu ştiu, fraţii mei, unde voi merge, la ce judecată mă voi înfăţişa, ce locuinţă mă aşteaptă.N-am făcut nici un lucru bun înaintea lui Dumnezeu şi m-am împărtăşit de orice păcat.Mă bucur numai că mă duc din lume în cer, de la întunerec la lumină, din robie la libertate, din pământ străin la cel adevărat şi al nostru.Cu multă îndrăzneală, de asemeni zic: merg către Stăpânul, către Domnul şi Dumnezeul meu, pe care L-a iubit sufletul meu, care mi-a fost Părinte şi, ca un fiu, nu L-am ascultat, care a fost pentru mine totul, de şi nu L-am slujit ca o slugă curată.Am scris acestea, rugându-vă să fiţi îndrăzneţi. Le-am scris şi pentru ca să vă rugaţi pentru mântuirea mea, de care dacă mă voi învrednici, să ştiţi, că nu voi conteni să mă rog pentru voi, cu îndrăzneală, să vă mântuiţi, bine să petreceţi şi să vă înmulţiţi şi în slava lui Dumnezeu.Nădăjduind, vă aştept pe fiecare, după moarte, să vă primesc şi să vă sărut.Bunătatea lui Dumnezeu să vă păzească pe toţi în această credinţă, până în veacul viitor, pentru că aţi păzit poruncile Lui.Aduceţi-vă aminte, fiii mei, de smeritele mele cuvinte şi păstraţi predania mea în Hristos Iisus Domnul nostru.

(notă - text reprodus după Sfântul Teodor Studitul - „Cuvântări duhovniceşti“, Alba Iulia, 1994)

CAND COMUNISMUL NU VREA SA MOARA IAR SFARSITUL LUMII BATE LA POARTA OMENIRII

2008-01-11T04:33:00.001+02:00

(text scris in 2006 insa mi-am amintit de el cu ocazia vizitei lui Bush in Palestina)

Evenimentele ultimelor zile se succed cu o rapiditate ametitoare, iar unele dintre ele, desi trec aparent fara mare importanta, fac ca istoria imediata si urmatoare sa fie profund influnetata de acestea.Un moment ce trebuia sa se intample calm si fara tam-tam, iata ca produce valuri-valuri in societatea romaneasca si risca, ca orice astfel de eveniment sa intre in derizoriu, desi problema e daca nu grava e cel putin deosebit importanta. Alegerea Presedintelui Colegiului Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii a starnit valva. Iesirea ca invingator a lui Turuianu in locul lui Ticu Dumitrescu a provocat imense discutii deja iar in urmatoarele ore sau zile nu se stie deja un parcurs, insa este cert ca "s-a intamplat". Implicarea lui Basescu ori a Serviciilor secrete (S.R.I.; D.I.E.-directia de informatii externe ori pana nu demult Serviciul de cercetari ale Ministerului Justitiei si al Ministerului de Interne-un fel de s.r.i. intern al acestor ministere) chiar nu mai are importanta. De ce? Pentru ca "rezultatul" conteaza. Si care este acesta? Cel declarat si cel dorit este desconspirarea Securitatii comuniste si a celor care au facut parte din ea. Practic ultimul bastion in vederea caderii comunismului. Iar acest rezultat pare ca e departe de a fi atins. Ticu Dumintrescu, in nici un caz garantul bunei desfasurari a CNSAS, este fara indoiala un reprezentant necontestat a luptei anticomuniste din Romania. De fapt este contestat insa de adversarii comunisti sau de cei care se tem de adevaratele dezvaluiri. Ticu Dumitrescu, prin trecutul sau de luptator anticomunist autentic, de detinut politic in oribilele inchisori comuniste destinate "reeducarii" a fost si este un stindard al luptei antibolsevice. A militat si sustinut o lege ce ii poarta numele, prin care practic acest CNSAS a fost infiintat acum 6 ani, si din care din motive absurde(nu insist asupra lor si nici nu face obiectul acestui eseu) acesta nu a facut parte. Insa ca o ciudatenie(sau nu) in aceste zile se discuta asupra legii Lustratiei(adica impiedicarea fostilor activisti comunisti, securisti sau altor categorii de acest gen sa acceada la functii in administratie sau stat), iar legea nu indeplineste cvorumul necesar discutiilor finale si a votului. Mai sa fie?!! Acum 16 ani, la Timisoara, s-a dat lumii de stire o celebra Proclamatie cu un celebru punct 8, care in mare parte prevedea cam acelasi lucru. Nimic nou sub soare, insa cam tarziu. In Polonia, Cehia, Ungaria aceste legi(ale Lustratiei si a desconspirarii securitatii) s-au dat in 1990 sau cel mai tarziu in 1992. Unde sunt aceste tari? In NATO inaintea Romaniei si deja in Uniunea Europeana. Si au facut acestea fara nici o presiune externa, au facut-o ca o reparatie cel putin morala fata de anii de comunism si fata de victimile acestuia. Noi? ca aproape intotdeauna, la presiunile externe, la motivatia "cutitului la os", "in ultimile ceasuri". Uneori suntem tentati sa zicem: " bine si in ceasul al 12-lea". O fi, nu zic, insa in unele cazuri acest ceas al 12-lea pare a fi daca nu prea tarziu cel putin cam foarte tarziu. Marturiseam in anul 2000, cu ocazia alegerilor parlamentare si prezidentiale, ca am trait un sentiment mai mult decat ciudat, un sentiment straniu si anume acela al trairii de 10 ani inutili, ca in Romania nu se schimbase mai nimic, ca puteam sa "dorm" relaxat acesti ani, din `90 pana in 2000. Tot Iliescu era presedinte si tot partidul sau era la guvernare. Nu sustin ideea in nici un caz ca Vadim ar fi fost solutia acelor momente, insa sustin ca si atunci(si nu singurul) ca sansa lui Iliescu de a ajunge presedinte a fost Vadim. Trec peste faptul ca Iliescu obtinea al 3 -lea mandat prezidential, neconstitutional(nu am spus eu asta insa sunt total de acord 1990-1992>primul mandat, 1992-1996>al doilea si din 2000 al treilea), cu toate motivatiile pro nascocite si folosite, trec peste faptul ca nici la sfarsitul mandatului sau nu s-a aflat mai nimic despre 16-22 Decembrie 1989, chiar aproape nu mai prezinta interes, insa nu pot trece peste ceea ce am trait cam jumatate de viata si anume perioada comunista. Personal nu am nici un interes fata de vreo persoana a aparatului comunist, insa cel putin personal consider ca o data cu legea Lustratiei si cu deschiderea arhivei fostei Securitati, cel putin asupra acestor doua capitole se vor pune Cruce, si astfel, undeva in creierul meu, si nu numai, se va face liniste. Si daca mi s-ar cere sa am un motiv palpabil, dincolo de motivatiile prezentate, il am: 2 colegi de liceu care au murit la inceputul vietii in acele zile zbuciumate si blestemate(de unii). Insa nu vreau sa ma folosesc de memoria celor doi in acest eseu. Asa ca am sa continui spunand ca ar fi fost cel putin moral si folositor ca aceste fapte(legea si dosarele) sa se fi intamplat acum 16 ani.Insa, asa cum se spune, niciodata nu e prea tarziu ia speranta moare ultima. Iata ca in sfarsit, in fruntea Camerei Deputatilor, al 3-lea om in stat, este un om tanar, fara trecut comunist. E un inceput. Basescu a castigat alegerile cu o dizertatie patetica insa plina de adevar. A recunoscut public ca a fost comunist, ca a facut parte din Partidul Comunist, fara a fi facut parte din Securitate. Si cuvintele lui, au sunat ca o profetie. Ca romania nu va fi curata, nu va avea un viitor liniar pana cand in fruntea ei nu va ajunge un om neatins de ciuma rosie. Insa marele merit al lui Basescu(spun asta fara a fi un partizan infocat al presedintelui Romaniei) este ca, spre deosebire de predecesorii sai, incearca sa urneasca din loc un bolovan ce se numeste Romania. Uneori este singur, alteori este inconjurat de oameni. E greu si sunt constient ca e treaba de ani. Insa ceea ce este mai important e faptul ca macar se incearca, fie si de fatada. Insa asa cum un sistem nu poate fi inlaturat deodata si total in scurt timp, lupta aceasta va fi dura si grea, mai ales ca au trecut 16 ani de "tranzitie", practic a mai aparut o generatie care daca nu a fost atinsa de flagelul comunist are in maduva aceasta perioada post-decembrista. Insa, nadejdea si speranta ca Dumnezeu nu va lasa ca raul sa fie fara de sfarsit ma face sa cred ca voi apuca ziua cand cel putin in proportie de 99% comunismul va fi eradicat in orice forma din Romania. Si ce treaba are Dumnezeu si de ce imi doresc sa apuc ziua aceea? Pentru ca, asa cum spuneam si in titlu, incet, incet, ne indreptam spre sfarsitul lumii, al civilizatiei umane cel putin in forma in care o cunoastem noi. Departe de a fi fatalist, insa cred ca acesta se apropie. Bineinteles ca nu stiu ziua , luna si anul, insa asa cum am mai spus, unele semne incep a se implini. Nu sunt nici Nostradamus si nici vreun exeget asupra celei de a 2-a veniri a lui Iisus Hristos, insa din curiozitate, din diverse alte motive, nu trec indiferent pe langa evenimentele lumii in care traiesc. In nici un caz nu sunt un apocaliptic si nici un temator al acestor "zile de sfarsit", insa nu pot sa nu observ ca unele semne se implinesc. Si daca unele deja s-au implinit(vezi razboaiele in lume, bolile, ba chiar si raspindirea Evangheliei la scara planetara), unele sunt pe cale sa se implineasca si ca un martor marunt le consemn. Unul din aceste semne se refera la Tara Sfanta, la popoarele ce traiesc acolo, si anume israelitii si palestinienii. Primii au "primit" un "blestem" din partea stramosilor lor, iar palestinienii "ajuta" la implinirea semnelor. Sa fiu mai explicit. Mai in clar sau mai voalat, unul din semne va fi acela cand pe pamantul sfant va fi pace, cand practic vor trai ca doua state, atat evreii-mostenitorii, cat si palestinienii-dobanditorii acestui pamant. Marti,28 martie 2006, in Israel au avut loc alegeri parlamentare, iar castigator a iesit partidul Kadima, infiintat de Ariel Sharon(actualmente in coma profunda). Dusmanul existential al lui Sharon a fost Yasser Arafat. Insa cu moartea lui Yasser, Sharon asa cum a promis, a schimbat radical actiunile sale. Mentionez aici cateva actiuni ale sale si anume evacuarea de numeroase colonii evreiesti ca sa faca loc astfel Statului palestinian, propunerile sale de pace, incercarea de a linisti opinia publica evreiasca, si faptul ca a convins o mare parte dintre evrei ca solutia finala este pacea cu palestinienii. Castigarea alegerilor parlamentare a Autoritatii palestiniene de catre formatiunea Hamas(partid si aripa ultra-radicala palestiniana) a pus si inca pune in pericol marea pace. Insa, asa cum s-a mai intamplat, marile puteri mondiale(conduse dealtfel tot de evrei) s-au implicat iar acestea au format cvartpartitele pentru pace(SUA,ONU,UE si ONU), cu scopul declarat si concertat de a se face pace in regiune. Bineinteles ca piedici vor mai fi, ca atentatele sinugigase nu vor inceta imediat, ca atat palestinienii cat si evreii se vor simti tradati de conducatori, insa la Hamas, poporul evreu a facut o mutare mai mult decat inteligenta alegand in mare masura acest partid, copilul de suflet si speranta lui Sharon. Ironia sortii e ca e posibil ca nici unul dintre titanii acestui proces de pace sa nu apuce sa vada implinirea viselor lor. Yasser e deja in pamant, iar Sharon e mai mult decat "leguma". Yasser, cel care si-a dorit cu viata sa vada un stat Palesinian adevarat, a murit mai inainte de vreme, Sharon e in coma sa profunda din care al sau Yahve il mai poate ridica. Insa ca o ipoteza ciudata, de suferinta celor doi e legat Mossad (serviciul de securitate israelian), un ultim bastion in acest proces. E doar o ipoteza personala (e posibil sa nu fie numai a mea) fara alte implicatii, mai mult speculatii.Insa ce legatura are comunismul si pacea din Orientul Mijlociu? Si unu si altul e un proces lung si dureros, ce a sacrificat, sacrifica si va mai sacrifica destine si vieti, ce nu au se pare un sfarsit previzibil, insa e cert ca e dorit din ce in ce mai mult si de catre din ce in ce mai multi.Daca sfarsitul procesului comunismului in Romania va aduce poate o liniste morala si sociala, sfarsitul procesului de pace va aduce, se pare si inceputul sfarsitului omenirii. Speranta, dorinta si gandul meu este ca sa nu se intample concomitent, ci pe rand, evident ca cel din Romania intai si cat mai rapid.

Discutie despre politica si vot

2008-01-10T01:41:00.002+02:00

Am avut astazi o discutie cu o persoana, respectabila si integra, despre politicieni, vot si clasa politica. Discutia a plecat de la problemele cotidiene ale orasului in care locuiesc si despre cum si-au indeplinit promisiunile alesii nostri. Si am ajuns la un moment dat cand, interlocutorul meu era deosebit de amagit de politica si politicieni, de alesi si de vot. Ideea e ca omul, scarbit pe bune de ceea ce se intampla in tara si in oras mi-a declarat ca de acum nu se mai duce la vot si ca nu il mai intereseaza aceste subiecte, rugandu-ma ca in discutiile viitoare sa nu mai aduc aminte despre asa ceva. Aproape perplex, incercand sa ii explic parerea mea, omul m-a lasat balta si a plecat in treaba lui. O astfel de atitudine, aceea de delasare sincer nu o accept, si pentru ca nu am reusit sa ma exprim in totalitate atunci, o fac acum. Problema votului e una dubla, adica atat a politicianului fata de electorat cat si a electoratului fata de politicieni. Iar la randul lor, aceste probleme se divid in inca doua. Relevant, voi vorbi pe foarte scurt despre relatia electorat-politicieni. Avem politicienii pe care ii meritam, si asta cauzata de votarile anterioare cand am pus stampila fermecati de zambetul bunicutei, ori de sarmul lui petrica sau de promisiunile patriotarde. Am votat ca ne-a placut, apoi ca sa-i schimbam, apoi schimbarea schimbarii si din nou o schimbare la schimbare. Am votat aiurea, facand pe placul celor care ne-au chemat la vot, iar noi cetatenii habar nu am avut sau mai bine zis nu am vrut sa ne interesam de ei. Am votat cu inima sau cu ochii si nu cu mintea. Intre timp, somnul ratiunii electorilor a nascut monstri, care mai de care mai hidosi si mai ciudati. S-a nascut si format o clasa politica hada, fara forme,lipsita de bun simt ori de alta forma de respect fata de cetateanul cu votul. Ei se imbuiba permanent, noi saracim vazand cu ochii. Cat despre refuzul de a vota, este apanajul celor ce fac politica, adica mai mare bucurie nu au, caci, cum spunea un "nene taica" de pe la americani, important nu e cine voteaza ci cine numara voturile. Insa, iertat sa fiu, nici blazarea cetateanului nu e o atitudine corecta, caci astfel, si prin acest mod de traire, se perpetueaza stirpea monstrilor politici. Prin 2000, an electoral desigur, circula ideea ca degeaba mergem la vot, ca tot Nastase si ai lui castiga alegerile. Ca si replica la aceasta a aparut un slogan extrem de valabil si anume: Voteaza sau taci! ori votezi, adica iti exprimi o optiune, indiferent care ori nu te mai tangui. caci asa-i romanul, orice il doare si nu are leac decat in Dumnezeu si mama natura. Iar puterea data aiurea, a facut sa apara forme ciudate si absconse de cenzura, incat la un moment dat ne temeam de aparitia unui nou partid - stat , ori a unui Lider-Calauzitor. Ce e mai grav e ca unii erau de acord si inca mai sunt cu asa ceva . TRRREEEEEZZZZZIIIIIIIIIIIIRRRRREEEEAAAAA!!!!! pai degeaba au murit aceia in `89? Ca au murit aiurea asta e clar, dar chiar degeaba? Iar celor care inca mai regreta niste vremuri de mult apuse, ba culmea ca sunt si tineri printre ei, le adresez o intrebare: bai fratilor, ce erati voi daca nu se schimba nimic? aaa? eram decat cetateni ai mandrei noastre patrii si iubeam nespus si la nesfarsit pe cei doi neinfricati luptatori spre biruinta si a tarii bine. ma opresc aici cu astfel de epitete, nu de alta dar am inca in arsenal limbajul de lemn. Aici e marea problema. Ne putem desprinde cu totul de trecut ori ba? Indiferent cat ne-ar durea insa asta e crunta realitate. Sincer, azi nu as fi fost cel ce sunt. Si nu sunt decat mai nimic, insa am pretentia ca gandesc liber si ca inca ma pot exprima la fel(adica liber). Imi veti spune cu mila ca doar asta e averea dobandita in acesti ani de "democratie". Pai fratilor , si nu e suficient? E mai preferabil vremea cu bancurile spuse pe soptite si la colturi? Ei bine, asta e marea avere castigata de noi toti. Insa ce facem cu ea? O risipim periodic, in anii electorali, lasandu-ne amagiti de vorbe si imagini, de produsele din magazinele tip economat, de carnatul si berea de la mitingurile electorale. Si ce capatam? Paine si circ. Iar cum painea e din ce in ce mai scumpa, avem portie dubla de circ. Insa noi, noi ce facem? acceptam evidenta cu seninatate, preferam, in locul informarii si a constientizarii, sa urmarim diversele si multiplele emisiuni de discutii televizate, sau la vreo stupizenie de show, ori sa privim ce s-a mai intamplat in episodul 178 din cele 300 a vreunei telenovele. Iar seara, inainte de culcare, pe langa eventuala rugaciune, nici nu mai dam atentie sau gandire miimica adevaratelor probleme cu care ne confruntam. Preferam tacerea si neimplicarea, multumindu-ne cu din ce in ce mai putinul zilnic, adormind cerebelul si lasand pe altii sa ne rezolve problemele. Tinerii nu se "baga" ca sunt "prea tineri" si oricum ei sunt ocupati cu altceva, iar cei maturi au alte griji si daca au alesi in mod democratic care sa ii conduca, ei de ce sa isi mai bata capul. Iar cand vine vorba de alegeri, suferinta votantului e evidenta. Sa nu fie prea tarziu sa ne tratam. Cat despre solutii, nu neaparat ca nu am, sau ca le stiu pe toate. Insa pentru mine, eu stiu ce am de facut.

TU STII?

Fragment din cartea ce o scriu

2008-01-09T20:26:00.000+02:00

Catre Iulius Petrius, iubitul meu prieten,

Se povesteste ca odata in Roma, cetatea mea mult iubita si a lumii stapana, traia o familie ce grija viitorului nu o cunostea. Si cum de obicei mai binele este dusmanul binelui, iata ca si in casa aceasta nori negrii se aratau. Stapanul, pe nume Antonius,un om bun la suflet, ce era un negustor cinstit, ce de slugi avea grija buna se imbolnavi intr-o buna zi. Nu-l durea mai nimica insa lucrurile nu mai mergea cu acelasi spor, sufla greu atunci cand umbla mult si simtea ca puterile il paraseau iar zeii pareau ca nu ii asculta cererea de al vindeca. Si ce nu facuse bietul om! Cheltuise aur mult cu doctorii cei mai vestitzi, daduse mari daruri pe la temple, insa nici un semn de schimbare.
Sotia sa, Flavia, era o femeie frumoasa, mult mai tanara ca el si-l asculta intrutoate. Iubitoare era Flavia si tinea casa ca o adevarata stapana.
Durerea celor doi, insa mai ales a lui Antonius era ca nu aveau copii. Insa erau inconjuratzi de prieteni ce faceau zilele mai usoare suferindului Antonius.
Iar Flavia cea tanara, cu firea zvapaiata,dorea sa nu ramana vaduva si de s-ar fi intamplat aceasta nu pentru mult timp.Si iata ca asa se facu ca se indragosti de tanarul si chipesul Eustatius, negustor si el, fara prea multzi bani, insa promitea mult pentru viitor.Si cei doi au pus la cale , draga Iulius un complot monstruos menind a duce la moartea lui Antonius. Flavia n-ar fi vrut sa plece de la el, stiind ca ar pierde cam tot ce avea.
Si tanarul Eustatius gandi, ca fara sa dea de banuit, ar putea sa scape de Antonius daca iubita lui Flavia ar pune in bautura sotului ei o licoare obtinuta dintr-un amestec de vin si o anumita broasca, licoare ce ar duce la sfarsitul amicului Antonius.
Chiar el prepara licoarea si o dase Flaviei. Acum cei doi monstri asteptau ca sa se intample obstescul final al vietii celui ce nici nu banuia.
Pret de cateva zile Antonius bau acel amestec aducator de moarte fara sa banuiasca macar ca propria lui sotie o doreste.
Dar, o, minune, in loc sa moara Antonius se facu mai bine. Suflul ii reveni si nu se mai simtea obosit, aproape se vindecase. Curios intreba sotzia daca ii pusese ceva in bautura iar ea jelind si socotindu-se nemernica ii povesti toata tarasenia.
Antonius afla astfel ce gandira cei doi, insa nu se manie prea tare ci hotari sa o lase , pe Flavia, precum a vrut, cu Eustatius impreuna insa fara nici un ban din partea lui.
Morala draga Iulius Petrius, la toata povestea asta este: Sa ai grija ce fel de broasca iti alegi!
Ramai cu bine prietene si Jupiter te aiba in paza sa!

Ce nu-ti va cere Dumnezeu

2008-01-09T07:23:00.000+02:00

Ce nu-ti va cere Dumnezeu niciodata:

Dumnezeu nu-ti va cere sa spui ce suprafata are casa ta, dar iti va cere numarul celor pe care i-ai primit in casa ta. Dumnezeu nu-ti va cere numarul hainelor din dulapul tau, dar iti va cere numarul celor pe care i-ai imbracat. Dumnezeu nu-ti va cere sa-i spui cel mai mare venit pe care l-ai realizat, dar te va intreba daca ti-ai indeplinit slujba dupa maxima ta capacitate.Dumnezeu nu te va intreba cati prieteni ai avut, dar te va intreba cator oameni le-ai fost prieten. Dumnezeu nu te va intreba despre vecinatatea in care ai trait, dar te va intreba cum ti-ai tratat vecinii. Dumnezeu nu te va intreba despre culoarea pielii tale, dar te va intreba despre culoarea caracterului tau. Dumnezeu nu te va intreba de ce ti-a luat asa de ce ti-a luat asa de mult ca sa gasesti Salvarea, dar te va duce, plin de iubire in ceruri si nu la portile Iadului. Dumnezeu nu te va intreba cator oameni le-ai transmis acest mesaj, dar te va intreba daca ti-a fost rusine sa-l transmiti prietenilor tai. Deci transmite acest mesaj mai departe si fii mandru decredinta ta.

sa traim eternitatea si clipa dincolo de ea

2008-01-08T23:22:00.000+02:00

undeva intr-un loc anume oamenii ma uimesc. imi alatur pasii de pasii lor si fiecare cuvint rasuna sub clopot. cand se face noapte ascult uneori. singuratic invat bucuriile pe de rost.dorurile imi stramteaza inima zamislind vise. Din zboruri prelungi nu se moare asa de usor.Te aseaman privirilor omenesti cu vorbe ciudate ca eu sunt un tu.cand voi fi departe sa nu ma cauti decit in prima imbratisare.Te voi privi adanc cand soarele dormitand rasare si-am sa ma fac roua ca sa mor pe buzele tale cu ochii mirati.Cit a trecut intreba-ma-vei insa doar cintecul pamantului soptindu-ti va plecape fruntea amurgului cel nascut din pamint.sa te sadesti imi vei spune intre zi si noapte si atunciiti voi zimbi in culori tremurate sclipiri luminoase vor strapunge ecoul.si dincolo de timp voi intineri. voi spune etern te iubesc. ma pregatesc indelung sa ma trezesc mereu mai aproape de sufletul tau.pe-a campului plete, prin toate colturile, se string somnurile noptilor nedormite si ma ma apropii de tine iar din mainile tale imi iau hrana tisnind dintr-un izvor curat.eu m-am nascut fara tocmeala imi vei zice intr-o copilarie stropita de saruturi ca un strigat intr-o dimineata.se mira pasarile tulburind linistea si nu inteleg cum poate fi atita nemiscare caci doar inima nevolnica se-aseaza intr-o cupa.aici doar gandul isi canta simfonia dincolo de vise sperante si-mi sfredeleaza mintea.noi visam fila cu fila, tu azi te simti puternica, nimic nu te framanta insa cumplitele furtuni sub arsita veri se vor strivi,desigur.nu crezi in anotimpurile reci, si astepti sarutul meu fierbinte sa te atinga...imagine...vis...dor .ti-ai modelat conturul inflacarat de ganduri in dezmierdarea trupului adormit de scliprea rozelor? parfumul ploilor prin vazduh preumbla iar furtuna amesteca norii.tot cerul e plin de mirosul anotimpului trecut.imi voi zidi casa in inima tasi vom sorbi din cupele pline de vant ce va soti"e zi de nascociri".gandurile bune sfioase, amintiri uitate prin cuiburile randunicilor, asteapta primavara.vestile cad de-a dura insa nu spun nimic.doar liniste.din fiecare umbra, de orinde, o caleasca calare duce dorul meu spre uncurcubeu de flori.nesaturate zilele zboara spre tine.e zi de sarbatoare.a invierii.a domnului. mi-am lungit bratele dinspre nord spre sud, dinspre est spre vest.poate aceasta e clipa cand toate orele se opresc la numarul 23, unde stai acum. Ma zbucium de durere iar bucuria lipseste. e prea departe iar eu nu pot merge. picioarele sunt inghetate iar bocancii de fier pe care ii am nu ma ajuta. si nu ma crede nimeni. In noapte strig dupa tine s te regasesc in starea de mugur clipocind a primavara indepartata.mi-am frpt inima in zilele cind degetele nerabdatoare iti bateau in geam. si nici nu stiu daca erai acolo cu adevarat.vreau sa te rasfat in culori, iubire, vesnice luminate de soarele amorului. ai avut pentru o clipa curiozitatea sa masori distanta dintre inimile noastre? ai simtit in palmele insetate de dragoste cum se poate bea cerul? ai cuprins cu privirea visele pierdute fara noima in noptile fara luna? fara dragoste greu se poate sapa la radacina cuvintelor. Te primesc in insula sufletului meu, te astept! maine dimineata as vrea sa ma trezesc copac, sa poti privi cum cresc laanga inima ta, sa poti privi cum cresc si asa in plina iarna sa-nfloresc.in crengile mele sa–ti prinzi cercei de stele si sa te catari dincolo de marginile vietii. incerc sa fac parte din timpul acesta ce se conjuga pe mapamond. incerc sa fac parte din lumea ta cand clipa intinereste, cand umeri-mi strivici de vreme isi leagana timpul strans ca un manunchi, cu trupul cald si linistit in linistea singuratatii.as vrea sa pot rupe valul timpului.ti-e frica sa pasesti pe carari stiute insa nedorite ca un hau ce se asterne intre tine, intre mine ,intre noi si paradis.voi umple golul acesta cu toata inima mea.nu uita: calea e plina de ghimpi si de flori. fiecare zare ascunde o alta zare.e timpul cand voci nepamantene isi vor asculta glasul, iti vor insemna zborul. va trece ce e rau, gandeste si nu judeca. lasa inima sa fie avocat in fata instantei judecatorului suprem. va sti ce sa spuna, fii doar martor nemincinos si asculta. glasul acela e cel care tebuie urmat. e vocea dragostei noastre, a iubirii juruite. iar cealalalta voce? e glasul ce te cheama ca sa fii alaturi. de cel ce te iubeste. sticla marinarului ajunge pana la urma la tarm, iar biletul lui citit.piratii nu stiu de el. in el e sufletul ce te cheama alaturi la nevoie dar si la bucurii.un vis, o bucurie, un gand izbavitor.te astept, vesnica mea iubire sa traim eternitatea si clipa dincolo de ea.

Declaratie de iubire

2008-01-08T21:38:00.000+02:00

Stii, si-acum ma mai trezesc in miez de noapte ,pt ca mi se pare ca iti aud vocea,iti simt mirosul,simt atingerea ta,aud soaptele tale. Si ma intreb de ce mi se intampla toate astea cand tu ........tu nu esti langa mine. M-ai ridicat spre cer,mi-ai aratat fericire, mi-ai dat dragostea adevarata, dupa care mai aruncat in haos.pt ca zambetul tau sa nu fie niciodata umbrit as cauta lumina in intuneric, pt ca ochii tai sa nu fie tristi as reinvia frunzele care mor toamna, pentru ca pasii sa-ti fie calauziti tot timpul as lua stelele de pe cer ca sa-ti lumineze calea, pentru sarutul tau as ingheta soarele, pentru iubirea ta as topii ghetari si as seca marile, pentru amintirile noastre as transforma clipa in eternitate, pentru intreaga ta fiinta as renunta chiar si la viata. Sunt o picatura de ploaie strivita intre pleoapele tale grele de visuri. Sunt un gand hoinar ratacit in parul tau, roua diminetii tarzii incendiate de soare, secunda, boaba de nisip cazuta in clepsidra fara de sfarsit. Sunt firul de iarba peste care treci acum grabita, sunt frunza pe care o tii ingandurata intre degete! Sunt raza de soare care iti mangaie privirea, sunt ultima silaba pe care as dori sa o rostesti inainte de a visa si primul tau gand... Iubirea mea, ochii tai deschid spre mine universuri, zambetul tau ma imbata de o betie cereasca. Atingerea ta e pentru mine curcubeul iar sarutul tau... sfarsitul unei lumi si nasterea alteia. O clipa sa ma privesti, sa-mi zambesti, sa ma atingi, sa ma saruti. Te mai astept o viata... Si ce altceva as mai putea sa iti ofer decat doi ochi verzi-caprui si un zambet cald care sa-ti calauzeasca pasii zi de zi!

unde oare am mai citit asa ceva?

2008-01-08T21:31:00.000+02:00

...daca iubesti ceva....lasa-l liberdaca se intoarce la tine....este al tau iar daca nu,.....nu a fost al tau niciodata !!!!

Marius Gramaticu

Roman pentru o zi

Odihneste-te in pace colonele Muammar Abu Minyar al-Gaddafi !

Da puteti sa ma lasati ?

De la Pechea la Quebec sau cand romanii traiesc din exceptii

IN GRADINA CASEI MELE...

IZGONIREA DIN RAI

PLANSUL DE DUMINICA SEARA

PLANSUL DE SAMBATA SEARA

PLANSUL DE VINERI SEARA

PLANSUL DE JOI SEARA

PLANSUL DE MIERCURI SEARA

PLANSUL DE MARTI SEARA

PLANSUL DE LUNI SEARA

Bai nene, ma cuprinse nostalgia....

- artex-ul :) !!!- ceasurile chinezesti cu melodii

- muzicutele - jocul 'nu te supara frate' - prastiile cu scoabe- stilourile chinezesti

- penarele patratoase din lemn

-desenele animate cu: Mihaela, Pic si Poc, Patratel, Lolek si Bolek

- circulatul cu masina duminica, numerele cu sot sau fara sot

- jocurile cu patura pe iarba in spatele blocului- cazematele din zapada

Mai ziceti voi, de v-aduceti aminte.... E viata noastra.... in cateva cuvinte.....

Si...am uitat ceva?... poate... da mai conteaza?

LA ADIO TU !

poze 12 martie 2010

Fragment din cartea ce o scriu

Amintiri

Trecut, Prezent si Viitor

Lumea si Marea

Speranţa

cateva poze

Din nou fragmente din cartea ce o scriu

La moartea lui Michael Jakson

Filocalice

Fragment din cartea ce o scriu

Familia in lumina Sfintei Scripturi - Consideraţii generale

Testamentul Sfântului Teodor Studitul

CAND COMUNISMUL NU VREA SA MOARA IAR SFARSITUL LUMII BATE LA POARTA OMENIRII

Discutie despre politica si vot

Fragment din cartea ce o scriu

Ce nu-ti va cere Dumnezeu

sa traim eternitatea si clipa dincolo de ea

Declaratie de iubire

unde oare am mai citit asa ceva?

- artex-ul :) !!!
- ceasurile chinezesti cu melodii

- muzicutele
- jocul 'nu te supara frate'
- prastiile cu scoabe
- stilourile chinezesti

- jocurile cu patura pe iarba in spatele blocului
- cazematele din zapada